Isărescu crede că România se poate descurca în condiţiile actuale fără un acord cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a spus că cea mai mare parte a împrumutului tras de la FMI prin acordul 2009 - 2011 a fost rambursat, astfel că la finalul anului vor mai rămâne de plătit 1,3 miliarde euro FOTO Reuters
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a spus că cea mai mare parte a împrumutului tras de la FMI prin acordul 2009 - 2011 a fost rambursat, astfel că la finalul anului vor mai rămâne de plătit 1,3 miliarde euro FOTO Reuters

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), consideră că România se poate susţine fără un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să fie credibilă în continuare, precizând că mare parte din sumele atrase din primul acord sunt rambursate.

Întrebat dacă apreciază că România poate să stea pe propriile picioare şi să fie credibilă fără un acord cu FMI, Isărescu a răspuns „Da, eu cred în asta!“.

România se află în al trilea acord cu FMI începând cu anul 2009, iar actuala înţelegere expiră în toamna anului viitor şi este tratată de autorităţi ca un acord preventiv, adică nu sunt trase sumele puse la dispoziţie de instituţia financiară după fiecare evaluare.

Discuţia privind capacitatea României de a se împrumuta pe pieţele internaţionale de capital şi de a atrage în continuare investitori fără a fi într-un acord de politici cu FMI apare într-un moment în care Guvernul se pregăteşte să facă o relaxare fiscală de la mijlocul acestui an prin neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale.

Mai mulţi analişti cred însă că execuţia bugetară slabă din primele trei luni indică o situaţie oricum precară a bugetului, care nu va permite Guvernului să convingă FMI că va putea acoperi eventuale găuri din ralaxarea fiscală.

Guvernatorul BNR se prezintă ca un susţinător al tăierii impozitelor în acest moment, el declarând, în urmă cu două zile, că în ultimii ani a devenit tot mai greu să faci afaceri în România, în principal din cauza fiscalităţii ridicate, care a fost însă necesară pentru ajustarea prin care a trecut România de la declanşarea crizei financiare mondiale.

Mugur Isărescu a spus joi că cea mai mare parte a împrumutului tras de la FMI prin acordul 2009 - 2011 a fost rambursat, astfel că la finalul anului vor mai rămâne de plătit 1,3 miliarde euro.

Şeful băncii centrale afirmase marţi că până la finele anului BNR va achita aproape întreg împrumutul de la FMI, din care mare parte deja a fost plătit fără efecte şi „lacrimi“, urmând ca în 2015 să rămână de rambursat în jur de 1 miliard de euro, „un mizilic“.

Isărescu a reluat tema, precizând că acea formulare nu a fost tocmai cea mai fericită, dar că într-adevăr suma rămasă de plată este mult mai mică faţă de totalul rambursării.

El a adăugat că România încheie împrumutul de la FMI cu o rezervă internaţională mai mare decât la momentul contractării finanţării, fiind de 35,6 miliarde euro în aprilie 2014, dar şi cu rezerve minime obligatorii pentru pasivele în valută reduse de la 40% la 18%.

Şeful băncii centrale a precizat că rambursarea împrumutului de la Banca Mondială şi Uniunea Europeană va începe din acest an şi va dura până în 2018 inclusiv, urmând ca în perioada 2019-2023 să rămână sume de rambursat doar către Banca Mondială. 

Mai puteţi citi:

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite