Masterplanul pentru transporturi va fi transmis parlamentului în martie, pentru a fi promovat prin lege

Masterplanul pentru transporturi va fi transmis parlamentului în martie, pentru a fi promovat prin lege

Dan Costescu promite că masterplanul de transport va intra în parlament în luna martie FOTO: Mediafax

Parlamentul va primi în cursul luni martie masterplanul de la ministerul Transporturilor pentru a fi promovat prin lege.

„Am agreat modul prin care vom promova acest masterplan de transport – prin lege. Sunt şi părerile colegilor de la comisia de transporturilor de la Camera Deputaţilor. Asta ne spune că avem o directive, un mod în care să mergem înainte şi, cu sprijinul Parlamentului, sperăm ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare să avem masterplanul aprobat, deci să setăm acest moment zero în care infrastructura are o lege a ei de dezvoltare, cu toate avantajele care decurg din lege”, a spus Dan Costescu pentru Mediafax.

Reprezentanţii Senatului au spus că masterplanul va fi studiat aşa încât din martie să poată intra în procedură legislativă.

„Ne-am pus de acord ca în cursul lunii martie să trimit de la Guvern la Parlament acest masterplan pentru a-i da şi putere de lege. Ne-am angajat să-l studiem şi să-l trecem prin procedură legislativă, astfel încât această viziune, care mi se pare a fi singulară a unei instituţii publice din ultimii 25 de ani să nu mai poată fi modificată”, a declarat preşedintele Comisiei de transporturi din Senat, Ionel Daniel Butunoiu.

Costescu a mai spus că proiectul este finalizat şi că el poate intra în discuţie în procedură accelerată.

„Deja noi avem un avantaj: noi discutăm pe acest masterplan de mai mult de doi ani, părerile sunt formate, opiniile sunt cunoscute. Nu mai există mare lucru. Există consens politic pe noţiunea de masterplan şi pe necesitatea acceptării lui. Eu, personal, nu cred că vom întâmpina probleme şi că tot eşicherul politic va trata acest proiect ca pe un proiect de interes pentru România, fără culoare politică sau orice altă influenţă de acest gen”, a mai spus ministrul Transporturilor.

citeste totul despre: