Ponta: Sunt încrezător că liderii politici au discuţia finală şi vom avea Codul Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta vrea adoptarea Codului Fiscal, chiar dacă acesta provoacă dezechilibre economice         FOTO Mediafax
Victor Ponta vrea adoptarea Codului Fiscal, chiar dacă acesta provoacă dezechilibre economice         FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta s-a declarat încrezător că discuţia de joi dintre liderii politici pe tema Codului Fiscal va fi ultima şi săptămâna viitoare acesta va fi votat de Parlament, adăugând că "acum" este un moment bun pentru relaxarea fiscală.

Primul-ministru a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că este încrezător că discuţiile programate joi între liderii politici pe tema Codului Fiscal va fi ultima şi aceştia se vor pune de acord, urmând sa-l trimită săptămâna viitoare în Parlament.

„Sunt încrezător că mâine liderii politici au discuţia finală şi săptămâna viitoare, în Senat şi după aceea în Camera Deputaţilor, o să avem Codul Fiscal. E un proiect fundamental al Guvernului şi un proiect fundamental pentru România, l-am făcut foarte bine, l-am discutat cu mediul de afaceri, am trimis către liderii politici absolut toate cifrele şi toate datele“, a precizat Ponta, arătând că în primele şapte luni ale anului au fost investiţii, exporturi şi încasări mai mari la bugetul de stat.

Victor Ponta a subliniat faptul că acum „este momentul“ pentru o relaxare fiscală.

„Acum e momentul! Moment de relaxare fisclală este atunci când lucrurile merg bine, când lucrurile merg prost nu mai poţi să mai faci şi relaxare fiscală şi, dacă pierdem acest moment de anul ăsta, eu nu cred că va veni prea curând un alt moment de relaxare fiscală şi de creştere economică şi a locurilor de muncă“, a precizat Ponta.

Premierul a adăugat că liderii politici au problemele lor politice şi gândesc în felul lor politic, arătând că Guvernul şi-a „făcut teaba“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite