Scandalul recent de la Volkswagen demonstrează că până şi capitaliştii cei mai buni mint câteodată. Dacă o companie germană reprezentativă, numărul 1 mondial la vânzarea de automobile şi cel mai respectat producător de motoare la nivel global, a ajuns să mintă pentru a ascunde defectele produselor sale, trebuie să ne punem întrebări cu privire la valorile sistemului economic care permite acest lucru. În ultimii ani sucursala din Statele Unite a Volkswagen a folosit metode neortodoxe pentru a ascunde nivelul real de poluare a maşinilor comercializate. 11 milioane de motoare care au fost vândute la nivel internaţional au fost „aranjate” în aşa fel încât să corespundă unor standarde impuse de către EPA (Agenţia Americană pentru Protecţia Mediului). „Manipularea” la care au recurs producătorii germani nu este o simplă eroare, este un simptom al tipului de societate în care trăim.

Deşi directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn a cerut scuze clienţilor şi publicului, iar şeful grupului din Statele Unite, Michael Horn, a recunoscut că firma a fost lipsită de onestitate, aceste declaraţii nu schimbă faptul că firma şi-a încălcat propriile principii – pentru că unul dintre sloganurile VW era „responsabilitate”. Fie pe germană, fie pe româneşte, producătorul celebrei „broscuţe” a „dat-o-n bară”. Pe ascuns, motoarele Volkswagen treceau testele de emisii de carbon printr-o „şmecherie” tehnologică.

Aici nu este vorba despre o mică firmuliţă necunoscută şi lipsită de importanţă. Volkswagen are venituri mai mare decât întreg PIB-ul României, încasările totale ale VW în 2013 fiind de 197 miliarde de euro. Este vorba despre unul dintre pilonii capitalismului global contemporan. Şi, conform profeţilor neoliberalismului, dintre care cel mai important rămâne Francis Fukuyama, puterea societăţilor burgheze este încrederea. De fapt, Fukuyama reia argumentul mai vechi al lui Weber, pentru care virtuţile centrale ale societăţilor occidentale capitaliste, întemeiate pe etica protestantă, sunt adevărul, corectitudinea, reciprocitatea şi munca onestă. Ca un adevărat promotor al neoliberalismului capitalist contemporan, Francis Fukuyama afirmă că principala valoare socială a capitalismului tehnologizat este generarea de prosperitate prin virtuţi sociale dintre care, spune autorul volumul Încredere: virtuţile sociale şi crearea prosperităţii (1995), aceste culturi ale onestităţii sunt ghidate de un principiu esenţial: cinstea!

Ce ne facem însă când chiar un mare producător al industriei germane, prin vocea lui Martin Winterkorn, recunoaşte că a încălcat în mod intenţionat încrederea clienţilor săi? Ce se întâmplă cu lumea în care trăim dacă relaţia „sacră” dintre client şi producătorul capitalist este distrusă? Dacă magia încrederii se rupe înseamnă că în spatele acesteia se află o altă valoare! Pentru că fiecare dintre noi consumăm produse a căror provenienţă nu o cunoaştem, nu ştim ce conţine mâncarea pe care o ingerăm şi nici nu avem cum să verificăm corectitudinea fiecărei etichete în parte. Acceptăm jocul comercial al capitalismului pentru că avem încredere în onestitatea fabricanţilor, în cinstea celor care girează produsele. Iar în ultimele decenii am ajuns să ne bazăm tot mai mult pe tehnologii atunci când vine vorba de vieţile noastre - avem maşini care se conduc singure, aparate care execută plăţi singure, aplicaţii care ne controlează medicamentaţia şi alimentaţia. Totul bazat pe încredere.

Nu ar trebui să ne îngrijorăm când vedem că această încredere, garantată de etica protestantă a „capitaliştilor buni”, este iluzorie? Sigur, adeseori justificarea este aceea că, deşi indivizii greşesc, sistemul în ansamblul lui funcţionează bine. Contra-argumentul este acela că, deşi există capitalişti venali, numai ei pot fi învinovăţiţi de acţiuni lipsite de onestitate. Este adus ca exemplu cazul lui Bernie Madoff, care şi-a înşelat investitorii şi le-a furat aproape 65 de miliarde de dolari. În astfel de situaţii, ni se spune, nu sistemul social şi economic ar fi de vină, ci numai nesăbuinţa indivizilor. Oamenii sunt răi, dar capitalismul liberal este bun.

