Consumul de electricitate a crescut în ianuarie cu 4,4%, susţinut de cererea companiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumul de energie electrică din România a crescut în ianuarie cu 4,4% faţă de aceeaşi lună din 2016, până la 5,04 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susţinut doar de cererea mai mare a companiilor, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Statisticile oficiale arată că, în ianuarie, doar firmele şi-au mărit consumul de energie electrică, în timp ce autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public, iar consumul populaţiei a scăzut. 

"Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 5.036,6 milioane kWh, cu 4,4% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,6%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 1,7%", se precizează în comunicatul INS. 

Cererea de electricitate din partea companiilor a fost singura care a tras în sus piaţa, cu un consum total de 3,83 TWh în ianuarie, cu 6,5% mai mare comparativ cu ianuarie 2016.   

Consumul de energie electrică al populaţei a scăzut în ianuarie cu 1,7%, până la 1,14 TWh, iar consumul pentru iluminat public s-a redus cu 4,6%, până la 0,06 TWh. 

Exporturile de electricitate ale României au scăzut în ianuarie cu 15,4% faţă de ianuarie 2016, la 0,74 TWh. 

Producţia de energie electrică a fost, în ianuarie, de 6,46 TWh, în creştere cu 3,4% faţă de prima lună a anului trecut, din care 3,35 TWh (52%) din termocentrale clasice, 1,22 TWh în hidrocentrale, 1 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă şi 0,8 TWh în parcurile eoliene. 

În 2016, consumul de energie electrică din România a crescut cu 4,2% faţă de 2015, până la 54,84 terawatt-oră (TWh). Exprturile de electricitate ale României au scăzut anul trecut cu 18,2%, până la 8,59 TWh.

Producţia de energie electrică a fost, în 2016, de 66,12 TWh, în creştere cu 0,7% faţă de 2015.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite