Deoarece Ungaria este ţara care de-a lungul timpului a dat dovada unui pragmatism ridicat şi care îşi urmăreşte interesul naţional, vă propun o trecere în revistă a relaţiei dintre România şi Ungaria în domeniul gazelor.
 

Gazele naturale descoperite întâmplător în Transilvania, în vremea în care aceasta era teritoriu ungar au fost ridicate la nivel industrial prin intervenţia vizionară a băncii germane Deusch Bank, care a înfiinţat prima societate de producere, transport, distribuţie şi utilizare a gazelor naturale din Europa în anul 1915. Societatea avea în proporţie de 45% capital Deutsche Bank, 15% capital statul maghiar şi 40% persoane fizice şi juridice ungare şi austriece. După încheierea primului război mondial, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Versailles, o societate care se afla pe teritoriul dobândit de România şi a cărui capital aparţinea ţărilor care au fost declarate învingătoare în primul război mondial, putea să fie lichidată, bunurile sale trecând în patrimoniul statului român. Cu toate acestea, unele cercuri politice din România s-au pronunţat pentru punerea mai întâi sub administraţie forţată a societăţii de gaz şi doar apoi, eventual lichidarea societăţii. Această poziţie a politicienilor români, a dat timp oficialilor maghiari, să se replieze şi să obţină după 9 ani de la momentul semnării Tratatului de la Versailles o sentinţă a Tribunalului de la Paris care considera că societatea de gaz nu ar intra sub incidenţa Tratatului de la Versailles. Astfel, România a fost nevoită să răscumpere, ceea ce i-ar fi aparţinut de drept, cu o sumă de cca. 4 ori mai mare decât valora societatea la momentul efectiv al preluării.

În anul 1940, Dictatul de la Viena a modificat frontiera cu Ungaria făcând ca Secţia de distribuţie Tg. Mureş a societăţii de gaz, cu întreg inventarul ei şi conducta de transport Seuca Tg. Mureş pe o porţiune de 9 km, să funcţioneze pe teritoriul Ungariei. Această situaţie a existat până în anul 1944. Secţia de distribuţie Tg Mureş, aparţinând societăţii române de gaz a funcţionat în toată această perioadă operând conducta de transport şi asigurând alimentarea cu gaze a oraşului Tg Mureş, plasat în teritoriile Ungare conform Dictatului de la Viena, din zăcământul Deleni, care a rămas pe teritoriul României. În fapt, în perioada 1940 – 1944 România a exportat gaze în Ungaria, la preturile impuse de aceasta.

La 12 iunie 1952 se semnează o convenţie între Guvernul României şi cel al Ungariei prin care se convenea livrarea gazelor naturale în Ungaria printr-o conductă de 10 inch construită la vest de Satu Mare. Gazele au început a fi livrate cu data de 1 octombrie 1958. Astfel, Ungaria a beneficiat timp de 23 de ani de gaze din România la un preţ avantajos.

În anul 1998 se semnează un acord pentru realizarea unei interconectări între România şi Ungaria, cu scopul de a se importa gaze din Marea Nordului via Ungaria. Acest acord determina construcţia unei conducte de la Arad la Horia de către partea română. Din păcate va rămâne timp de 10 ani fără funcţionalitate, urmare a pretenţiei Ungariei de a asigura revânzarea gazelor în România.

În anul 2010 se extinde construcţia conductei de la Horia până la sistemul maghiar de transport, realizându-se interconectarea între sistemele de transport din România şi Ungaria, prin care s-a creat culoarul de export al gazelor naturale în Ungaria.

În anul 2003 se încheia ACORDUL DE GRANT-TEN-E/2003/57100/Z/03 – 008, încheiat de Comunitatea Europeană pe de o parte şi OMV Erdgas GmbH, care reprezenta beneficiarii (Mol Ungaria, BOTAS Turcia, Bulgargaz EAD, Transgaz România) prin care se punea bazele proiectului NABUCCO. Ungaria, a ales să-şi joace foarte bine interesul naţional în acest proiect, chiar riscând unele sancţiuni ca urmare a retragerii sale din proiect. A ales în anul 2012, să iasă prima din Nabucco, înţelegând că această mişcare îi aduce câştiguri.

În septembrie 2016, Ministerul Economiei a semnat cu CE Acordul de Finanţare prin Mecanismul Conectarea Europei prin care se alocau 179,32 milioane euro primei faze a proiectului BRUA, Atunci, ministerul informa că Transgaz poate implementa, până în 2020, prima fază a coridorului de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria şi lungimea conductei este de circa 550 km, pe culoarul Giurgiu - Podişor - Corbu - Hurezani - Haţeg - Recaş - Horia şi a trei staţii de comprimare amplasate pe traseul conductei (SC Corbu, SC Haţeg, SC Horia).

Ungaria a jucat inteligent şi în acest proiect, a aşteptat până  ce în România s-au încheiat (sau aproape s-au încheiat) licitaţiile pentru BRUA ST1 şi apoi a schimbat macazul, arătând că nu mai este interesată de BRUA. La sfârşitul lunii iulie 2017, Transgaz informa, potrivit presei, că gazoductul BRUA nu va mai traversa Ungaria, operatorul sistemului de gaze din această ţară, FGSZ, propunând ca volumul de gaze care ar proveni dinspre Romania să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croaţia sau Serbia.

Pe data de 5 februarie 2018, Ministrul de Externe al Ungariei declara fericit "Este prima oportunitate din ultimele decenii pe care o are Ungaria de a cumpăra mari cantităţi de gaze naturale dintr-o altă sursă decât Rusia. Partea română a convenit să construiască staţii de compresare care vor permite livrarea de gaze naturale către Ungaria începând cu anul 2020". Astfel, din nou Ungaria îşi impune dorinţele, chiar şi numai declarative, cum afirmă reprezentanţii români, în piaţa de gaze.

Trebuie să apreciem, inteligenţa, profesionalismul şi dârzenia cu care politicienii unguri au reuşit să puncteze pentru Ungaria în piaţa de gaze în ultima 100 de ani şi să-i felicităm că îşi doresc mai multe decât alţii.

Material publicat şi pe asociatiaenergiainteligenta.ro.