Isărescu: Avem câteva mii de cazuri de dare în plată, o cifră mică de tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile au primit câteva mii de notificări de dare în plată, „o cifră mică de tot“, iar în jumătate din cazuri clienţii nu aveau restanţe la plata ratelor, a declarat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), care apreciază că este o problemă destul de serioasă, dacă se stimulează o răzgândire a debitorilor, că nu mai vor casele.

Banca centrală a cerut băncilor comerciale să-i furnizeze date cu privire la notificările de dare în plată înregistrate, întrucât legea are un impact asupra indicatorilor prudenţiali. „Din datele acestea se conturează o cifră mică de tot. Avem în prezent câteva mii de cazuri. Nu ştim dacă situaţia este cea care cuprinde toate cazurile, pentru că noi cerem doar de la bănci, legea se mai aplică şi la executori“, a afirmat Isărescu, potrivit News.ro. 

 El a amintit că toată promovarea legii de către iniţiatori a fost făcută pe „cifre exagerate“, potrivit cărora darea în plată s-ar aplica unui număr de aproximativ 900.000 de persoane, dar şi pe informaţii greşite, că ar fi transpusă o directivă europeană.

„Cifra aceea cred că ar trebui să constituie un element de dezbatere, nu ştim despre ce discutăm. (...) Nu putem să evaluăm exact, cu excepţia acestei informaţii, care vor fi consecinţele asupra creditării în România. Vedem însă incertitudine, neclaritate şi procese“, a mai subliniat guvernatorul.

El apreciază că deja este vizibilă o descurajare importantă, mai mult decât semnificativă a creditării, în special a celor ipotecare. În plus, Isărescu atrage atenţia că este o problemă serioasă faptul că jumătate dintre cei care au apelat la darea în plată nu aveau restanţe la plată, întruc s-a stimulat de fapt o răzgândire a debitorilor, “cineva care nu mai vrea casă”.

„Este o problema la care trebuie să ne gândim mai mult. Într-un cadrul legislativ incert, nu poţi să faci o lege simplă împotriva Codului Civil“,a mai spus şeful BNR.

Guvernatorul a reiterat că BNR a înaintat Parlamentului mai multe variante de propuneri, care nu intrau în conflict cu Codul Civil şi Codul Fiscal, dar care nu au fost luate în considerare, considerând că acele variante „ar fi făcut din această lege una mai realistă şi de ajutor pentru cei care aveau nevoie de sprijin“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite