Iohannis: Constat cu dezamăgire că investiţiile publice sunt tot mai reduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis se declară dezamăgit de faptul că investiţiile publice sunt tot mai reduse, punctând că Guvernul solicită „paradoxal“ spaţiu fiscal-bugetar pentru investiţii.

„În ceea ce priveşte investiţiile publice, constat cu dezamăgire că acestea sunt tot mai reduse. Guvernul solicită, paradoxal, spaţiu fiscal-bugetar pentru investiţii. Dar execuţia bugetară este cu mult în urmă în privinţa cheltuielilor de capital şi a proiectelor susţinute din fonduri europene. În ultimii ani, România a reuşit să recupereze unele decalaje şi să obţină stabilitatea macroeconomică necesară unor proiecte importante pe termen mediu şi lung. Însă progresul şi prosperitatea nu sunt garantate. Viitorul depinde de capacitatea noastră de a promova şi consolida instituţiile, valorile şi beneficiile economiei de piaţă“, a spus Iohannis, marţi, la evenimentul organizat de Consiliul Investitorilor Străini privind lansarea „Cărţii Albe 2015: Reconstruirea încrederii“.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a arătat că „obiectivul nostru principal este de a reconstrui încrederea investitorilor şi întreprinzătorilor în mediul de afaceri românesc“. „E timpul să o luăm de la capăt, cu o schimbare de paradigmă. Progresul României nu poate fi decât rezultatul unui nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate, care să stimuleze antreprenoriatul şi inovaţia, crearea de valoare adăugată şi crearea de locuri de muncă productive, bine plătite. Prosperitatea se obţine, în primul rând, prin încurajarea iniţiativei private. Soluţiile trebuie căutate în susţinerea, deopotrivă, a investiţiilor străine şi a capitalului românesc“, a declarat şeful statului.

Iohannis a subliniat că anul 2015 aduce semne de revenire în privinţa investiţiilor străine directe, arătând însă că este greu de crezut că nivelurile record ale perioadei de dinaintea crizei vor mai putea fi recuperate în următorii ani.

„După scăderea din 2014, sperăm că mediul de afaceri românesc începe să răspundă din ce în ce mai bine aşteptărilor investitorilor. Pe de altă parte, trebuie să ne preocupe, în egală măsură, susţinerea investiţiilor autohtone. Capitalul românesc, prin natura sa, reprezintă un element de stabilitate şi un câştig sigur în beneficiul dezvoltării economice naţionale. Însă România beneficiază de prea puţine firme cu capital privat integral românesc care au ajuns la un nivel considerabil de dezvoltare“, a adăugat el.

Şeful statului a arătat şi că performanţele firmelor şi întreprinzătorilor depind de calitatea regulilor în care îşi desfăşoară activitatea, arătând că este esenţială îmbunătăţirea calităţii instituţionale a mediului de afaceri.

Iohannis a mai spus că energia trebuie să devină un vector constant al competitivităţii economice. „România are nevoie de o strategie energetică articulată. Apoi, prin investiţii susţinute şi printr-un mediu competitiv, România are potenţialul de a deveni un actor regional important. În foarte multe domenii, mediul de afaceri invocă nevoia de capital investiţional. Însă nu neapărat banii sunt problema, ci mai degrabă calitatea politicilor prin care urmărim atragerea lor, fie că ne referim la investiţiile străine, fie la atragerea de fonduri europene. La acest din urmă capitol România, din păcate, are numeroase carenţe administrative, care ţin rata de absorbţie a fondurilor europene, în prezent, la doar 54%. Aceasta este, fireşte, sursă majoră de nonperformanţă, ca să nu spun chiar contraperformanţă“, a adăugat Iohannis.

El a completat că dezvoltarea pieţei de capital şi a sistemului financiar, în general, constituie altă direcţie strategică. „O piaţă de capital mai dinamică ne va ajuta să mobilizăm resurse investiţionale pentru susţinerea întreprinzătorilor autohtoni şi să asigurăm accesul eficient şi facil al investitorilor străini la piaţa locală. IMM-urile, firmele mici şi startup-urile necesită o atenţie aparte. Micii întreprinzători au nevoie de un sistem financiar uşor accesibil, stabil şi care să le ofere diverse alternative de finanţare. Este important să creăm un cadru care să vină în sprijinul dezvoltării lor“, a argumentat preşedintele Iohannis.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite