În siguranţă la serviciu? România avea în 2014 cea mai mare incidenţă din UE a accidentelor mortale la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românul a decedat la impact.

Şapte din 100.000 de angajaţi au murit în România, în anul 2014, din cauza accidentelor care s-au petrecut la locul de muncă, potrivit datelor institutului european de statistică Eurostat.

Astfel, România avea cea mai mare rată a accidentelor mortale la locul de muncă din Uniunea Europeană.

În 2014, în UE s-au produs 3.348 de accidente mortale la locul de muncă. Aceasta reprezintă o rată standard de incidenţă de 2,3 accidente mortale la 100.000 de lucrători.

Cele mai scăzute rate de incidenţă standardizate din statele membre au fost înregistrate în Olanda (1 la 100.000 de lucrători, Grecia (1,2), Finlanda (1,2 în 2013), Germania (1,4), Suedia (1,5) şi Regatul Unit (1,6). Cele mai mari au fost înregistrate în România (7,1), Letonia (6), Lituania (5,6) şi Bulgaria (5,4).

Conform statisticilor europene privind accidentele de muncă (ESAW), „accidentele mortale” sunt definite ca fiind cele care duc la moartea victimei în termen de un an de la producerea accidentului. În termeni mai generali, un accident la locul de muncă este definit ca un eveniment în cursul muncii, ceea ce duce la vătămări fizice sau psihice ale persoanei în cauză.

Rata standardizată a accidentelor fatale la locul de muncă, în 2014 (per 100.000 de lucrători):

image
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite