Riscul de intrare în recesiune a Rusiei a crescut la un nivel record din cauza declinului cotaţiilor petrolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rubla s-a depreciat cu peste 25% faţă de dolar în ultimele trei luni FOTO AP/imagine cu rol ilustrativ
Rubla s-a depreciat cu peste 25% faţă de dolar în ultimele trei luni FOTO AP/imagine cu rol ilustrativ

Probabilitatea ca economia Rusiei să intre în recesiune în următoarele 12 luni a crescut la nivelul record de 75%, din cauza declinului accentual al cotaţiilor petrolului, potrivit unui sondaj în rândul analiştilor, transmite Bloomberg.

Un alt sondaj indică faptul că Rusia va intra în recesiune la un preţ al petrolului Urali de 80 de dolari pe baril. În urmă cu şapte ani, economia rusă creştea cu 8,5% în timp ce preţul cotaţia ţiţeiului rusesc era de aproape 70 de dolari pe baril.

Un preţ de 80 de dolari pe baril al petrolului Urali ar fi cu 3 dolari mai mic decât media înregistrată într-o perioadă de o lună încheiată pe 15 noiembrie.

Rusia, pentru care jumătate din veniturile bugetare sunt obţinute din vânzările de petrol şi gaze, se apropie de prima contracţie economică de după 2009, cheltuielile de consum nereuşind să compenseze acest declin.

„Creşterea cererii interne, care a fost un motor major al economiei în ultimii câţiva ani, este aproape epuizată. Economia s-ar putea contracta chiar dacă preţul petrolului rămâne la nivelul actual o lungă perioadă de timp", a declarat Anna Bogdiukevic, analist la ZAO UniCredit Bank.

Economia rusă este sufocată de sancţiunile Statelor Unite şi europene, de cele mai ample ieşiri de capital din 2008 şi de cea mai ridicată inflaţie din peste trei ani.

Rubla s-a depreciat cu peste 25% faţă de dolar în ultimele trei luni, înregistrând cea mai slabă performanţă în rândul a 170 de monede analizate de Bloomberg. Vineri, rubla s-a depreciat cu 1,2%, la 49,22 unităţi pentru un dolar.

Preţul petrolului Brent, în funcţie de care este stabilită cotaţia petrolului rusesc, a scăzut joi sub 75 de dolari pe baril, pentru prima oară din septembrie 2010, la 72,58 dolari pe baril, după ce OPEC a decis să nu reducă producţia. Vineri, cotaţia ţiţeiului Brent a recuperat o parte din pierderi, fiind cotat la 73,04 dolari pe baril.

Ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaiev, a declarat vineri că preţurile petrolului s-ar putea echilibra la circa 80 de dolari pe baril, dar că Rusia ar trebui să fie pregătită pentru orice scenariu.

Preţul mediu al petrolului Urali în perioada 15 octombrie-15 noiembrie a fost de 82,67 dolari pe baril, comparativ cu 91,75 dolari pe baril în luna anterioară, potrivit datelor Ministerului rus de Finanţe.

Banca centrală a Rusiei a redus la zero estimarea de creştere economică pentru 2015 şi a prelungit termenul la care inflaţia ar trebui să scadă la 4% până în 2016.

Analişti intervievaţi de Bloomberg anticipează că PIB-ul Rusiei va avansa cu 0,1% în 2015, în loc de ritmul de 0,8% prognozat cu o lună în urmă. Inflaţia va atinge în acest trimestru 9%, iar în trimestrul viitor 9,3%, urmând apoi să încetinească uşor.

În luna octombrie, inflaţia a accelerat la 8,3%, cel mai ridicat nivel din iulie 2011.


Preţul petrolului aruncă în aer credibilitatea OPEC

Dacă statele membre ale Organizatiei Ţărilor Exportatoare de Petrol nu vor decide, astăzi, scăderea producţie cu 1 milion de barili pe zi, analiştii se aşteaptă la consecinţe imprevizibile.

OPEC nu reduce producţia de ţiţei. Preţul petrolului a coborât sub 75 dolari/baril

Reprezentanţii OPEC reuniţi joi la Viena au decis să nu reducă producţia de petrol, rezistând apelurilor Venezuelei de a limita livrările pentru oprirea declinului cotaţiilor, iar preţul petrolului Brent, de referinţă la Londra, a scăzut sub 75 dolari pe baril pentru prima oară după septembrie 2010.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite