Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a impus ANRM-ului să găsească o soluţie pentru a actualiza preţul de referinţă al gazelor la care se calculează redevenţele percepute de stat. Autoritatea a avut la îndemână patru variante, dar a ales-o pe cea mai păguboasă: conectarea preţului de referinţă al gazelor naturale din România de cotaţiile gazului tranzacţionat în hubul din Baumgarten pe piaţa zilei următoare.

Marginalizarea burselor autohtone, încă o piedică pentru România să devină un hub regional

De ce spun asta? Pe Bursa Română de Mărfuri s-a tranzacţionat, anul trecut, aproape jumătate din producţia internă de gaze naturale. Dacă privim evoluţia preţului, media preţului ponderat, în momentul de faţă, pentru anul 2018, este undeva la 75 de lei/Mwh, adică 16,3 euro. În hubul din Baumgarten, pe piaţa zilei următoare (Day Ahead Market), gazul se tranzacţionează la 19,4 euro, cu vârfuri şi de 21,2 euro. Rezultă o diferenţă de 15-18 lei, aproximativ 20%, una semnificativă faţă de bursa românească. În plus, la fixarea preţului din Baumgarten este inclusă şi taxa de tranzit a gazelor de pe teritoriul Austriei. Rămâne o enigmă de ce statul român se raportează la un preţ de referinţă care include o taxă aplicabilă pe teritoriul altei ţări. 

În timp, pe piaţa internă, niciun comerciant nu va mai avea interesul să vândă sub acest preţ de referinţă. De ce? E ca şi când vinzi o marfă cu 4 lei iar statul ţi-ar percepe taxe ca şi când ai fi vândut marfa la 6 lei.

Pe de altă parte, interesul statului a fost legitim. A vrut să corecteze o mare eroare semnalată într-un raport al Curţii de Conturi, pentru că preţul de referinţă nu a mai fost actualizat din 2008 şi, în acelaşi timp, a speculat momentul ca să colecteze mai mulţi bani la bugetul de stat fără să se mai obosească să conceapă o nouă lege a redevenţelor. Dar, dacă tot a vrut să corecteze o greşeală, statul putea să-şi asume răspunderea şi să promoveze şi bursele româneşti, BRM şi OPCOM, în compunerea preţului, iar referinţa să fie stabilită conform realităţilor de pe piaţa românească. Era un pas logic pe care un stat responsabil trebuia să-l facă în perspectiva exploatării resurselor de gaze naturale din Marea Neagră. Doar că, anul trecut, marea preocupare a unor membri PSD din Comisia de Industrii a fost să acorde un monopol de piaţă operatorului bursier al statului, care nu a tranzacţionat nicio moleculă de gaze naturale în 2017, fapt ce a atras un avertisment de posibil infringement din partea Comisiei Europene! Aşa că ANRM s-a spălat pe mâini alegând cotaţiile din hubul de la Baumgarten. 

Scenariu: o parte din redevenţă va fi plătită din buzunarele consumatorilor, cantitatea de gaze din import ar putea să crească

Pe lângă faptul că preţul de achiziţie al gazului din producţia internă poate să cunoască o tendinţă crescătoare în viitor, există posibilitatea să asistăm şi la o uşoară creştere a importurilor de gaze ruseşti. Gazele din import (unica sursă este Rusia) au deja atuul că sunt exceptate de la prevederile OUG 7/2013, adică de la suprataxarea cu 60% a veniturilor suplimentare. Apoi, gazele din import nu trebuie să se alinieze preţului din Baumgarten ca să ajungă pe piaţa românească. Dacă gazele ruseşti vor fi mai ieftine decât cele româneşti, furnizorii nu vor avea de ales decât să încheie contracte cu sursa din import.

Un alt efect al acestei măsuri luată de ANRM va fi suportat şi de consumatorii casnici, odată ce vechile contracte pe termen lung vor expira şi se vor întocmi altele noi care se vor alinia cât mai mult acestui preţ de referinţă.

Pentru consumatorul casnic, până în 2022, preţul final la factura la gaze va fi setat de ANRE. El are următoarele componente: costul de achiziţie pentru gazul din producţia internă, costul de extracţie din depozite (dacă e cazul), componentele de rezervare de capacitate, transport, distribuţie şi marja de profit a furnizorilor.

Odată ce preţul de achiziţie al producţiei interne de gaze a fost conectat la cotaţiile din Baumgarten, orice creştere a lui va afecta marja de profit a furnizorilor. Iar dacă ANRE va decide să-i protejeze, modificând preţul reglementat, adică cel pe care îl achităm noi, la finalul lunii, asta înseamnă o nouă creştere de preţ. Şi înseamnă că statul nu de la producători a luat bani majorând redevenţele, ci va lua indirect din buzunarele noastre.  

Piaţa liberă a gazelor, spaima politicienilor din Comisia de Industrii şi Servicii. De ce?

Eliminarea preţului fix de achiziţie la gazele naturale din producţia internă i-a speriat teribil pe politicienii care se credeau nişte mici Dumnezei şi controlau în pixul lor preţul atunci când era reglementat de stat. I-a speriat pentru că ei nu cred în piaţa liberă, în principii concurenţiale şi în legile puţine şi clare. Au fost şcoliţi în dogma statului intervenţionist care, centralizând puterea, uneori este îndreptăţit să comită şi abuzuri dacă argumentul său este că îi face un bine societăţii.

Evident, aceşti politicieni au început să trâmbiţeze că preţul gazului natural pentru consumatorul casnic a crescut cu 40% în 2017 după intrarea în vigoare a OUG64, deşi trei instituţii, DG Energy, Eurostat şi INS au confirmat că, anul trecut, creşterea de preţ a fost marginală, de 1%, adică mai lentă decât rata inflaţiei, care la finele anului trecut era la aproape 4%. Campionul absolut al procentelor este Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor. Acum, că tot statul a decis să împingă preţul de producţie în strânsă corelare cu o piaţă volatilă, cea a pieţei zilei următoare de pe Baumgarten, aceşti politicieni vor avea destulă muniţie să trâmbiţeze că străinii ne vor răul şi că nu se mai poate aşa, deşi statul român îşi vede împlinit obiectivul: va încasa mai mulţi bani din redevenţe, ceea ce este foarte bine.

Problema este că aleşii ţării nu vor să accepte că, într-o economie de piaţă normală, preţurile oscilează. Bine, în cazul de faţă, vorbim despre o decizie pur administrativă în goana de a mai stoarce nişte bani la bugetul de stat. Dar asta nu înseamnă că politicienii care fac legi să ne fie nouă mai bine nu au la îndemână instrumente pentru a combate creşterea preţurilor. Şi nu intervenţionismul este soluţia.  

Unul dintre instrumente este protejarea consumatorului vulnerabil, proiect legislativ amânat la nesfârşit de actuala guvernare PSD-ALDE. Adică, astăzi, în legislaţia românească, nu s-a reuşit decât a defini ce este un consumator vulnerabil, nu să-l şi identificăm corect cu ajutoarele de încălzire. Pentru acest lucru este nevoie ca guvernul PSD-ALDE să adopte Legea privind venitul minim de incluziune, dar care a fost de două ori amânată, ultima promisiune fiind că va intra în vigoare abia la 1 aprilie 2019. Dar, mă rog, cei săraci se pot încălzi cu promisiunile şi desenele făcute de guvernanţi la televizor.

Ar fi bine dacă s-ar rezolva această anomalie, mai ales dacă se doreşte conectarea cât mai multor locuinţe la reţeaua de gaze naturale odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră. Un alt instrument este creşterea gradului de eficienţă energetică. O casă izolată nu pierde căldură, aşa că va consuma mai puţin gaz pentru încălzire. Deci, costurile vor scădea.

În loc să semene o stare de panică în rândul populaţiei că o piaţă liberă la gaze îi va falimenta pe români, aceşti politicieni ar trebui să facă ce nu le stă în fire: să muncească. Iar la Comisia de Industrii şi Servicii poate că, printre atâtea proiecte de modificare a legislaţiei rutiere puse pe ordinea de zi de la începutul anului o să-şi găsească loc şi iniţiative legate de consumatorul vulnerabil şi de creşterea eficienţei energetice. Asta dacă cineva nu consideră că această comisie este feuda lui.