Numai că, aşa cum se întâmplă cel mai des, companii întregi sunt cuprinse de febra minciunii şi a fraudei. Ca şi în cazul Enron, când activităţile ilicite erau practicate pe scară largă, cu ştiinţa a zeci de directori şi responsabili ai companiei, care ştiau despre escrocheriile financiare, nici în cazul Volkswagen nu a fost o greşeală privată, un incident cauzat de defecte ale indivizilor. Angajaţii de la VW au conceput, pentru a minţi în ceea ce priveşte emisiile de carbon, un program pe computer care presupunea o muncă de echipă extrem de complexă. Motoarele lor erau cu 40% mai curate cu ajutorul acestui software mincinos. În această schemă extrem de bine elaborată au fost implicaţi managerii care au coordonat tot acest plan, dezvoltatorii de programe care au construit aplicaţia, inginerii care au instalat software-ul în maşini, deci o întreagă conspiraţie a minciunii şi a înşelătoriei corporatiste. Aici nu a fost vorba de o minciunică nevinovată sau ruşinoasă a unui om cu defecte, ci un angrenaj organizaţional.

Sigur, piaţa i-a pedepsit pe cei de la VW, preţul acţiunilor companiei a scăzut cu aproximativ 20% în urma scandalului. Cu toate acestea, doar penalizarea bursieră nu este suficientă şi doar scuzele publice nu ajung. Este vorba de facerea încrederii noastre în valorile de bază ale capitalismului.

Ca un admirator nedisimulat al culturii germane, Fukuyama consideră că model economic german şi reputaţia industrială germană sunt bazate pe respectarea regulilor, pe onestitate şi calificare. Nu doar politologul american idealizează „Meister”-ul german - de multe ori cumpărătorii individuali se bazează pe excelenţa germană în producerea de obiecte la standarde înalte şi pe un grad de certificare care asigură maximă credibilitate. Evaluând diversele culturi economice ale lumii pe baza „capitalului social al încrederii”, autorul celebrei promisiuni a „sfârşitului istoriei” pune Germania în rândul ţărilor cu un nivel înalt de încredere (high-trust). Presupoziţia naivă este aceea că firmele „de încredere” - mai ales germane fiind - sunt mereu gata să îşi servească onest clienţii.

Atâta doar că Volkswagen nu este nici prima, nici ultima firmă germană care foloseşte practici lipsite de moralitate şi probitate. Există alte două exemple de companii germane care au ajuns într-o criză economică datorită comportamentului lipsit de etică al şefilor lor. Primul exemplu este grupul Schlecker, specializat în retail, clasificat drept „lider european” al comerţului. Proprietarii firmei au fost închişi pentru că şi-au minţit angajaţii, şi-au spionat personalul. şi-au exploatat fără milă subalternii. Un scandal şi mai şocant a fost făcut public în 2007, când s-a aflat că între 2005 şi 2006 managerii firmei Deutsche Telekom au spionat telefoanele unor jurnalişti, acţionari şi membri ai comisiei de supraveghere. Într-un total dispreţ faţă de libertatea de expresie şi drepturile la viaţă privată, managerii germani au permis practici lipsite de etică.

Mai este valabilă eticheta pusă pe cultura industrială germană ca un model de onestitate? Pentru că, atunci când spunem „produs în Germania” există o întreagă mitologie a onestităţii, probităţii profesionale şi a respectului faţă de clienţi. „Inginerul german” este pentru multe culturi europene un ideal dezirabil. Ce ne facem atunci când inginerul german manipulează produsele pentru a genera profit pentru proprietarul german?

De fapt marile corporaţii multinaţionale care domină astăzi lumea au încălcat şi încalcă în mod repetat standardele elementare ale onestităţii şi, deşi societăţile postindustriale se bazează pe mitul existenţei unor valori liberale morale în mod absolut, adevărul este în altă parte. Această superioritate etică a capitalismului târziu, care îi permite acestuia să administreze lecţii despre societate şi dreptate întregii planete, se susţine pe o minciună. Iluzia pe care o susţin mulţi, printre care şi Fukuyama, este aceea că lumea occidentală a atins un punct epocal, un moment unic în istoria omenirii, în care capitalismul a triumfat definitiv, unde piaţa liberă este singurul loc în care putem trăi. Lumea întreagă trebuie să aspire către acest ideal al perfecţiunii capitalului liberal. La un capăt al istoriei ar fi societăţile „incorecte” - bazate pe oportunism şi hoţie, pe furt şi minciună – la celălalt ar fi societăţile industriale avansate, corecte, oneste şi funcţionale.

Obişnuiţi să vedem mai ales defectele din cultura noastră economică şi politică şi fiind expuşi continuu la cazuri intens mediatizate ale corupţilor mioritici, ignorăm defectele acestor culturi mult lăudate, la fel de pline de defecte. În minunata lume onestă a capitalurilor libere, furtul din bani publici nu este o raritate. Un raport recent publicat în Statele Unite arată că aproape 8,5 miliarde de dolari lipsesc din conturile Pentagonului, care, pentru că nu putea să justifice unele cheltuieli, a falsificat actele contabile.

Ar trebui să ne amintim că, după cum s-a văzut în cazul celebru al Lehman Brothers, minciuna şi înşelătoria merg mână în mână cu dorinţa nestăvilită de a face bani. Vânzarea de proprietăţi „toxice” şi ascunderea acţiunilor oneroase a fost posibilă într-o companie denumită de revista Fortune drept cea mai „admirabilă” firmă din lume. Acest scandal a fost doar o nouă dovadă a faptului că etica protestantă o ia razna atunci când intervine lăcomia. De ce au minţit cei de la VW sau cei de la Enron? Pentru că, aşa cum spunea Marx, lăcomia capitalistului nu cunoaşte limite, ea este mereu principalul motor al răului social. Binele celuilalt este înlocuit de egoismul monetizator al companiilor.

Şi nu doar bancherii se ocupă cu matrapazlâcuri la nivel global. Minciuna este o tehnică utilizată fără ruşine de către marii producători globali. În 2010 FTC (Comisia Federală pentru Comerţ) a acuzat firma Dannon că foloseşte minciuni învelite în ambalaj ştiinţific pentru promovarea vânzărilor din Statele Unite, fără să existe niciun fel de probe de laborator pentru pretenţia că iaurturile ar avea proprietăţi medicale. Compania care vindea iaurturi „probiotice”, promovate ca şi când ar oferi soluţii medicale la probleme intestinale şi chiar în prevenţia gripei şi a răcelii, a fost obligată să înceteze aceste practici înşelătoare. Alteori practicile capitalismului sunt şi mai odioase. Conform Corporate Watch există nenumărate alte companii globale care folosesc sau sunt implicate în practici lipsite de etică. Aşa este cazul Nestle sau Wal-Mart, care sunt implicate în practici imorale pe scară globală. Cei de la Nestle au fost acuzaţi că folosesc produse obţinute în urma exploatării muncii minorilor sau a muncii forţate. În 2001 asociaţia Save the Children a demonstrat că fermele care produc cacao în Africa pentru producătorul de dulciuri folosesc copii luaţi ca sclavi din Mali sau Togo. În cazul Wal-Mart a fost demonstrat că multe dintre hainele vândute de lanţul de magazine erau făcute în ţări precum Bangladesh, de către muncitori aflaţi sub limita subzistenţei. În 2012 a fost publicat un raport care dovedea că produsele Apple sunt realizate în fabrici din China unde se foloseşte munca forţată.

În cele din urmă, în lipsa eticii, capitalismul este compus din minciună şi hoţie, iar fără restricţia weberiană a a obligativităţii legii morală, economia de piaţă are rămâne doar o meschină formă de organizare a profitorilor. Doar întoarcerea la aceste valori de bază ale societăţilor libere poate fi garanţia onestităţii.