Angajaţii sunt Oameni
0Adesea ne frământăm creierul ca să descoperim cauzele problemelor noastre, când tot ce ar trebui să facem ar fi să aruncăm o privire la propriile soluţii găsite la problemele din trecut.
Lansarea proiectului „Punct şi de la capăt pe piaţa gazelor naturale”, a fost primită cu bucurie, dar tratată cu suspiciunea imposibilităţii schimbării lucrurilor. Această stare este naturală şi deloc descurajatoare pentru mine, făcându-mă să înţeleg şi mai mult necesitatea acestui proiect, dar şi mobilizându-mă să cobor şi mai mult în stradă.
Problemele de astăzi, vin din „soluţiile” de ieri.
Fructificând experienţa proiectului PreţCorectLaGaze, în care am renunţat la mijloacele comode de a scrie doar materiale în presă dintr-un comod birou, consider că a sosit timpul să nu le mai acordăm atâta atenţie instituţiilor şi să ne îndreptăm atenţia asupra celor despre care nici nu mai ştim că există, oamenii care lucrează în acest sector.
Sistemul actual din sectorul gazelor naturale i-a distrus pe OAMENI.
Consider că acest sistem este rodul unei erori sistemice în care ne găsim de ani buni. România a funcţionat înainte de anul 1989 pe baza Tezelor şi Directivelor de partid. După anul 1990 s-a schimbat proprietatea, dar nu şi modul de aranjare a lucrurilor. Au fost camuflate abordările, dar au rămas practicile.
Privatizarea, liberalizarea, principiile de guvernanţă corporative, DNA etc. au determinat ca practicile de ieri să fie „problemele de astăzi”. Deşi sunt sesizate de ani buni, dar văzute doar când o instituţie de stat gen Curtea de Conturi sau DNA, le oficializează.
Îmi aduc aminte cum în anii 2000-2004, după spargerea ROMGAZ-ului, a existat o politică de stat, pe faţă, prin care „în numele construirii pieţei de gaze şi a mediului privat” anumite firme private foloseau mijloacele fixe şi personalul firmelor rezultate din spargerea ROMGAZ-ului, dar făcând profit la firmele private, totul sub privirile instituţiilor de control ale statului.
Ne frământăm astăzi să descoperim cauzele problemelor noastre, când ar trebui să ne uităm la soluţiile găsite la unele probleme din trecut:
- spargerea ROMGAZ-ului (2000) – a determinat distrugerea unui sistem funcţional, este adevărat etatist, dar aceasta s-a realizat înaintea construirii noului sistem bazat pe economia de piaţă.
- instituţii publice (2000) - copy-paste după cele din occident, dar populate politic şi folosite pe post de „Comando” în spatele duşmanilor politici sau a concurenţei nedorite,
- privatizările strategice (2004) - au determinat eficientizarea activităţii şi creşterea productivităţii muncii, în aceste companii, dar fără ca reducerile de costuri să se regăsească în bugetul de stat (prin dividende, impozit pe profit etc.) sau în funcţionarea pieţei sau chiar în reducerea de preţ,
- privatizarea unor pachete minoritare (2008 – 2012) – care trebuiau să aducă acţionari dornici să mişte lucrurile prost făcute de societăţile cu capital integral de stat, strategii de dezvoltare, dar care s-au dovedit interesate de obţinerea unor profituri imediate,
- managementul privat (2012) – care trebuia să aducă politici, eficienţă, eficacitate, productivitate etc., dar care a adus insolvenţe şi falimente multiple în energie.
În fapt, haosul de astăzi din piaţa de gaze îşi are originea în deciziile luate în ultimii 15 ani.
Transformarea sistemului etatist la cel de capitalist, în sectorul gazelor naturale, rămâne la 25 de ani, departe de înţelegerea managerilor actuali, care caută (în puţinele momente când o fac), doar îmbunătăţiri pe termen scurt.
Ceea ce se greşeşte şi se continuă să se greşească este desconsiderarea unităţii fundamentale ale acestui sector - oamenii (angajaţi ai ANRE ai operatorilor, furnizorilor, consumatorilor, proiectanţilor, constructorilor) şi lipsa înţelegerii scopului existenţial al sectorului gazelor naturale - vânzarea-cumpărarea gazelor. Oamenii din sector au nevoie unii de ceilalţi pentru a produce rezultate, au nevoie de abilitatea de a învăţa împreună cum să atingă obiectivul de bază al pieţei - tranzacţia.
Relaţia dintre instituţiile statului şi participanţii pe piaţă, relaţia dintre acţionari şi conducătorii societăţilor din sectorul energetic etc., este asemenea relaţiei dintre profesor şi elev (şef şi subordonat, gardian şi deţinut, stăpân şi sclav). Profesorul are răspunsul, elevul se străduieşte să găsească răspunsul. Elevii ştiu când au găsit răspunsul potrivit, doar pentru că le spune profesorul. Elevii ştiu ce au de făcut, doar pentru a-l mulţumi pe profesor şi a trece clasa. Operatorii, furnizorii, consumatorii, proiectanţii, constructorii etc. încearcă doar să le facă pe plac Şefilor/Gardienilor/Stăpânilor, ratând şansa de a îmbunătăţi sistemul care ar trebui, de fapt doar să-i servească pe clienţi.