Adevărul Live. Ce oferte aduce primul salon imobiliar al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce locuinţe caută românii la târgurile imobiliare şi ce oferte aduce primul eveniment de profil al anului, Salonul Imobiliar Bucureşti, ne-a spus la Adevărul Live Dora Pătraşcu, director de comunicare în cadrul K Group, compania care îl organizează.

Cu ce oferte vin dezvoltatorii?

Vorbim despre cel mai mare şi cel mai reprezentantiv eveniment al anului. Avem peste 100 de expozanţi din absolut toate domeniile pieţei imobiliare. Vorbim de agenţii, dezvoltatori, vorbim inclusiv de agenţi specializaţi în vânzarea apartamentelor vechi sau specializaţi în închiriere, vorbim de bănci, instituţii financiare, vorbim de companii care se ocupă cu decoraţiuni. Vizitatorii pot găsi întreaga paletă a ofertelor imobiliare.

Observăm în ultimii 2-3 ani vizitatorii se concentrează foarte mult pe extinderea proprietăţii sau pe planuri investiţionale. Tocmai de aceea şi dezvoltatorii s-au adaptat şi multe dintre ofertele de garsoniere, studiouri sau trei camere se adresează în egală măsură acestora.

Un singur investitor poate să meargă în toate zonele.

Ce zone sunt căutate?

Zonele care sunt foarte cunoscute şi au infrastructură foarte bună la acest moment sau urmează să aibă infrastructură foarte bună. Cred că nordul şi sudul rămân cele mai dinamice zone. Aici se construieşte de departe mai mult decât în celelalte. Însă avem lansări şi pentru zonele de est şi de vest, şi ele în continuă dezvoltare.

Zonele apropiate au fost şi ele înglobate Bucureştiului, dar sunt căutate şi cele din apropierea judeţelor apropiate. Au infrastructură în regulă, multe dintre ele, şi sunt mai generoase în ceea ce priveşte spaţiile pe care le creează.

În contrapondere, vin şi cei care tind către o proprietate mai centrală şi atunci lasă spaţiul pe locul 2 şi se concentrează pe cât de apropiate sunt ele de atracţiile din centrul Bucureştiului.

Birourile şi corporaţiile atrag şi piaţa rezidenţială după ele?

Cu siguranţă. Observăm aici câteva ansambluri locuinţe, cu mii de unităţi locative concentrate în jurul acestor spaţii de birouri cărora li se alătură inclusiv spaţiile creative. Suntem martorii dezvoltării unor micro-cartiere în aceste zone.

Pipera este unul, dar se dezvoltă şi în Ghencea şi în Drumul Taberei, Barbu Văcărescu şi Drumul Taberei, şi cel de la Timpuri Noi.

Ce tipuri de locuinţe sunt oferite?

Plaja este foarte largă, pentru că şi cererea este extrem de diversă.

Piaţa este mai educată faţă de anul 2008?

Observăm o generaţie extrem de matură în luarea deciziilor, pe care şi le asumă. Aşa că, de multe ori, expozanţii nici nu apucă să îşi prezinte oferta pentru că trebuie să răspundă la întrebări, iar acestea sunt extrem de punctuale.

Toţi actorii implicaţi au învăţat ceva din asta. Dezvoltatorii au învăţat să îşi respecte promisiunile şi să ofere exact ce spun că oferă, iar consumatorii sunt extrem de bine informaţi. 

Ce preţuri au apartamentele

Cred că încep de undeva de la 20.000 de euro şi depăşim sute de mii de euro. 

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite