Achiziţie sexy la ISJ Arad: noul inspector de „educaţie permanentă“ suna titlul unei ştiri la Realitatea TV. Că un inspector fie şi în învăţământul românesc, indiferent de sex şi vârstă este sexy nu poate fi o ştire. E clar. Însă în 2 zile toată presa a comentat fapt ce a determinat demisia proaspătului inspector. Poate asta s-a urmărit. Dar care era acuzaţia şi unde greşise? Saiturile de bârfe aveau alte titluri „Bombă sexy“ sau „Sexy inspectoarea“. Ce poate fi nepotrivit în a fi sexy? Şi de ce ar fi o incompatibilitate între aspectul fizic şi funcţia de profesor? Nu este. Că a folosit photoshopul, dacă l-a folosit, nu mi se pare un fapt condamnabil, nici deosebit de grav. Dar românilor le place să comenteze, să se bage în seamă, să bombăne (vorba domnului Pleşu), să acuze, să judece, să pună etichete, şi mai nou graţie internetului să aducă comentarii răutăcioase, denigratoare, agresive şi nefondate. La înjurat nu ne întrece nimeni. Să judeci nişte competenţe profesionale după aspectul fizic, o mare prostie.  

Însă ceva poate fi de reproşat. În principiu, ar putea fi o problemă de etică, ca un profesor, care reprezintă un model pentru elevi, să expună fotografii cu un grad scăzut de decenţă. Însă dacă te uiţi atent la fotografii, personal nu îmi par exagerate, dacă le analizezi în ce context au fost realizate etc.   

Saiturile altor ziare declarau că ar fi o numire controversată. Dar nimic din conţinutul articolelor nu reda vreo informaţie în sprijinul titlului. Despre ce controversă era vorba? Dimpotrivă, Inspectoratul Şcolar Judeţean, emite un comunicat în care ne explică limpede că „a îndeplinit condiţiile legale privind ocuparea acestui post. Deci care este problema? Minciună. Doamna profesoară (41 de ani), într-un interviu pentru PressOne, a pus la dispoziţie câteva informaţii profesionale şi anume: lucrează în sistemul de învătâmânt de 20 de ani, începând ca învăţătoare după absolvirea Colegiului Universitar Pedagogic. A devenit absolventă a Facultăţii de Psihopedagogie Specială şi a unui program de master în Educaţie incluzivă şi Pedagogie integrată. Din 2006 a fost titular la Centrul pentru Educaţie incluzivă, iar în urmă cu doi ani a fost numită director adjunct la Educaţie incluzivă Arad. Deci, totuşi, care ar fi problema cu numirea controversată?

Personal, am scris la un moment dat despre o şefă din învăţământ care nu că-şi înfăţişa niscaiva fotografii indecente, dar redactase o serie de texte pe blogul personal cu conţinut erotic-sexual explicit, fapt ce în mod clar era în contradicţie cu funcţia de profesor, ba chiar cea de şef al psihologilor şcolar. Poate că o redactare, prelucrare şi aplicare a unui cod de etică al profesorului român în general, al cadrelor didactice sau auxiliare care lucrează în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar sau universitar, de stat, particular şi confesional şi în mod adaptat la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ ar fi obligatorie.

Auzisem de un draft de Cod de Etică lansat în dezbatere publică la finalul anului 2016 şi de atunci nimic altceva. În draftul codului, la articolul valori şi principii se amintea de atitudine decentă şi echilibrată. De fapt un standard de conduită publică nu este obligatoriu pentru orice cadru didactic, ci s-ar impune oricărui român, că prea ne batem joc unii de alţii.

Cu toate acestea, cine garantează moralitatea sau ulterior instruirea, echilibrul moral, valorile etice deprinse ale unui profesor, care este formator de conştiinţe a mii de elevi, viitori cetăţeni? Cum influenţează un profesor devenirea unui elev este simplu de constatat. Faceţi un exerciţiu de amintire cu privire la propria dumneavoastră educaţie, la profesorii din şcoală care v-au rămas în gând, exemple negative sau modele.

Cum ajungi profesor în România?

Simplu, după absolvire, citeşti două cărţi simple, una de specialitate, una de metodică, ai câteva ore de predat la clasă şi te prezinţi la un examen. Atât. Nu contează CV-ul, nu există un interviu în profunzime, o evaluare morală, o evaluare psihologică înainte de a intra în învăţământ, nimic care să-ţi analizeze obiectiv competenţele, abilităţile şi mai ales conduita morală.

Ce relevanţă avea pentru publicul larg că o doamnă profesoară îşi postează nişte fotografii photoshopate? Dar pentru cei din presă? Nimic nu poate fi gratuit, nici întâmplător. Cineva a urmărit ceva. Mai ales că presa locală dintr-un foc a publicat, am numărat eu, într-un singur articol 22 de fotografii preluate evident de pe profilul personal al profesoarei. Cu ce drept? Cu ce scop? Că presa n-ar fi descoperit chiar ceva de tip controversă, vreo neregulă, ar fi fost interesant, altfel fără rost. Că doamna profesoară s-a simţit efectiv hărţuită după ce ziare şi televiziunile au cometat răutăcios, nedrept şi cu misoginism, este de înţeles. Cine apără ceţăţenii de abuzul şi manipularea presei?