Bodea: Cu toată creşterea economică şi majorările salariale, românii nu au avut încredere în liderii actuali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coada la sectia de votare din Londra cu o oră înainte de închidere FOTO Marius Comper

Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei (CRE), consideră că prezenţa mare a oamenilor la vot şi rezultatele la alegerile europarlamentare au fost generate de lipsa unei strategii pentru dezvoltarea ţării şi de lipsa încrederii oamenilor în liderii actuali, cu toată creşterea economică şi majorările salariale din ultima perioadă.

"În acest weekend am văzut multe căderi, multe ridicări, dar de ce această schimbare, această atitudine? Am văzut creşteri salariale - electricienilor mei le-a crescut salariul cu 30%. Din păcate, toată această creştere s-a disipat într-un consum care nu a fost bazat pe creşterea producţiei în România. Toată lumea a câştigat mai bine şi, cu toate acestea, aţi văzut răspunsul. De ce? Pentru că nu a existat un proiect de ţară cu adevărat susţinut şi inspirat de un leadership puternic", a arătat Bodea, citat de Agerpres.

Prezent la conferinţa "Strategia de dezvoltare a României", organizată de ziarul Bursa, Bodea a precizat că acelaşi lucru s-a observat în toată Europa.

"Sunt absolut sigur că toată lumea, actualii învingători, dar şi perdanţii, şi-au dorit ca România să progreseze, dar uitaţi-vă pe plan european de ce a fost cea mai mare prezenţă la vot din ultimii 25 de ani! Din acelaşi motiv: lipsă de încredere, de leadership. Atunci când oamenii nu au proiecte în care să creadă, ies la vot. Ne lipseşte un proiect de ţară în care să creadă toţi românii. Iar, fără lideri, putem crea sute de strategii", consideră Bodea.

Reprezentantul CRE a adăugat că a participat la elaborarea strategiei energetice a României, "la care s-a lucrat preţ de trei guverne, dar care nu cred că poate fi pusă în practică".

"Unde va fi România în 2050? Nimeni nu ştie, indiferent de ce parte a politicii este. Dovada imaturităţii României este dată de faptul că politica pare să fie un conducător în societate, ceea ce nu este corect. În toată lumea, economicul este cel care conduce. Politicienii ascultă şi urmează direcţiile de dezvoltare pe care le dau investitorii", a mai spus Bodea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite