Vosganian vrea să ceară Comisiei Europene acceptul pentru un ajutor de stat de 20 de milioane de euro pentru combinatul vâlcean Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă din vara lui 2012, angajaţii Oltchim au protestat în repetate rânduri în faţa pavilionului administrativ al combinatului nemulţumiţi de neplata salariilor şi închiderea unor secţii FOTO Adevărul
Încă din vara lui 2012, angajaţii Oltchim au protestat în repetate rânduri în faţa pavilionului administrativ al combinatului nemulţumiţi de neplata salariilor şi închiderea unor secţii FOTO Adevărul

Guvernul vrea să acorde un ajutor de stat de 20 de milioane de euro pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, companie de stat care a intrat în insolvenţă săptămâna trecută. Astfel, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, va cere împreuna cu investitorii "relevanţi" de la combinat o întrevedere cu vicepreşedintele Comisiei Europene Joaquin Almunia, pentru a-i prezenta propunerea autorităţilor.

"Au avut loc discuţii la Consiliul Concurenţei, unde, în prezenţa ministrului Varujan Vosganian, au fost trecute în revistă procedurile şi paşii de urmat pentru îndeplinirea condiţiilor cerute de către Comisia Europeană în vederea acordării unui ajutor de stat pentru Oltchim în valoare de 20 de milioane de euro. Ministrul Varujan Vosganian intenţionează, împreună cu reprezentanţi ai investitorilor relevanţi la Oltchim, să se deplaseze la Comisia Europeană pentru a avea discuţii pe acest subiect cu vicepreşedintele CE, Joaquin Almunia. Având în vedere importanţa problematicii Oltchim – economică, socială, regională – soluţia propusă de Ministerul Economiei ar putea urma calea Parlamentului, în vederea luării unei decizii politice", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, transmis vineri. 

Vosganian a invitat vineri la sediul ministerului reprezentanţi ai furnizorilor, acţionarilor, sindicatelor, creditorilor, băncilor şi administratorului judiciar pentru a le prezenta detalii privind intrarea în insolvenţă pentru privatizare şi în vederea găsirii soluţiilor pentru continuarea activităţii combinatului chimic.

Wojciech Zaremba, reprezentantul Petro Carbo Chem SE (PCC SE), principalul acţionar minoritar al Oltchim, a declarat că susţine "în totalitate" soluţia propusă de Ministerul Economiei, de intrare în insolvenţă a combinatului în vederea privatizării, se arată în comunicat.

În plus, PCC SE s-ar fi angajat să furnizeze materia primă necesară funcţionării combinatului şi să sprijine iniţiativa ministerială, "inclusiv făcând lobby la Bruxelles".

"Creditorii Oltchim, în special băncile comerciale, s-au declarat de acord pentru această soluţie, dorind să fie parte la întregul proces de salvare a combinatului", se mai arată în comunicat.

Potrivit ministerului, avocatul Teodor Cuzino, reprezentant al companiei MFC, creditor la Oltchim, a menţionat că această companie ar putea deveni un investitor strategic în acest caz. MFC operează în sectoarele metalelor şi mineralelor, chimicalelor şi maselor plastice, a lemnului şi a produselor din lemn şi logisticii.

Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim, consorţiul format din Rominsolv, companie reprezentată de Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, reprezentată prin Niculaie Bălan, a prezentat etapele cronologice ale procedurii de insolvenţă, astfel încât toate părţile interesate să fie informate în mod transparent cu privire la procedurile de urmat.

Privatizarea Oltchim se află pe lista angajamentelor Guvernului incluse în scrisoarea de intenţie convenită la începutul acestei săptămâni cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Oltchim a încheiat anul 2012 cu datorii totale de peste 2,68 miliarde lei. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite