Nemţii vor să impună o suprataxă de până la 130 de euro pe an pentru şoferii străini care circulă pe autostrăzile Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţeaua de autostrăzi a Germaniei are aproape 13.000 de kilometri lungime
Reţeaua de autostrăzi a Germaniei are aproape 13.000 de kilometri lungime

Guvernul Germaniei intenţionează să introducă, din 2016, o taxă de până la 130 de euro pe an pentru şoferii străini care circulă pe autostrăzile din Germania.

Potrivit unui proiect de lege prezentat vineri de Ministerul Transporturilor, posesorii de maşini înmatriculate în Germania vor putea deduce costul noii taxe din taxa pe care o plătesc pentru autovehiculele deţinute.

Intenţia de a taxa nerezidenţii care circulă pe autostrăzile din Germania a fost anunţată încă de anul trecut. Introducerea taxei a fost una dintre condiţiile impuse de Uniunea Creştin Socială pentru a sprijini actuala coaliţie guvernamentală condusă de cancelarul Angela Merkel.

„Se poate vedea că suntem fideli condiţiilor descrise în tratatul pentru formarea coaliţiei. Şoferii germani nu vor fi împovăraţi suplimentar“, a declarat vineri Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin, potrivit Bloomberg, preluat[ de Mediafax.

Potrivit lui Alexander Dobrindt, ministrul Transporturilor, „suprataxa pe infrastructură“, aşa cum este denumită noua taxă, va aduce venituri anuale la buget de până la 3,7 miliarde de euro.

Cu toate acestea, costurile cu implementarea proiectului, estimate la 195 de milioane de euro, precum şi returnările de taxe pentru şoferii rezidenţi, în valoare de 3 miliarde de euro, fac ca cifra finală să fie mult mai mică, de doar 500 milioane de euro pe an.

Contactaţi de Bloomberg, oficialii UE au declarat că este prea devreme să se pronunţe în privinţa unei posibile încălcări a normelor europene de către Germania.

„Va trebui să analizăm textul final al legislaţiei“, a declarat Helen Kearns, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Germania este unul dintre pionierii autostrăzilor. În prezent, lungimea totală a reţelei de autostrăzi (Autobahn) depăşeşte 12.900 de kilometri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite