INFOGRAFIE Românul din statistici bea bere mai puţină şi vin mai mult, dar menţine constant consumul de spirtoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Berea şi vinul domină topul preferinţelor la consumatorii români de băuturi alcoolice
Berea şi vinul domină topul preferinţelor la consumatorii români de băuturi alcoolice

Românii au consumat la fel de multe băuturi spirtoase (în total, 1,4 litri pe cap de locuitor) în 2014 faţă de 2013, în schimb au băut mai mult vin (26,8 litri/cap de locuitor) şi mai puţină bere (97,2 litri/cap de locuitor), arată un studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, consumul de băuturi nealcoolice - răcoritoare, ape minerale şi bere fără alcool - a scăzut cu 0,9 litri pe cap de locuitor.

Băuturile, pahar cu pahar

Studiul, transmis de INS la solicitarea „Adevărul“, arată că în anul 2014, comparativ cu anul 2013, consumul mediu de băuturi, pe locuitor, a evoluat astfel:
- la categoria bere a înregistrat o scădere de 4,6 litri (-4,4%);
- la vinuri a fost mai mare cu 0,9 litri (+4,7%);
- la categoria băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%) s-a menţinut la nivelul anului anterior;
- la răcoritoare a scăzut cu 1,2 litri (-1,7%);
- la ape minerale a crescut cu 0,4 litri (+0,4%)
- la categoria bere nealcoolică a scăzut cu 0,1 litri (-1,7%).

Desigur, pare foarte puţin faţă de percepţia generală privind consumul de alcool în România, dar să nu uităm că în statistici sunt luaţi în calcul şi românii care nu consumă alcool - copii, persoane care din convingere personală nu beau şi alţi non-consumatori.

Dacă din 10 oameni bea numai unul, cantitatea consumată de el se împarte la 10 şi aşa rezultă consumul mediu din acel grup.

Consumul lunar, regiune cu regiune

Din datele privind veniturile şi cheltuielile românilor, prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) într-un alt studiu - „Coordonate ale nivelului de trai în România“ -, reiese că în Oltenia şi Moldova se consumă cele mai mari cantităţi de alcool, iar în Banat - cele mai mici.

De asemenea, la oraş se bea mai puţin şi mai scump, în timp ce locuitorii din mediul rural beau mai mult, dar mai ieftin.

Datele privind consumul pe regiuni arată că în Oltenia se consumă 3,8 litri lunar de persoană - maximul la nivel naţional.

Urmează regiunile Nord-Est (Moldova), cu 2,9 litri/lună/persoană, şi Sud-Muntenia, cu 2,25 litri/lună/persoană.

La polul opus se regăsesc minimele naţionale, înregistrate în regiunile Vest (Banat), cu 1,4 litri/lună/persoană, Bucureşti-Ilfov, cu 1,7 litri/lună/persoană, şi Nord-Vest, cu 1,8 litri/lună/persoană.

La vin, maximele de consum sunt întâlnite în Oltenia şi Moldova (1,9, respectiv 1,5 litri/lună/persoană), iar minimele în Bucureşti/Ilfov, Centru şi Muntenia (0,4-0,5 litri/lună/persoană).

În cazul berii, maximele sunt întâlnite în Oltenia şi Bucureşti-Ilfov (1,3, respectiv 1,2 litri/lună/persoană), iar minimele în Nord-Vest şi Muntenia (1, respectiv 1,1 litri/lună/persoană).

La ţuică şi rachiuri naturale, maximele sunt întâlnite în Oltenia şi Muntenia (0,5, respectiv 0,3 litri/lună/persoană), iar minimele în Bucureşti/Ilfov, Centru şi Sud-Est (0,05-0,1 litri/lună/persoană).

În fine, în mediul urban, cantitatea de alcool cumpărată de consumatori este în medie de 1,9 litri/persoană/lună, orăşenii cheltuind mai mulţi bani (7,2 lei/lună), dar cea cumpărată în mediul rural mediu urcă la 2,6 litri/persoană/lună, cheltuindu-se mai puţini bani (5,2 lei/lună), mai reiese din documentul citat.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite