Planul ambiţios al Fiscului pentru a colecta mai mulţi bani la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
control anaf antifrauda

Fiscul vrea să colecteze mai mulţi bani la buget în acest an şi a elaborat mai multe măsuri draconice pentru contribuabili, precum controale inopinate la cei cu risc ridicat sau verificarea vânzărilor de maşini second-hand, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor.

Iniţiativa are ca scop compensarea impactului financiar determinat de ordonanţa privind măsurile din domeniul impozitului pe profit şi din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Fiscul estimează că vor creşte încasările la bugetul general consolidat cu circa 0,6 miliarde de lei.

Astfel, în acest an ANAF urmează să întreprindă măsuri care vizează, în principal realizarea la nivelul tuturor structurilor din DGAF a unor evaluări suplimentare care să vizeze posibilele practici utilizate de entităţile ce vor fi incluse în control, menite să transfere active şi/sau sume de bani către alte entităţi cu scopul de a îngreuna activităţile de recuperare a sumelor stabilite de ANAF prin structurile de control, cu titlul de prejudiciu.

Astfel, ANAF va iniţia un proiect de evaluare şi analiză la nivelul structurii centrale DGAF-DARSP şi a serviciilor de analiză şi programare pe următoarele coordonate:

- Valorificarea datelor primite de la nivelul DGTI cu privire la sumele declarate şi neachitate în anul 2018 de contribuabili în sensul agregării acestora la nivel de cod CAEN şi includerea în analiza de risc cu prioritate a primelor 13 coduri CAEN (debite totale neachitate peste 50 mil lei) care contribuie în proporţia cea mai mare la totalul sumelor neîncasate.

- Evaluarea din bazele de date existente la nivelul ANAF a situaţiei patrimoniale a societăţilor ce fac obiectul analizelor de risc şi utilizarea acestor informaţii ca şi criteriu de prioritizare a controalelor antifraudă, având în vedere că în cazul societăţilor care au obligaţii fiscale neachitate dar valoarea patrimoniului este semnificativ mai mică, încasarea acestora se realizează cu dificultate şi nu contribuie la diminuarea arieratelor şi creşterea gradului de colectare la nivelul ANAF.

Totodată, Fiscul va monitoriza achiziţiile intracomunitare – acţiune cu caracter permanent.

ANAF va monitoriza în colaborare cu organele vamale importurile mărfurilor cu risc fiscal ridicat. Fiscul va desfăşira de acţiuni comune cu autoritatea vamală, reprezentanţii IGPR şi IGPF vizând activitatea desfăşurată de entităţile care efectuează importuri de bunuri în România.

Totodată, vor fi desfăşurate acţiuni privind verificarea tranzacţiilor constând în tranzacţii intracomunitare cu autovehicule second hand.

Inspectorii vor mai efectua acţiuni de monitorizare şi control în principalele centre de comercializare en-gross a mărfurilor cu risc fiscal ridicat.

Totodată, va fi intensificată monitorizarea activităţilor de comerţ desfăşurate în mediul online şi vor fi efectuate controale antifraudă la entităţile cu riscuri fiscale semnificative identificate.

Totodată, va fi intensificată efectuarea de controale inopinate la contribuabili cu risc fiscal ridicat şi pentru care există un grad ridicat de certitudine în ceea ce priveşte stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare de plată.

Şi contribuabilii care au înregistrat o diminuare a obligaţiilor fiscale declarate faţă de perioadele anterioare vor fi vizaţi de intensificarea controalelor fiscale.

Mai mult, va fi îmbunătăţită analiza de risc şi selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală prin diversificarea criteriilor de risc folosite în vederea identificării unui grup ţintă de contribuabili, respectiv o ramură economică, un sector de activitate sau de servicii în cadrul căruia au fost identificate diminuări de obligaţii fiscale.

Totodată, selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecţiei fiscale se va efectua în funcţie de riscul fiscal identificat. Prin această măsură se va asigura reducerea duratei inspecţiei fiscale, aspect care va conduce la creşterea numărului de inspecţii fiscale ce vor fi derulate în anul 2018.

Vor fi, de asemenea, monitorizate permanent toate formele de executare silită a debitorilor.

Fiscul va mai organiza acţiuni complexe de executare silită la debitorii semnificativi ai bugetului general consolidat, în vederea identificării metodelor de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale prin investigarea debitorului persoană juridică, a societăţilor afiliate acestora, în corelaţie cu patrimoniul persoanelor fizice care pot avea calitatea de persoană asupra căreia poate fi atrasă răspunderea solidară sau patrimonială.

Va mai fi, de asemenea, verificată situaţia debitorilor care nu figurează în baza de date cu conturi bancare şi înregistrează obligaţii restante pentru luarea tuturor măsurilor de identificare a conturilor bancare din surse alternative, respectiv: deconturi TVA, tranzacţii bancare în trezorerie, identificarea în evidenţa contabilă a debitorilor prin solicitarea documentelor acestora conform art. 58 din CPF, sau prin deplasări la domiciliu fiscal al debitorului.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite