România şi Irlanda, cele mai mari creşteri economice din UE. 22 de ţări au ieşit pe minus în primul trimestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irlanda şi România au înregistrat cele mai mari creşteri economice din UE, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

PIB-ul zonei euro a scăzut cu 3,1% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, iar Uniunea Europeană a înregistrat un recul de 2,6%. Este cel mai sever declin din trimestrul trei din 2009.

Cea mai semnificativă expansiune anuală din UE în perioada ianuarie - martie 2020 s-a înregistrat în Irlanda (4,5%), România (2,7%), Lituania şi Bulgaria (ambele cu 2,4%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Italia (minus 5,4%), Franţa (minus 5%) şi Spania (minus 4,1%)

De asemenea, în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, zona euro a înregistrat o scădere de 3,6% şi UE un recul de 3,2%, cel mai sever declin de când se publică aceste date, respectiv 1995.

Singurele creşteri trimestriale din UE în perioada ianuarie - martie 2019 au fost raportate în Irlanda (1,2%), România şi Bulgaria (ambele cu 0,3%) şi Suedia (0,1%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Franţa şi Italia (ambele cu minus 5,3%), Slovacia şi Spania (ambele cu minus 5,2%).

Eurostat precizează că în cazul României datele sunt provizorii.

eurostat crestere economica T1 din 2020
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite