Cipru poate cauza un vârtej necontrolabil

Am fost întrebat care ar fi un scenariu foarte rău dacă taxarea depozitelor bancare s-ar extinde în Europa. Sper să nu se repete şi în alte ţări episodul cipriot. Fiindcă s-ar pierde mai mult încrederea în bănci, ce este şi aşa deteriorată.

S-ar eroda mai mult încrederea în guverne. Şi s-ar accentua fractura între Nord şi Sud în zona euro deoarece ţările care sunt la mare ananghie ar cunoaşte o fugă a depozitelor. Unele guverne ar fi obligate să pună restricţii la mişcarea de fonduri, ceea ce ar contrazice regulile "pieţei unice". Am cunoaşte tendinţe şi mai puternice de fragmentare, care se simt şi acum. Sper ca Banca Centrală Europeană să intervină la timp, pentru a calma spiritele (aşa cum a făcut-o la finele lui 2011 şi în 2012). Dar nu este suficient. Ţările care au spaţiu de manevră din nordul zonei euro, trebuie să fie mai flexibile.

Cât priveşte situaţia Ciprului, avem o morală aici, care este valabilă şi pentru Irlanda, Islanda, etc.

Este un model economic strâmb cel care face ca sistemul financiar local să aibă un bilanţ (volum de activitate) multiplu de PIB-ul ţării. Suprafinancializarea unor economii este un dezastru.

Trăim o criză a suprafinancializării sistemelor care în Europa se împleteşte cu criza zonei euro. La randul ei, criza zonei euro derivă din aranjamante instituţionale şi de politici defectuoase. Opinia mea este că în UE nu ar mai trebui să fie acceptate "paradisuri fiscale" chiar dacă britanicii şi alţii se vor supăra tare. Şi spun aceasta nu numai din raţiuni legate de combaterea spălării de bani şi luptei contra terorismului. Am în vedere motive de ordin economic.

Ar trebui totodată ca prin mijloace economice (măsuri fiscale şi de altă natură ale guvernelor) să fie prevenită supraexpansiunea financiară, mai ales în zona euro (dar nu numai), să se limiteze operaţiunile de trading cu risc ridicat. Primirea Cipru-lui în zona euro consider că a fost o eroare, care s-a adăugat la altele, când motive politice (geopolitice) au prevalat în dauna logicii economice. 

Am fost întrebat şi dacă se profilează noi măsuri de austeritate în Europa. Revin la observaţia pe care am făcut-o adesea că, în fapt, sectorul financiar (băncile mai ales) este ţinut pe linia de plutire de subvenţii directe şi indirecte primite de la guverne (ceea ce explică umflarea datoriilor publice) şi de linii de finanţare ultraieftine de la bănci centrale.

Avem aici nu numai o relaţie profund anapoda între industria financiară şi restul economiei, ci şi o problemă morală, cu implicaţii sociale şi politice. Este greu să ceri oamenilor să accepte în mod recurent socializarea pierderilor industriei financiare (argumentându-se cu raţiuni sistemice) când această industrie extrage rente necuvenite.

Aici găsim explicaţia pentru încercări de limitare a veniturilor în această industrie, demers iniţiat în Elveţia şi în UE. Această limitare (care poate să însemne şi diminuare) nu este un nonsens. Măsurile de austeritate din unele ţări trebuie să fie combinate cu altele de relaţionare a economiilor acolo unde există spaţiu de manevră. Italia, Spania, Portugalia trebuie să exporte mai mult şi pentru aceasta este nevoie de cerere mai mare indusă de unele ţări europene, de pildă Germania.

Altminteri, se va continua cu o spirală foarte periculoasă, care ar putea submina fundamentele democraţiei. În fond, un risc sistemic este şi ce poate strica stabilitatea socială/politică a unei ţări. Aşa cum funcţionează acum, zona euro este mai rigidă, mai constrângătoare decât regimul etalonului aur din perioada interbelică; care ştim unde a condus.