„Tunurile de la Bancorex“ au fost trecute cu vederea si inainte si dupa „eveniment”, iar aceleasi personaje opereaza in linistite, in libertate si in timpul prezent.

Taxa de solidaritate a fost o taxa explicita, aplicata la toti cei care cumparau benzina pentru a acoperi fraudele celor putini care au avut acces la Bancorex si, desigur, a celor care au ingaduit un asemenea jaf. Desi taxa de solidaritate Bancorex este o taxa „pe fata”, cei care au proiectat-o si aprobat-o au ascuns-o intr-o zona putin accesibila publicului larg. Componenta pretului la pompa nu este un element transparent si cunoscut de toti cetatenii romani interesati or afectati de o asemenea taxa, mai ales daca este platit pentru o perioada de timp atat de mare.

Desi probabil surprinzator la prima vedere, legea darii in plata, indiferent de forma finala, introduce un instrument care nu face altceva decat sa anuleze o taxa de solidaritate, de data aceasta implicita, cu pierderile anumitor banci, platita nu de cumparatorii de benzina, ci de utilizatorii creditelor ipotecare de la toate bancile ce opereaza in Romania.

Pe scurt, diferenta de data aceasta este ca taxa nu mai era explicita, dar ascunsa, ci implicita, ca nu acoperea pierderile unei singure banci, ci a mai multor entitati bancare, ca nu mai plateau solidar utilizatorii de benzina, ci utilizatorii de imprumuturi ipotecare.

Pentru a intelege cum functioneaza taxarea implicita si cat de ampla este trebuie discutat pretul pentru riscul asumat, modelele ce ghideaza activitatea de creditare ipotecara, norme si reglementari. In cazul taxei de solidaritate Bancorex, a fost de un cent pe litru. Fiecare poate sa isi estimeze individual cam cat de solidari au fost cu o cauza „buna” in toata aceasta perioada. (Aceasta taxa si dimensionarea este discutabila in masura transferului de active catre AVAS dar acest aspect excede cadrul discutiei prezente).

In mare sunt doua maniere in care bancile se uita la un client caruia ii acorda un credit. Prima maniera, reglementata, se aplica la creditele mari si/sau complexe in care analiza se face cu atentie, la nivel individual.

Cea de-a doua este maniera de portofoliu, caz in care se aplica principii de structurare a creditelor avansate de banca din perspectiva marimii tichetelor, a numarului, a corelatiei intre imprumutati si intre colaterale, a structurii garantiilor, a momentelor distributiei rezultate atat la nivelul debitorilor precum si a colateralelor etc. Doar pentru exemplificare, finantarea doar a unui cartier poate crea probleme suplimentare unui portofoliu de credite prin lipsa diversificarii.

Creditele ipotecare normale sunt gestionate de banci din perspectiva portofoliului in ansamblu. Altfel spus desi impresia este de tratament individual, acesta dispare in umbra consideratiilor de „limita centrala”. Valorile mari cu singuranta sunt gestionate cu exceptii si analiza si responsabilitate individuala a deciziei de a acorda asemenea credite. Utilizarea evidentei anecdotice cu asemenea credite de valori mari si comportament delincvent nu face decat sa puncteze deficientele la nivelul analizei individuale ale respectivelor banci.

Literatura dupa care au fost educati bancherii romani si importurile recente sunt de provenienta anglosaxona. Normele aplicate in domeniul financiar la nivel international, european si national prin traducere au aceeasi origine. Detalii despre maniera de a privi riscul de credit in cazul creditelor ipotecare pe piete multiple aici.

Potrivit acestora, in momentul dimensionarii marjei de risc pe care o banca o percepe suplimentar dobanzii de piata din tara respectiva in cazul unui credit ipotecar tine cont de comportamentul clientului ce a trecut filtrele de acceptanta impuse de fiecare banca in parte si comunicate supraveghetorilor, de consideratiile de portofoliu in ansamblu precum si de probabilitatea de a nu mai plati respectiv de valoarea colateralului in cazul unei monetizarii acestuia de catre banca.

Marja de profit exista in permanenta si este inclusa in dobanda pe care o plateste clientul. Aceasta marja de profit poate fi erodata in masura in care gestionarea dinamica a portofoliului este precara. Pana la urma functia societala a bancilor pentru care sunt remunerate este gestionarea diferitelor tipuri de riscuri astfel incat sa faciliteze realizarea scopurilor clientelei. Riscurile gestionate de banci pot fi diverse de la cele legate de intermedierea temporala, la lichiditate, concentrare sau de credit.

Din aceasta perspectiva se poate intelege de ce marjele percepute de bancile ce opereaza in Romania sunt superioare celor din tarile mature, dincolo de lipsa de concurenta din Romania: volatilitatea mai mare a colateralului, lichitatea redusa a pietei la monetizare repectiv probabilitatea mai mare de incetare a platilor pe considerente macroeconomice.

Ca si paranteza nu este nici vina bancilor, nici a clientilor ca autoritatile romane au gestionat atat de slab pentru o tara bogata conditiile macroeconomice.

In consecinta, bancile cand au stabilit marja de risc perceputa intregului portofoliu, ce a evoluat in timp spre delicvent sau nu, au luat in calcul de la bun inceput faptul ca o parte din portofoliu va ajunge in situatia ca banca respectiva sa monetizeze colateralul.

In masura in care bancilor li se permite pana la urma sa nu accepte darea in plata acestea se indestuleaza suplimentar fata de nivelul de pret al riscului pe care l-au dimensionat initial, tinand cont ca o parte din portofoliu (fara sa intereseze cine anume din portofoliu) va deveni delicvent si ca se va monetiza colateralul la pretul pietei din momentul respectiv.

Taxa implicita este diferenta suplimentara permisa de practica romanesca dincolo de indestularea din marja de credit perceputa per ansamblul portofoliu plus rezultatul din vanzarea colateralului aferenta partii delincvente a portofoliului conform deciziei initiale a bancii. Altfel nu s-ar justifica ca un client curent in permanenta sa plateasca o marja de credit care in realitate absoarbe si componenta potential delincventa a portofoliului, neexistand un claw back prin care banca sa premieze clientii buni la finalul creditului cu diferenta de marja perceputa din considerente de portofoliu. Pretul individual la creditele ipotecare sunt identificabile in Romania doar la tranzactiile mari cu analiza individuala restul internalizand consideratiile anterioare.

Agravanta este practica de monetizare, vanzare a bunurilor. Mecanismele sunt viciate si autoritatile se complac in a contempla situatia. Desi bancile finanteaza doar un procent din propria evaluare a colateralului in momentul creditarii, in lipsa unui reper, a unei borne pana unde se poate face indestularea in linie cu practica internationala, nu exista interes din partea bancilor nici la evaluarea initiala nici la vanzarea finala lasand loc la abuzurile la care se asista.

Dincolo de cat spune modelul si practica de creditare ipotecara, legea referitoare la dare in plata, indiferent de forma finala, va limita o practica de imbogatire fara justa cauza intilnita si in cazul anumitor clauze abuzive.

Altfel spus legea de dare in plata va elimina, diminua taxa implicita.

Bancile din Romania si datorita gestiunii deficitare a volatilitatii macroeconomice de catre autoritati (ritmul de crestere/scadere a economiei Romaniei si lungimea ciclurilor financiare ce inglobeaza si ciclul pietei ipotecare) au avut pierderi considerabile pe partea de finantare corporate si pe partea de fraude interne, acoperite in marea majoritate in buna traditie Bancorex. Comportamentul reglementatorului in perioada crizei la nivel de regim de provizionare si restructurare a facilitatilor de credit a amplificat problema si desigur a sporit pierderea de avutie generala in economia Romaniei.

Exista deja cateva cazuri pe agenda opiniei publice de finantari in sume considerabile catre persoane fizice, finantari ce in teorie nu ar fi putut sa existe asemeni girafei din gluma cu agricultorul roman aflat pentru prima data la gradina zoologica. Acestea sunt doar o mica picatura intr-un ocean, existand alte multiple situatii in care nu doar documentele sunt neconforme dar si tranzactiile succesive finantate au avut loc in aceeasi zi si la acelasi notar.

In lipsa capturii de reglementare in sistemul financiar situatia de la Bancorex nu ar fi avut aceeasi amploare.
In lipsa capturii de reglementare in sistemul financiar nu am fi continuat cu clauze abuzive disputate asimetric ca si forta de reprezentare banci-clienti pana la ICCJ, cu lichidari de active ad libitum si cu asimetria de introducere a normalitatii in serviciile financiare.

Costurile economice si sociale ar fi fost mult reduse in ambele situatii.

Aceste pierderi sunt acoperite in moduri diferite de la ajutorul statului pentru rolul societal al bancilor de intermediari financiari precum si din taxa tacita pe cei care au accesat credite ipotecare.

Bancile din Romania, desi retorica publica sugereaza altceva, au fost ajutate de stat prin cel putin urmatoarele:
– garantiile pentru prima casa;
– garantiile pentru companii;
– mentinerea ridicata a dobanzilor la care se imprumuta statul roman inclusiv in moneda locala (profiturile pe portofoliile de titluri au fost majore incepand cu anul 2009)
– Ajutor FMI supradimensionat.
C
azurile individuale sunt savuroase.

Bancorex: statul impune o taxa mica pe o masa mare de platitori, ca sa acopere prin contributia celor multi transferul de bani din Bancorex petrecut in buzunarul unor putini.

Dare in plata: marja de risc aplicata de banca tuturor creditelor ipotecare date la un moment dat include un procent care acopera previziunea lor privind probabilitatea ca o parte din credite sa devina neperformante precum si estimarea privind pretul obtinut in momentul monetizarii proprietatii aduse de imprumutat ca si colateral; indestularea suplimentara dincolo de pretul obtinut din vanzarea casei se contituie intr-o taxare implicita ce acopera pierderile bancilor din segmentul corporate or din fraude.

Reglementarea unei industrii daca nu se poate face in interiorul acesteia de catre organizatiile profesionale datorita unor interese de termen scurt trebuie facuta legislativ, in interesul parteneriatului pe termen lung intre clienti si prestatorii de servicii financiare (”affaire equitable”).

Articol publicat pe blogul personal.