Paradox economic: Numărul de insolvenţe a scăzut în toate marile economii europene, în anul pandemiei
0Numărul de insolvenţe a scăzut în toate marile economii europene, anul trecut, în ciuda crizei economice cauzată de pandemia de COVID-19, acest lucru sugerând că există un număr mare de ”insolvenţe ascunse” care au fost amânate, mai degrabă, decât prevenite, arată cercetările efectuate de Coface.
Potrivit sursei citate, în Franţa, soarta a 22.000 de companii rămâne nerezolvată, asteptându-se ca aceste ”insolvenţe ascunse” să se concretizeze treptat până în 2022.
Astfel, Coface estimează că numărul “insolvenţelor ascunse” este de 8.600 în sectorul construcţiilor, 1.800 în comerţul cu amănuntul, 1.500 în industria prelucrătoare, 1.200 în servicii de afaceri şi 800 în transporturi.
”Până în prezent, deşi criza economică a afectat sectoarele în mod inegal, numărul insolvenţelor a scăzut, inclusiv în sectoarele care se află în stagnare de câteva luni. În mod similar, toate regiunile franceze au înregistrat o scădere clară a numărului de insolvenţe în 2020, variind de la 34% în Bretania la 49% în Corsica.
În Franţa, fără Fondul de Solidaritate al ţării, rezultatul operaţional al sectorului de ospitalitate şi catering s-ar fi contractat cu aproximativ 109%, în loc de 17%. Impactul insolvenţelor asupra pierderilor de locuri de muncă a fost totuşi limitat la 126.000, cel mai scăzut nivel din 2006.”, arată datele Coface.
În Germania, analiştii estimează că numărul insolvenţelor ascunse este cu 21% sub nivelul din 2019 (la aproximativ 3.950 de insolvenţe).
La începutul pandemiei, Coface se aştepta ca insolvenţele să crească cu 9% în 2020, dar au ajuns să scadă cu 15%. Acest rezultat se datorează parţial guvernului german care a impus temporar un moratoriu asupra procedurilor de insolvenţă pentru a acorda timp măsurilor de stimulare să intre în vigoare.
Cu toate acestea, sectoarele metale şi auto, ambele aflate în recesiune cu mult înainte de pandemie, au înregistrat o creştere a insolvenţelor comparativ cu 2019.
În Spania, măsurile de sprijin luate de autorităţi nu au reuşit să prevină o creştere semnificativă a insolvenţelor în sectorul turistic, cu 90% an la an în a doua jumătate a anului 2020. La nivel global, insolvenţele ascunse spaniole sunt estimate la aproximativ 1.600 (34% din nivelul înregistrat în 2019).
Potrivit sursei citate, în Italia, dimensiunea insolvenţelor ascunse este estimată la aproximativ 39% din nivelul lor din 2019 (sau 4.100 insolvenţe). Conform calculelor Coface, insolvenţele ar fi trebuit să crească cu 7%.
Specialiştii Coface precizează că, insolvenţele ascunse nu se vor manifesta în 2021 în totalitate.