EXCLUSIV De Ziua Marinei, vă arătăm ce spun statisticile despre „apele“ în care se scaldă afacerile marinarilor
0
La 15 august, în fiecare an, oamenii apelor sărbătoresc Ziua Marinei, ocazie cu care "Adevărul" vă prezintă cum merg afacerile din acest domeniu. În cele 562 de companii cu profil de transporturi pe apă (Cod CAEN 50) lucrează aproximativ 39.000 de salariaţi care câştigă puţin mai mult decât salariul mediu net pe economie, adică 1.861 de lei lunar, reiese din statisticile oficiale.
În transportul efectiv pe apă sunt angajaţi 17.500 de oameni, iar în serviciile conexe sunt ceialţi 21.500 de salariaţi, arată statisticile prezentate de sindicatele de profil pentru a obţine reprezentativitatea pe ramură.
România are 17 porturi pe Dunăre şi patru porturi maritime Mangalia, Constanţa, Midia şi Sulina).
Câte nave au marinarii
În centralizatoarele statistice apar în total 1.687 de nave, din care 70 sunt destinate transporturilor de pasageri (trei maritime şi 67 fluviale), iar restul de 1.595 fiind destinate transporturilor de marfă.
Cele mai multe nave de mărfuri (1.208) nu au propulsie proprie, ci sunt dirijate de împingătoare sau remorchere (în total, 292 de astfel de vehicule).
Ce transportă navele
Navele româneşti transportă anual, în medie, 100.000 de pasageri şi 70 de milioane de tone de mărfuri, ambii indicatori fiind în uşoară scădere în ultimii ani.
În fiecare an, pe căile navigabile interioare sunt transportate 20 de milioane de tone de produse minerale (cărbune, miniereuri metaliuce şi nemetalice, ţiţei, piatră etc.) şi 6 milioane de tone de produse agricole.
Pe căile maritime sunt transportate, potrivit statisticilor INS, 14 milioane de tone de minerale, 10 milioane de tone de produse agricole şi 5 milioane de tone de confecţii metalice şi articole chimice.
Interesant este că din totalul transporturilor maritime de mărfuri 44% sunt descărcări şi 56% sunt încărcări de nave, ceea ce îi îndreptăţeşte pe marinari să spună că au vocaţia exporturilor.
Afaceri în scădere
Una dintre veştile mai puţin plăcute pentru marinari este că, potrivit INS, în transporturile pe apă cifrele de afaceri sunt într-o scădere destul de abruptă. În primul semestru din acest an, cifra de afaceri în acest domeniu a scăzut, în medie, cu 39% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.
De asemenea, în luna iunie 2013, afacerile marinarilor au scăzut cu 13,5% faţă de mai şi cu 41,5% faţă de iunie 2013.
În fine, cu toate greutăţile prin care trec, marinarii au calitatea incontestabilă de ambasadori ai României în toate colţurile lumii. Să le urăm aşadar, măcar de ziua lor, tradiţionalul „Vânt din pupa!“