Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va fi actualizat anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nuclearelectrica îşi menţine intenţia de a investi în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
Nuclearelectrica îşi menţine intenţia de a investi în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Cu o investiţie estimată acum  la peste şase miliarde euro, proiectul reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă va fi actualizat anul viitor.

Actualizarea va reveni companiei  de proiect care urmează să fie înfiinţată de Nuclearelectrica (SNN) şi China General Nuclear Power Corporation.

"Rămânem pe estimările de 6 miliarde euro, care vor trebui actualizate. Toate datele trebuie actualizate pentru că, din păcate, timpul trece, valorile se schimbă, viaţa e dinamică. De altfel, această actualizare va fi una din activităţile companiei de proiect, pentru că decizia noastră a fost să nu mai cheltuim bani să actualizăm nişte studii de fezabilitate, care ar fi avut tot o valabilitate limitată. Folosim cifrele pe care le avem deocamdată, ca repere majore, urmând ca atunci când ne apropiem efectiv de implementarea proiectului să refacem toate aceste documente. Noi ne-am dori ca anul viitor să înfiinţăm compania de proiect care va proiecta şi realiza cele două reactoare nucleare", a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, citat de Mediafax.

Compania chineză va avea 51% sau mai mult din acest proiect, iar Nuclearelectrica va deţine cel puţin 30%. Înainte de anul 2008, proiectul era estimat la 2,2 miliarde euro, însă în noiembrie 2008 Guvernul Călin Popescu Tăriceanu a aprobat raportul de negociere a condiţiilor pentru înfiinţarea societăţii comerciale care va realiza unităţile 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, iar valoarea luată în calcul atunci de autorităţi se dublase, la 4 miliarde euro, mai notează Mediafax.

"E o tehnologie care avansează. Sunt o multitudine de factori (din cauza cărora valoarea proiectului a crescut de la an la an, n.r.). Fiecare proiect de centrală nucleară este unic. A crescut costul forţei de muncă, au crescut preţurile la materii prime, au crescut multe elemente care în ultimă instanţă compunn valoarea unui echipament. Pentru că mare parte din valoarea unui astfel de proiect se referă la valoarea echipamentelor. Între timp, au crescut şi cerinţele de securitate nucleară, în urma accidentului de la Fukushima, din anul 2011. Mai este în timp şi un cost al banilor, sunt multe elemente", a mai spus directorul general al Nuclearelectrica.

Negocierile cu compania chineză au început în septembrie 2014. Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 a fost parafat între Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation la începutul lunii noiembrie a acestui an, autorităţile anunţând atunci că lucrările de construcţie urmează să înceapă în cel mult doi ani.

Potrivit Danielei Lulache în perioada ce urmează se va derula o nouă etapă de negocieri care presupune mai multă discreţie. Practic este vorba de documente fundamentale pentru cooperarea dintre părţi, partea română în calitate de acţionar minoritar până la o eventuală implicare a statului român, tot în calitate de acţionar minoritar.

Nuclearelectrica  pregăteşte prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1, pus în funcţiune în anul 1996, retehnologizare estimată în jurul cifrei de 1 miliard de euro.

"Se fac toate analizele tehnice, care ne vor ajuta la studiul de fezabilitate, unde va fi stabilită şi valoarea retehnologizării. Asta înseamnă că va fi scanat întregul reactor şi vom şti ce trebuie înlocuit, ce nu trebuie înlocuit, ce trebuie reparat, efectiv starea fiecărui element care compune reactorul. Sperăm ca până la sfârşitul anului viitor vom fi gata cu evaluările tehnice. Durata de viaţă a reactorului se va dubla. Avem o echipă de proiect care gestionează subiectul, iar o mare parte din studii au fost contractate", a mai spus Daniela Lulache, citată de Mediafax.

Centrala de la Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, are în funcţiune două reactoare, care acoperă 18-20% din necesarul anual de energie electrică la nivel naţional. Compania de stat are circa 2.100 de angajaţi.



 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite