Afacerile din industrie au crescut în august cu 9,3%, iar comenzile din industria prelucrătoare au avansat cu 17%
0Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut în luna august cu 9,3% faţă de aceeaşi lună a anului 2015, în vreme ce comenzile primite de industria prelucrătoare arată un avans de 17%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cumulat pe primele opt luni din acest an, afacerile din industrie au crescut cu 3,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Cea mai mare creştere a fost înregistrată, în august 2016 faţă de august 2015, în industria bunurilor de folosinţă îndelungată, în timp ce industria extractivă a continuat declinul.
„Cifra de afaceri din industrie, în luna august 2016, faţă de luna august 2015, a crescut pe ansamblu cu 9,3%, ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (+10,4%). Industria extractivă a scăzut cu 21,8%. Pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+27,1%), industria bunurilor de capital (+18,6%), industria bunurilor de uz curent (+9,6%) şi industria bunurilor intermediare (+6%). Industria energetică a scăzut cu 14,9%“, se arată în raportul INS.
Boom în industria auto, dezastru în sectorul extractiv
Datele INS arată că cele mai mari creşteri ale afacerilor din luna august s-au înregistrat, faţă de aceeaşi lună din 2015, la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (+30,3%), la fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+27,5%) şi la alte activităţi industriale (+16.8%).
În sectorul extractiv, afacerile s-au prăbuşit în august cu 60,9% faţă de luna corespunzătoare din 2015 în sectorul de servicii anexe extracţiei, cu 31,3% în extracţia cărbunelui şi cu 14,7% în extracţia petrolului şi a gazelor naturale.
Comparativ cu luna iulie, afacerile din industrie au scăzut în august cu 4,6%.
Comenzi mari
Concomitent, companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în a opta lună din acest an, comenzi noi mai mari cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, puţin sub ritmul atins în iunie 2016, în principal din cauza avansului de 29,3% înregistrat de industria bunurilor de capital, arată datele INS.
În luna iulie, comenzile noi au scăzut cu 1,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cea mai slabă evoluţie din ianuarie 2016. Evoluţia a venit după ce, în iunie, comenzile noi au avansat cu 17,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cel mai mare avans din ultimii doi ani.
Industria bunurilor de capital
„Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna august 2016, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 17%, ca urmare a creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+29,3%), industria bunurilor intermediare (+8,3%) şi industria bunurilor de uz curent (+2,7%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 11,3%“, se precizează în raportul INS.
Singurul domeniu în care s-a înregistrat o scădere a comenzilor noi în august a fost industria industria bunurilor de folosinţă îndelungată, -11,3%.
Comenzile noi din industria de prelucrare reprezintă un indicator al tendinţei în activitatea industrială, indicând companiilor şi analiştilor în ce măsură activitatea are şanse să crească sau să scadă în perioada următoare.