Un nou episod crucial în bătălia pentru bugetul UE

Astăzi, începând cu ora 15 (ora României) începe la Bruxelles o nouă etapă adin bătălia atât de dură pentru bugetul mutianual 2014-2020 al UE :  în Parlamentul European, în prezenţa foarte aşteptată a preşedinţilor Schulz, Van Rompuy şi Barosso, europarlamentarii vor dezbate acordul semnat de şefii de state şi guverne din Consiliul European.

Sunt câteva mari întrebări. Prima este dacă, în final, Parlamentul European va ajunge sau nu să folosească arma ultimă, dreptul său de veto, ceea ce ar însemna retrimiterea întregului proces de negocieri şi acorduri de până acum la punctul zero. Preşedenţia rotativă a UE este deţinută acum de Irlanda, ţară care face eforturi diplomatice disperate pentru a evita o situaţie fără ieşiere, dar tensiunile sunt mari şi interesele diverselor grupuri de influenţă par mai radical divergente ca oricând.

Politic vorobind, dacă Parlamentul European va aplica regula de vot “la vedere”, este foarte greu de imaginat că vor exista surprize majore, mai ales că scopul europarlamentarilor este să-şi securizeze în linişte un nou mandat la alegerile de anul viitor, având deci nevoie de avizul şefilor lor de grup dar şi al partidelor politice de acasă. Lucrurile ar deveni complicate dacă, aşa cum a menţionat Preşedintele Schulz, s-ar putea propune votul secret, ceea ce ar deschide o posibilitate reală pentru respingerea bugetului.

Nu voi semna un buget deficitar, iar propunerea mea este să negociem modul în care-l putem gera, spre exemplu cu o clauză de revizuire pentru ca, peste doi ani, să vedem din nou dacă am procedat bine sau nu. Iar această clauză de revizuire va fi cu majoritate calificată. Martin Schulz, Preşedintele PE

Anticipând probleme, Herman Van Rumpuy declara, imediat după încheierea Summitului, că “este acum rândul Parlamentului European să-şi asume responsabilităţile. Bugetul european nu este o operaţiune contabilă. Depind de el viaţa, supravieţuirea unor regiuni şi a unor întregi grupuri sociale...Trebuie să ne gândim foarte bine (în cazul respingerii bugetului) pentru că miza este extrem de mare pentru populaţie, întreprinderi, piaţa muncii, locurile de muncă pentru tineri, pentru prosperitate”.

De ce se teme toată lumea? De faptul că europarlamentarii europeni ar putea rămâne consecvenţi cu propriile lor declaraţii, rămânând insensibili la marile presiuni care se fac acum asupra lor din capitalele europene. Oricum, luaseră deja poziţii foarte dure, una dintre cele mai remarcate fiind a lui Alain Lamassoure, preşedintele Comisiei pentru Buget din Parlamentul European, care declara că “din această criză, liderii politici naţionali au tras în final concluzia că soluţia trece printr-o Europă mai slabă şi mai puţin solidară. Noi, în Parlamentul European, am ajuns la o concluzie inversă. Din acest acord, Europa ar ieşi mai puţin solidară, mai puţin puternică şi, finalmente, mai puţin europeană, divizată fiind între interele naţionale contradictorii. Lipsită de orice posibilitate de manevră bugetară pentru şapte ani, va fi condamnată să acţioneze mereu prin mai multe reglementări şi sancţiuni în loc ca mai mult să incite şi să încurajeze. Creşterea economică şi locurile de muncă vor fi primele victime”.

Poziţie fără echivoc care a fost reluată (fapt foarte rar în istoria relaţiilor inter-instituţionale din Bruxelles) într-un comunicat comun semnat de cei patru şefi ai marilor grupuri parlamentare din PE, Joseph Daul (PPE), Hannes Swoboda (socialişti), Guy Verhofstadt (liberali) şi Rebecca Harms şi Daniel Cohn-Bendit (ecologişti) care, imediat după Summit, declarau că “Parlamentul European nu poate accepta acest acord dobţinut în Consiliul European. Regretăm faptul că dl. Van Rumpuy nici nu a vorbit şi nici nu a negociat cu noi în ultimele luni....Este un buget care nu va întări competitivitatea economiei europene...şi nici nu este în interesul cetăţenilor europeni...şi va genera un deficit structural”.

Să vedem azi cât a mai rămas valabil din toate aceste poziţii, cât de mare este nevoia de a se ajunge cu orice preţ la un compromis şi dacă spaima de o criză generală în sistemul de decizie european va fi mai mare decât grija de perspectivele economice oferite de acest buget de austeritate.