România, al treilea stat ca independenţă energetică din Uniunea Europeană. Iubirea faţă de Rusia vine pe conductă - INFOGRAFIE

România, al treilea stat ca independenţă energetică din Uniunea Europeană. Iubirea faţă de Rusia vine pe conductă - INFOGRAFIE

În domeniul energetic, România este dependentă doar de importurile de petrol   FOTO Getty Images

Importurile energetice ale României se ridică la 17% din necesar, ţara noastră fiind pe locul al treilea din Uniunea Europeană în privinţa independenţei energetice, în timp ce Ungaria importă peste 60% din consum, iar Bulgaria – aproape 35%.

România este al treilea stat din Uniunea Europeană în privinţa independenţei energetice, după Estonia şi Danemarca, cu un grad de acoperire din importuri a nevoilor energetice de numai 17%, în vreme ce media blocului comunitar este de 53,5%, potrivit unui raport dat publicităţii marţi de către Comisia Europeană. 
Indicatorul include atât situaţia din domeniul electricităţii, cât şi datele în privinţa resurselor de cărbune şi uraniu, a necesarului de gaze naturale, ţiţei şi produse petroliere, o parte din statistici fiind aferente anului 2014, iar altele din 2015.
 

Dependenţi de importuri

 
Datele arată că dependenţa zonei euro este de 60,3%, în vreme ce ţări precum Ungaria, Austria, Bulgaria, Slovacia sau Italia, state cu o atitudine „prietenoasă“ faţă de Rusia, înregistrează un grad de dependenţă mult mai mare faţă de importurile energetice. În schimb, alte state cu nevoi mari de resurse, dar fără legături puternice cu Kremlinul, nu sunt nici aşa vocale în privinţa apropierii de Moscova. Între acestea se regăsesc ţări ca Belgia, Irlanda, Portugalia, Spania, Luxemburg sau Malta.  
 
Documentul arată că petrolul şi produsele sale derivate acontează două treimi din importurile energetice la nivel european, urmate de gaze naturale (23%) şi de combustibilii solizi (11%). Rusia este principalul furnizor de resurse al Europei, acesta furnizând 37,9% din importurile de gaze, 30,4% din cele de petrol şi 29% din importurile de cărbune. Expertul în energie Ionuţ Purica spune că, pe termen mediu, Uniunea Europeană (UE) nu prea are ce face deoarece „trebuie să gestioneze politica împreună cu furnizorii de resurse energetice“. Pe termen lung, însă, UE se bazează pe energiile regenerabile şi pe importurile din SUA, notează Purica.
 

România, în topul european

 
România importă doar 17% din necesarul său de produse energetice, cea mai mare parte a achiziţiilor din străinătate fiind de ţiţei şi produse petroliere. România exportă electricitate în toată regiunea, iar importurile de gaze naturale sunt foarte mici, ţara noastră acoperindu-şi nevoile aproape în totalitate din producţia internă. De asemenea, chiar şi în privinţa importurilor, majoritatea nu sunt din Rusia.
 
Astfel, potrivit statisticilor europene, 62,3% din importurile de petrol ale României proveneau în anul 2014 din Kazahstan, în condiţiile în care grupul kazah de stat KazMunaiGaz controlează Rompetrol Rafinare. De asemenea, 34,8% din importurile de petrol provin din Rusia, în condiţiile în care grupul rus Lukoil deţine în România rafinăria Petrotel, de lângă Ploieşti. 
 
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele şapte luni ale acestui an, producţia internă de ţiţei a României s-a ridicat la 2,1 milioane de barili, iar importurile s-au ridicat la 4,28 milioane de barili. Astfel, România produce intern doar o treime din necesarul de ţiţei, circa două treimi fiind petrol adus de peste graniţă. Pe lângă ţiţei, România a importat în aceeaşi perioadă de timp şi produse petroliere, acestea acontând echivalentul a 1,44 milioane de barili de petrol. „România nu-şi dă seama cât de bine stă, trebuie să folosim acest lucru în beneficiul nostru în negocierile europene“, a declarat, pentru „Adevărul“, Ionuţ Purica, expert în energie. 
 


Cum stau vecinii

 
Bulgaria este pe poziţia a opta în topul european al dependenţei energetice, ţara de la sud de Dunăre importând 34,5% din necesar. Pe de altă parte, Bulgaria este dependentă în proporţie 100% de Rusia atât în privinţa gazelor naturale, cât şi a petrolului. În privinţa cărbunelui, Bulgaria importă 58,5% din necesar din Ucraina, 33,4% din Rusia şi 2,2% din Vietnam. 
 
Ungaria stă mult mai rău, necesarul de resurse energerice acoperit de peste graniţe ridicându-se la 61,7%. Aceasta importă 95% din necesarul de gaze din Rusia, în cazul petrolului proporţia ridicându-se la 90,1%.
 
Polonia îşi scade dependenţa de Rusia în privinţa gazelor, statul importând din Rusia 75% din gazele necesare, din Germania provenind 20%. În ultimii ani, însă, Polonia a fost un critic acerb al politicilor energetice duse de Rusia şi a trecut tot mai mult la eliminarea dependenţei de Rusia. Astfel, Polonia a inaugurat recent un terminal de gaze naturale lichefiate. În privinţa importurilor de petrol, Rusia acoperă 93,4% din necesarul Poloniei, însă recent a început să importe din Arabia Saudită. 
 
Concomitent, Slovacia are o dependenţă de 60,9% de importuri în sectorul energetic, Rusia furnizând 100% din importurile de gaze şi petrol.

Germania, la mâna Rusiei

 
Din datele prezentate reiese o dependenţă accentuată de importuri şi în cazul Germaniei (61,6%), Austriei (65,9%) şi Italiei (75,9%). Nu numai că ponderea importurilor energetice este foarte mare, dar aceste state consumă şi cantităţi însemnate.
 
Astfel, Germania este cel mai mare client al Rusiei, cu 45,31 miliarde de metri cubi importaţi în anul 2015, potrivit datelor Gazprom Export. Astfel, Germania singură realizează 23,4% din importurile de gaze ale Uniunii Europene, mai arată raportul CE. Necesarul de gaze al Germaniei este atât de mare încât livrările din Rusia nu acoperă decât 41,4% din importuri, un procent de 31,2% din gaze provenind din Olanda, în vreme ce Norvegia furnizează 23,1% din „aurul albastru“. Situaţia este similară şi în domeniul petrolier: Germania acontează 17,2% din importurile de ţiţei ale UE, fiind cel mai mare consumator din blocul comunitar. Rusia este şi în acest caz principalul furnizor, cu 33,6% din importuri, fiind urmată de Norvegia (17%) şi de Marea Britanie (10,9%). 
 
Austria a importat anul trecut 4,4 miliarde de metri cubi de gaze de la Gazprom, însă în domeniul petrolier Kazahstanul acoperă 33,5% din importuri, iar Libia alţi 12,8%.
 
În fine, Italia a cumpărat din Rusia anul trecut 24,4 de miliarde de metri cubi de gaze, Rusia furnizând circa 43% din importuri. Alţi 12,2% vin din Algeria, iar 11,7% din Libia.
 

"Legaţi de glie" de Gazprom

 
Mai multe state din cadrul Uniunii Europene au fost acuzate în ultimii ani de legături periculoase cu Rusia, în condiţiile în care acestea au susţinut proiecte energetice care să adâncească dependenţa de „Marele Urs“. Ungaria a semnat mai multe acorduri energetice cu Rusia, în vreme ce Germania şi Austria au ţinut morţiş să realizeze o serie de gazoducte propuse de către Gazprom.
 
Polonia acuza în anul 2014, imediat după ce Rusia anexa Crimeea, iar insurgenţii proruşi declanşau războiul în estul Ucrainei, că depedenţa prea mare a Germaniei de gazele ruseşti vulnerabilizează poziţia Europei în faţa Kremlinului. 
 
Prietenia ruso-germană a continuat însă netulburată chiar şi după acest eveniment: BASF – cea mai mare companie din industria chimică din lume – a efectuat un schimb de active cu Gazprom, grupul energetic rus ajungând să deţină o serie de depozite de gaze în Germania, în vreme ce nemţii primeau o serie de zăcăminte în Siberia.
 
De asemenea, în anul 2015, grupul german RWE a vândut către oligarhul rus Mihail Fridman divizia sa petrolieră, care deţine active în Marea Nordului şi Egipt. Tranzacţia, evaluată la 5,1 miliarde de euro, a fost aprobată de Germania, în vreme ce Marea Britanie a blocat achiziţia activelor de pe partea sa a Mării Nordului.

Nord Stream 2, vis de monopolist

 
Wintershall, divizia de gaze naturale a BASF, şi grupul energetic german E.ON au susţinut realizarea gazoductului Nord Stream 2 alături de Gazprom. Iniţiat în 2015, acesta urma să aibă o capacitate de transport de 55 de miliarde de metri cubi pe an şi urma să lege Rusia de Germania pe sub Marea Baltică. Alături de cele trei grupuri energetice, proiectul era sprijinit şi de către ENGIE (Franţa), Shell (Olanda) şi OMV (Austria), însă a căzut în această vară după ce Polonia nu a acordat avizele de concurenţă. Realizarea acestuia ar fi dus la întreruperea livrărilor prin Ucraina din 2019, după cum chiar Gazprom a anunţat.
 

South Stream, blocat de Bruxelles

 
De altfel, OMV nu este la prima tentativă de acest gen: în anul 2014 grupul austriac, care controlează în România un pachet de 51% din acţiunile Petrom, sprijinea realizarea unui alt gazoduct, South Stream. Acesta urma să traverseze Marea Neagră până în Bulgaria, iar de aici se bifurca. Ramura nordică trebuia să traverseze Serbia, Ungaria, până în Austria. Ramura sudică urma să treacă prin Grecia, să traverseze apoi Marea Adriatică şi să ajungă în Italia. În Bulgaria deja veniseră conductele necesare, iar presa scria că vecinii de la sud de Dunăre se apucaseră pe furiş de lucru.
 
Rusia a renunţat la proiect după ce Comisia Europeană l-a blocat, anunţând că nu respectă legislaţia în privinţa separării transportului de producţie. Ziarul „New York Times“ scria în 2014 că OMV doreşte construirea South Stream pentru a exporta prin intermediul său gazele care vor fi extrase din Marea Neagră. De asemenea, OMV a convenit un schimb de active cu Gazprom Neft, braţul petrolier al Gazprom. Astfel, austriecii vor ceda o serie de zăcăminte din Marea Nordului pentru a primi acces la altele din vestul Siberiei. 
 

Centrala Rosatom din Ungaria

 
Acestea nu sunt singurele fructe ale colaborării cu Rusia. Ungaria a încredinţat grupului rus de stat Rosatom construirea unei centrale nucleare la Paks, proiect în valoare de 10 miliarde de euro. De altfel, Rusia chiar acordă Ungariei un credit pentru a putea finanţa construcţia. Concomitent, premierul maghiar Viktor Orban a cerut în mai multe rânduri eliminarea sancţiunilor impuse Rusiei. 
   
citeste totul despre: