Bonurile câştigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale, extragerea din 28 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea de-a doua extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale a fost transmisă în direct din studioul Loteriei Române FOTO Eduard Enea
Cea de-a doua extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale a fost transmisă în direct din studioul Loteriei Române FOTO Eduard Enea

Persoana care deţine un bon fiscal emis la 23 mai, cu valori cuprinse între 135 şi 135,99 lei, poate câştiga cel puţin 10.000 de lei, potrivit rezultatelor celei de-a doua extrageri a Loteriei Bonurilor Fiscale. Deţinătorul bonului posibil câştigător are la dispoziţie 30 de zile să revendice premiul la Fisc.

Valoarea bonurilor posibil câştigătoare la cea de-a doua extragere organizată duminică, 28 iunie, pentru Loteria Bonurilor Fiscale este de 135 de lei, iar ziua emiterii acestora – 23 mai. Deţinătorul unui bon care are coordonatele stabilite în urma extragerii trebuie să revendice premiul la orice administraţie fiscală în termen de 30 de zile. 

Numai că regulile jocului s-au schimbat de la prima extragere, organizată la 13 aprilie, în a doua zi de Paşte, când s-au stabilit 18.215 câştiguri cu o valoare de numai 55 de lei. În urma extragerii de duminică, 28 iunie, se vor acorda cel mult 100 de premii, iar câştigul va fi de cel puţin 10.000 de lei. Dacă o persoană are un bon fiscal cu valoarea şi data emiterii stabilite în urma extragerii nu înseamnă că este neapărat şi câştigător.  

Dacă sunt mai puţin de 100 de bonuri cu valoarea de 135 de lei (valoare cuprinsă între 135 de lei şi 135,99 lei), emise la 23 mai, fondul de premiere de un milion de lei se împarte la numărul de bonuri. 

Dacă sunt mai mult de 100 de bonuri pentru care s-a revendicat premiul, se realizează o a doua extragere, din rândul celor care au bonuri cu valoarea cuprinsă între 135 şi 135,99 lei, emise la 23 mai, astfel încât nu se vor acorda mai mult de 100 de premii, valoarea fiecăruia fiind de 10.000 de lei.

Cum se revendică premiile 

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul ANAF.

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care se inscrie un număr unic de înregistrare.

Cum vor fi desemnaţi 100 de câştigători 

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători. 

Să luăm un exemplu: să spunem că pe lista centralizatoare au fost înscrise 471 de bonuri fiscale cu valoarea 135 de lei, emise la 23 mai. 

Potrivit noii proceduri, suma de un milion de lei nu se va mai împărţi la cei 471 de câştigători, ci se va organiza o a doua extragere pentru ca din cei 471 să se selecteze doar 100 de câştigători.

Cum se va face această selecţie? Fiecărui bon câştigător dintre cele 471 revendicate după extragere i se va atribui un număr unic - de la 1 la 471. Are loc a doua extragere în care va fi extras un număr, să zicem 56. Primul bon câştigător va fi cel cu numărul 56. Al doilea bon câştigător va fi cel cu numărul 56 + 23 (ziua în care a fost emis bonul) = 79. Şi tot aşa până se ajunge la 100 de premii. 

Ce se întâmplă când se ajunge la pragul de 471 şi mai sunt de desemnat câştigători până la cei 100? Din numărul rezultat la ultima adunare - să zicem 465 + 23, s-ar ajunge la 488; în acest caz, din numărul rezultat (488) se va scădea numărul-limită (471) şi va da o cifră - 17 - care desemnează următorul câştigător. 

Astfel, deţinătorul bonului fiscal cu numărul atribuit 17 va ieşi câştigător la a doua extragere şi se va bucura de premiul pus la bătaie. Şi de aici continuă numărătoarea după procedurile arătate mai sus. Următorul bon câştigător va fi cel care a primit numărul unic din listă - 40 (17+23). 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite