Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va cuprinde de 3 ori mai multe companii decât era prevăzut iniţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dosare foto digi 24

Proiectul privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) a fost modificat de 185 de politicieni, în frunte cu Liviu Dragnea. În forma trimisă Senatului numărul companiilor ce vor face parte din acest fond este triplat, iar aportul în numerar, reprezentând venituri din privatizare la capitalul social al Fondului, este majorat de la 1,85 miliarde lei la 9 miliarde de lei

Pe listă au fost introduse acum şi companii precum CEC, Tarom, Rompetrol, Eximbank, Metrorex, aeroporturile din Constanţa şi Timişoara, Avioane Craiova, Şantierul Naval Mangalia, Poşta Română, CFR Călători şi chiar Registrul Auto. 

 Numărul de companii este astfel majorat de la 27, în varianta iniţială, la 89, iar aportul în numerar, reprezentând venituri din privatizare la capitalul social al Fondului, este majorat de la 1,85 miliarde lei la 9 miliarde de lei. 

Potrivit proiectului actualizat, primele 50 milioane vor fi vărsate la constituire, restul urmând a fi vărsat în următorii 2 ani, şi nu în 3 ani cum prevedea prima varianta.

Iniţiatorii modificărilor susţin că ideea creării unui fond suveran de investiţii în scopul stimulării economiei naţionale a fost agreată şi de instituţiile europene şi internaţionale (Comisia Europeană, FMI, OECD, etc).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite