Rus revizuieşte planurile lui Şova: doar 656 de kilometri noi de autostradă până în 2030, plus 2.200 de kilometri de drumuri expres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Rus, ministrul Transporturilor, promite numai 656 de kilometri noi de autostradă până în 2030 FOTO Adevărul
Ioan Rus, ministrul Transporturilor, promite numai 656 de kilometri noi de autostradă până în 2030 FOTO Adevărul

România ar trebui să construiască 656 de kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condiţiile în care fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, promitea în aprilie 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu - Braşov (103 km), Ploieşti - Comarnic (49 km), Craiova - Piteşti (115 km), Comarnic - Braşov (54 km), Braşov - Bacău (158 km) şi Gilău - Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor. 

În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA. În actuala variantă a Master Planului, secţiunea Sibiu - Piteşti, de 115 km, una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, promisă de autorităţi, figurează ca viitor drum expres.

Şova afirma în aprilie că România va avea o reţea de 2.440 de kilometri de autostradă în anul 2020. În ultimii doi ani au fost inauguraţi 242 kilometri de autostradă, anul trecut fiind finalizaţi 116 kilometri şi contractate lucrări pentru 247 kilometri.

România avea, la finele anului trecut, 644 km de autostradă, 16.466 km de drumuri naţionale, 35.587 km de drumuri judeţene şi 32.190 de drumuri comunale. Potrivit documentului, în România nu există drumuri expres.

Documentul mai prevede construcţia a 2.674 km de drumuri transregionale, 293 km de drumuri EuroTrans şi 172 km de variante ocolitoare, totalul fondurilor necesare pentru dezvoltarea sectorului rutier fiind de 26,1 miliarde euro.

În sectorul feroviar, proiectele propuse în Master Plan, care includ lucrări de reabilitare sau electrificare şi achiziţie de material rulant, vor necesita o investiţie totală de 19,5 miliarde euro.

Reprezentanţii Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 (AM POST) s-au întâlnit în perioada 16-18 septembrie 2014 cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a analiza varianta finală revizuită a raportului privind Master Planul General de Transport pe termen scurt, mediu şi lung.

În cadrul acestei întâlniri, Comisia Europeană a acceptat ca Master Planul să fie supus dezbaterii publice, a anunţat Ministerul Transporturilor la începutul săptămânii trecute.

Până la organizarea şedinţelor, reprezentanţii Comisiei au recomandat AM POST adoptarea unor măsuri precum îmbunătăţirea metodologiei de elaborare a Master Planului, prin adăugarea unor scenarii alternative de testare a proiectelor de transport, care să includă criterii de selecţie ce vizează performanţa economică, apartenenţa la reţeaua TEN-T Core şi criterii de mediu, precum şi revizuirea valorilor estimate pentru fiecare proiect în parte.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite