Guvernul a transferat 4,8 hectare de teren de la Apărare la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură pentru construcţia centurii Tecuci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNADNR a desemnat în urmă cu un an şi jumătate firma Soares da Costa câştigătoare a licitaţiei pentru construirea unei părţi din şoseaua de centură a oraşului Tecuci, de 7 kilometri, pentru 11,3 milioane de euro
CNADNR a desemnat în urmă cu un an şi jumătate firma Soares da Costa câştigătoare a licitaţiei pentru construirea unei părţi din şoseaua de centură a oraşului Tecuci, de 7 kilometri, pentru 11,3 milioane de euro

Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi o Hotărâre prin care terenuri cu o suprafaţă totală de aproximativ 4,8 hectare au fost mutate din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în cea a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, pentru construcţia drumului de centură a localităţii Tecuci.

Guvernul precizează că Hotărârea a fost adoptată „în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a obiectivului de investiţie de interes naţional «Drumul de centură în municipiul Tecuci între DN 25 – DN 24», judeţul Galaţi, şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului“.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a desemnat în urmă cu un an şi jumătate firma portugheză Soares da Costa câştigătoare a licitaţiei pentru construirea unei părţi din şoseaua de centură a oraşului Tecuci din judeţul Galaţi, de 7 kilometri, pentru 11,3 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite