Isărescu despre reducerea ratelor la credite: „Băncile nu au motive să reeşaloneze credite fără întârzieri, poate doar la clienţii care gâfâie“
0Schema fiscală prin care se urmăreşte restructurarea creditelor contractate de către persoanele cu venituri sub 1.600 de lei reprezintă un prim pas spre diferenţierea impozitării, în urma introducerii acestui plafon, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
El a mai spus că, în acest moment, băncile nu au motive prudenţiale de restructurare a creditelor fără întârzieri, dar ar putea ajuta clienţii care "gâfâie" şi ale căror ar putea ajunge neperformante.
Pe de altă parte el a apreciat, însă, că măsura anunţată de premierul Victor Ponta stimulează consumul prin uşurarea de povară a circa 900.000 de debitori contra unor stimulente fiscale, fiind astfel o schemă fiscală.
„La BNR s-au discutat două probleme: relaţia bănci-clienţi, astfel încât să nu intervină ceva forţat - hazardul moral. În text se spune că băncile "pot", ele nefiind obligate. Nu i-aş spune nici rescadenţare, nici reeşalonare“, a afirmat Isărescu, potrivit Hotnews.ro.
„Noi nu avem posibilitatea să calculăm în adâncime impactul fiscal al acestei măsuri. Un alt aspect pe care l-am avut în vedere a fost să evităm să apară din partea băncilor reacţii de alta natură. Mai multe nu ştiu nici eu, pentru că e un aspect fiscal“, a completat guvernatorul.
El a mai menţionat că în 2013 exporturile au fost principalul motor al economiei, urmând ca redresarea consumului să se facă în timp.
BNR redus astăzi rata dobânzii de politică monetară de la 3,75% la 3,5%.
Isărescu a mai afirmat că reducerea rezervelor minime obligatorii va avea loc în paşi moderaţi.
Fluxurile de capital şi anul electoral, principalele riscuri pentru inflaţie
Isărescu a mai spus că rata medie anuală a inflaţiei a scăzut la 4% în decembrie iar rata medie armonizată anuală a inflaţiei a coborât la 3,12%. Riscurile asociate sunt legate de volatilitatea fluxurilor de capital, în timp ce, pe plan intern, riscurile provin din dinamica implementării reformelor în acest an electoral, a avertizat oficialul.
Mai puteţi citi:
Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială pentru angajatorii care creează minimum 20 de locuri de muncă. Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, a anunţat luni seara premierul Victor Ponta, în urma discuţiilor finale cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
Victor Ponta: Acciza de 7 eurocenţi la carburanţi se aplică de la 1 aprilie. Cred că, până la urmă, preşedintele va înţelege că este important să avem acord cu FMI. Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.
Preşedintele Băsescu ar semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi nu va fi menţionată în document. Liberalii ar dori mai mult reducerea CAS. Preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie, scrie Mediafax, care citează surse oficiale.
Ponta: „Nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi la carburant, asta i-a spus FMI şi lui Băsescu. Nu se poate redeschide bugetul“. Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene (CE).
Băsescu: Între mine şi FMI nu e o dispută, sunt un susţinător al continuării acordului. Nu vreau să punem taxe inutile pentru a face cheltuieli inutile. Preşedintele Traian Băsescu se declară un susţinător al continuării acordului cu FMI şi a anunţat că între el şi instituţia financiară internaţională nu este o dispută, însă respinge accizarea suplimentară a carburanţilor, care este folosită pentru "cheltuieli inutile".
Băsescu poate bloca acordul cu FMI din cauza accizei de 7 eurocenţi. Acordul cu FMI este din nou în pericol, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că nu semnează memorandumul dacă acciza suplimentară de 7 eurocenţi este aplicată.
Oamenii de afaceri cer Guvernului o politică de dezvoltare în detrimentul celei de austeritate, promovate de FMI. Scutirea impozitului reinvestit, pe listă. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să susţină în cadrul următoarelor negocieri cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.
Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget. După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.
Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar.Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE, Simon O’Connor.
Tom Bugeţel, cu acciza la Bruxelles. Pe când se potcovea acciza cu 99 de ocale de fier şi se dădeau economiştii Guvernului peste cap să spuie năzdrăvănia că vaca bugetară va da mai mult lapte păscând pe lângă staţia de benzină, Victor Ponta ce-mi făcea?
Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.