Cum va evolua piaţa RCA după expirarea perioadei de plafonare. UNSAR: Preţuri mai mici pentru şoferii cu riscuri bune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Masina - asigurare rca - FOTO 123RF

Plafonarea tarifelor RCA, măsură aflată în vigoare în acest moment, nu face decât să provoace dezechilibre operaţionale majore în piaţă susţine Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), care este de părere că după expirarea acestei perioade vor scădea preţurile pentru şoferii cu riscuri bune şi va exista o segmentare corectă a categoriilor de clienţi.

Guvernul a aprobat, anul trecut în noiembrie, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă care a impus îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF.

Această perioadă este aproape de final, iar în piaţă există zvonuri privind posibilitatea unei noi creşteri a tarifelor, odată cu expirarea prevederilor Ordonanţei.

Cum vor evolua preţurile

UNSAR transmite că după expirarea perioadei de plafonare companiile vor deveni competitive şi se vor lupta pentru atragerea clienţilor, oferind servicii de calitate la preţuri adecvate, avantaj al unei pieţe libere, concurenţiale.

De asemenea, vor intra pe piaţă jucători noi, care vor activa pe principiile FOS (freedom of service), această intrare fiind menită a încuraja şi mai mult mediul concurenţial din piaţa de asigurări.

Potrivit UNSAR, plafonarea tarifelor RCA, măsură aflată în vigoare în acest moment, nu face decât să provoace dezechilibre operaţionale majore în piaţă, iar impactul real al acestei măsuri nu va putea fi analizat decât după o perioadă lungă, având în vedere specificul acestei afaceri: pentru primele subscrise astăzi, asigurătorul poate plăti despăgubiri chiar şi peste zece ani.

După expirarea acestei perioade, piaţa de asigurări va putea intra în normalitate şi va funcţiona după principii sănătoase, putând să se maturizeze în mod firesc şi să se aşeze pe baze solide”, explică reprezentanţii UNSAR.

Care au fost beneficiarii plafonării

UNSAR arată că principalii beneficiari ai plafonării tarifelor au fost segmentele de clienţi cu daunalitate mare. În plus, schimbarea sistemului bonus/malus prin scăderea numărului claselor de bonus şi modificarea coeficienţilor de ajustare a făcut ca diferenţa dintre preţul poliţei RCA pentru un client cu o conduită bună şi unul cu daune (strict din aplicarea sistemului bonus/malus) să nu fie mai mare de 15%.

Aşadar, recomandă UNSAR, pentru a încuraja un comportament responsabil în trafic, este esenţială o piaţă de asigurări liberă, în care funcţionează segmentarea corectă pe categorii de riscuri. În acest fel, companiile vor putea oferi preţuri mai mici consumatorilor cu riscuri bune, spre deosebire de situaţia actuală, când plafonarea tarifelor a dus la cazuri în care un şofer cu o conduită rutieră bună să plătească pentru asigurare aproape cât un şofer cu istoric ridicat de daune.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite