Vâlcov s-a răzgândit: România nu va solicita niciun împrumut de pe piaţa externă în prima jumătate a anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu se va împrumuta de pe pieţele externe în prima jumătate a anului şi va analiza ulterior dacă accesează astfel de finanţări, în funcţie de nivelul dobânzilor, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, menţionând că execuţia bugetară pentru ianuarie arată un excedent de 3,54 miliarde de lei, reprezentând 0,5% din PIB.

„Chiar am discutat şi până la sfârşitul anului ne permitem să reducem acel buffer pe care anul trecut vi-l prezentam că a ajuns la 7 miliarde (euro - n.r.). România, cel puţin pe piaţa externă, în prima jumătate a anului nu va solicita niciun împrumut, iar pentru a doua jumătate, dacă condiţiile din piaţă sunt extrem de favorabile, şi aici ne referim la sub 2,5% dobândă în valută la termen de peste 10 ani, atunci ne putem gândi. Dar deja suntem în situaţia ca, după prima lună a anului, România are un excedent bugetar de 3,54 miliarde de lei", a declarat Vâlcov, în conferinţa de presă susţinută alături premierul Victor Ponta, la finalul misiunii FMI în România.

Anul 2014 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 1,85% din PIB, sub ţinta planificată de 1,97% din PIB. Pentru acest an, Executivul a convenit cu FMI şi CE o ţintă de deficit bugetar cash de 1,83% din PIB.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara la finele lunii ianuarie că România intenţionează să emită eurobonduri pe pieţele externe în februarie-martie, iar discuţia despre conversia creditelor în franci la cursul istoric ar putea avea ca impact creşterea CDS, ceea ce ar însemna costuri mari la o emisiune de un miliard de euro. CDS (credit default swap) reprezintă costul asigurării datoriilor României împotriva riscurilor de neplată.

La începutul anului, oficiali ai Ministerului Finanţelor au declarat că România intenţionează să vândă obligaţiuni pe pieţele externe în prima jumătate a acestui an şi încearcă să extindă maturitatea medie a datoriei prin vânzarea de eurobonduri cu termen de peste 10 ani.

Ministerul Finanţelor a anunţat că vrea să atragă în acest an până la 40 de miliarde de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie şi obligaţiuni pe piaţa internă, la care ar urma să se adauge maxim 3 de miliarde de euro de pe pieţele externe şi fonduri atrase de la instituţiile financiare internaţionale.

Anul trecut, Finanţele au împrumutat din piaţa internă 40,56 miliarde lei şi 928,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă sume atrase de pe pieţele internaţionale, respectiv 2 miliarde dolari şi 2,75 miliarde euro, prin patru emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite