Autostrada Soarelui va fi reabilitată în plin sezon estival. CNADNR îşi cere, anticipat, „scuzele de rigoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui este foarte solicitată vara
Autostrada Soarelui este foarte solicitată vara

În această perioadă, conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) alocă fondurile necesare pentru demararea lucrărilor de reabilitare pe Autostrada A2, tronsonul Drajna-Lehliu, pe o lungime de 40 de kilometri. Dacă acum au fost alocate fondurile, atunci cel mai probabil lucrările efective, în teren, de reabilitare se vor desfăşura la vară, în plin sezon estival.

„A fost realizată o expertiză tehnică prin care se oferă soluţia de reabilitare.

În vederea realizării acestui proiect se va organiza o licitaţie publică pentru proiectarea şi execuţia acestui obiectiv, cu respectarea termenelor impuse de Ordonanţa Guvernului nr. 34/2006“, precizează CNADNR, într-un comunicat.

„Ne aşteptăm ca traficul în perioada estivală să nu fie afectat“

„Cu scuzele de rigoare, cerem înţelegere din partea participanţilor la trafic, însă drumul necesită o intervenţie cât mai rapidă.
Ne aşteptăm conform estimărilor noastre ca traficul în perioada estivală să nu fie afectat, dar în momentul în care vom fi gata să lucrăm, împreună cu Poliţia Rutieră vom încerca să găsim soluţia cea mai bună astfel încât traficul rutier să fie cât mai puţin afectat" a declarat directorul general CNADNR, Cătălin Homor.

Lucrările costă 46,5 milioane de lei

„Costul lucrărilor se ridică la valoarea de aproximativ 46,5 milioane de lei, lucrări necesare conform expertizei care constau în frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm şi realizarea straturilor de legătură şi a celui de uzură“.

„Pentru celelalte tronsoane, calea I Bucureşti - Constanţa, şi calea II Constanţa - Bucureşti sunt prevăzute lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente, conform Programului de punere în ordine a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi (Urgenţa I şi Urgenţa II)“, precizează CNADNR.

„Reabilitarea acestui tronson este foarte necesară. Având în vedere că procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, am alocat fonduri pentru DRDP Constanţa, astfel încât aceasta să înceapă procedura de licitare a proiectului cât mai curând“, a mai spus Cătălin Homor.

CNADNR reaminteşte că tronsonul Drajna-Lehliu „a fost dat în folosinţă în anul 2007, durata de viaţă a lucrărilor existente fiind de 6 ani“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite