Ministrul german al Economiei: Negocierile cu SUA pentru Parteneriatul Transatlantic de Comerţ şi Investiţii au eşuat
0
Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că negocierile pentru Parteneriatul Transatlantic de Comerţ şi Investiţii (TTIP), un acord de liber-schimb negociat între Statele Unite şi Uniunea Europeană, au eşuat, relatează Reuters.
“Negocierile cu Statele Unite au eşuat, de facto, pentru că noi, europenii, nu am vrut să ne supunem cererilor americane”, a spus el, într-un interviu acordat postului de televiziune ZDF, ce va fi difuzat sâmbătă.
„Lucrurile nu se mişcă pe acest front”, a adăugat Gabriel, care este şi vicecancelar al Germaniei.
Statele Unite şi UE negociază TTIP de trei ani, iar ambele părţi au încercat să încheie discuţiile în 2016, dar au diferende în diverse domenii, inclusiv în ceea ce priveşte agricultura.
În ceea ce priveşte Brexit, oficialul a avertizat că, dacă ieşirea Londrei din UE va fi administrată prost, iar alte ţări vor urma exemplul Regatului Unit, Europa va dispărea.
“Brexitul este rău, dar nu ne va afecta economic atât de tare pe cât se tem unii – este mai degrabă o problemă psihologică şi este o problemă politică enormă”, a spus el, subliniind că lumea consideră în prezent Europa ca pe un continent instabil.
“Dacă organizăm greşit Brexitul, atunci vom avea mari probleme, aşa că acum trebuie să ne asigurăm că nu îi permitem Marii Britanii să păstreze lucrurile bune, să spunem aşa, legate de Europa, fără să îşi asume responsabilitatea”, a adăugat ministrul.