Transgaz: mai sunt necesare investiţii de doar 10 milioane euro pentru a permite exportul de gaze în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transgaz trebuie să termine investiţiile la conducta Arad-Szeged
Transgaz trebuie să termine investiţiile la conducta Arad-Szeged

Începerea exportului gazelor naturale spre Ungaria "nu este mare lucru", suma necesară pentru realizarea condiţiilor tehnice fiind de aproximativ 10 milioane de euro, a declarat joi şeful Dispecerului de gaze din Transgaz, Mihai Pătârniche, potrivit Mediafax.

"Fizic, nu e mare lucru. Ungaria are o presiune mai mare în conducte faţă de noi. Pentru importul şi exportul gazelor prin Arad-Szeged mai sunt necesare vreo 10 milioane de euro, pentru o conductă şi două staţii de compresie", a afirmat Pătârniche, prezent la un seminar pe teme energetice.

El nu a precizat când se va realiza această investiţie.

România are o singură conexiune pentru transportul gazelor cu ţări din Uniunea Europeană, cu Ungaria, pe ruta Arad-Szeged, însă aceasta permite deocamdată doar importul de gaze. Petrom a cerut în mai multe rânduri posibilitatea de a realiza exporturi de gaze.

Începerea exporturilor de gaze în 2013 este una dintre obligaţiile asumate de România faţă de FMI şi Comisia Europeană (CE). CE a declanşat în luna octombrie a anului trecut procedura de infringement în cazul României, pentru că nu asigură condiţiile necesare exportului de gaze.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite