Philips începe producţia imediată a 15.000 de noi ventilatoare pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Philips
Foto Philips

Philips a anunţat că începe imediat producţia noului său ventitalor, Philips Respironics E30, un ventilator versatil şi uşor de utilizat, proiectat pentru producţia la scară largă, pentru a trata pacienţii cu insuficienţă respiratorie.

Royal Philips, lider mondial în tehnologie medicală, a comunicat actualizarea planurilor sale de a dubla producţia ventilatoarelor medicale începând cu luna mai 2020 şi de a obţine o creştere de patru ori mai mare în al treilea trimestru al acestui an. 

Acest plan are la bază creşterea producţiei din primele trei luni ale anului, creştere care a permis furnizarea de ventilatoare suplimentare - esenţiale pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 – în spitalele din cele mai afectate regiuni din China, sudul Europei şi SUA. Pentru a răspunde în continuare cererii globale uriaşe, Philips a prezentat noul său ventilator Philips, Respironics E30, un ventilator versatil şi uşor de utilizat, proiectat pentru producţia la scară largă.

„În conformitate cu misiunea Philips, ne-am angajat pe deplin să ajutăm cât mai mulţi furnizori de servicii

medicale să ofere diagnostic, să trateze şi să monitorizeze numărul tot mai mare de pacienţi infectaţi cu

COVID-19 ”, a declarat Frans van Houten, CEO Royal Philips.

„Ne-am mobilizat pentru a putea face acest lucru începând cu luna ianuarie. Colaborarea cu partenerii noştri de încredere Flex şi Jabil va extinde rapid capacitatea noastră de producţie a ventilatoarelor medicale şi va consolida lanţul de aprovizionare pentru a permite o producţie de până la 4.000 de ventilatoare pe săptămână în al treilea trimestru al anului.

În completarea acestui fapt, echipa a dezvoltat noul ventilator Philips Respironics E30, care poate fi utilizat în siguranţă atunci când ne confruntăm cu acces limitat la un ventilator complex pentru terapie

intensivă. Ventilatorul Philips Respironics E30 poate oferi o gamă largă de opţiuni de tratament, iar din

luna aprilie am extins producţia sa la 15.000 de unităţi pe săptămână.

Creşterea producţiei ventilatoarelor medicale pentru pacienţi în stare critică infectaţi cu COVID-19

Philips colaborează cu partenerii săi în materie de fabricare a soluţiilor medicale - Flex şi Jabil - precum şi

cu alţii, pentru a extinde mai mult liniile de asamblare a ventilatorarelor medicale şi a-şi consolida lanţul

de aprovizionare. Flex şi Jabil au experienţă în tehnologiile dispozitivelor medicale, dar şi o amprentă

globală în industrie, precum şi o reţea de furnizori de materiale şi componente certificate. Flex produce

deja unul dintre celelalte echipamente Philips dedicate sistemului respirator.

Liniile de asamblare de la unitatea de producţie Philips din Murrysville, în vestul Pennsylvaniei (SUA),

alături de Flex se concentrează pe producţia ventilatoarelor medicale Trilogy pentru ventilaţie invazivă şi

non-invazivă, în timp ce liniile de asamblare Philips din California (SUA), alături de Jabil se concentrează

asupra producţiei ventilatoarelor medicale Philips Respironics V60 pentru ventilaţie invazivă şi noninvazivă. Se prevede că producţia combinată a ventilatoarelor medicale va creşte la 4.000 de unităţi pe

săptămână în al treilea trimestru al anului 2020.

Philips lucrează cu furnizorii săi din SUA, Europa şi Asia pentru a asigura o aprovizionare suficientă şi

neîntreruptă a celor peste 650 de componente diferite necesare pentru asamblarea ventilatoarelor

medicale Philips.

Philips Respironics E30 pentru a compensa deficitul de ventilatoare medicale

Pentru a adresa în continuare nevoia presantă de ventilatoare pentru îngrijirea pacienţilor în stare critică,

Philips a lucrat cu medici şi autorităţi de reglementare în domeniul medical din Statele Unite şi alte ţări

pentru a dezvolta un ventilator disponibil uşor, care să compenseze deficitul ventilatoarelor medicale.

Proiectat pentru producţia la scară largă de către o echipă cu experienţă profundă în îngrijirea sistemului

respirator, ventilatorul Philips Respironics E30 este optimizat pentru a trata pacienţii cu insuficienţă

respiratorie. Acest ventilator uşor de utilizat dispune de instalare rapidă şi operaţiuni simple, oferind

furnizorilor de servicii medicale o gamă largă de opţiuni pentru a trata şi monitoriza pacienţii.

Philips Respironics E30 poate fi utilizat non-invaziv, precum şi invaziv, fiind suficient de flexibil pentru a se adapta

nevoilor de tratament pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19.

Philips extinde rapid producţia acestui nou ventilator, având în vedere nevoile fără precedent ale

furnizorilor de servicii medicale şi ale pacienţilor infectaţi cu virusul COVID-19, respectând, de asemenea,

standardele de calitate a dispozitivelor medicale. În data de 8 aprilie 2020, FDA (Food and Drug

Administration) din SUA a autorizat dispozitivul pentru utilizarea sa pe teritoriul SUA în timpul stării de

urgenţă. Philips lucrează cu autorităţile de reglementare relevante pentru a distribui dispozitivul şi la nivel

global. 

Investiţiile în creşterea producţiei

Pentru a facilita extinderea producţiei în cele trei spaţii de fabricare a ventilatoarelor din SUA, Philips

investeşte câteva zeci de milioane $ în instrumente şi matriţe suplimentare, linii de asamblare finale şi

instalaţii de testare.

Importanţa colaborării internaţionale în lupta împotriva COVID-19

Deoarece tratamentul împotriva virusului COVID-19 depinde de disponibilitatea globală a ventilatoarelor

şi componentelor sale, Philips continuă colaborarea cu guvernele, autorităţile publice în domeniul

sănătăţii şi industriile relevante pentru a proteja extinderea producţiei de materiale, componente şi

produse finale, precum şi transportul acestora între ţări. Acest lucru este pe deplin în conformitate cu

apelul la acţiune din martie 2020 al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC) şi Organizaţia Mondială a

Sănătăţii (OMS).

O alocare corectă şi etică a echipamentelor medicale rare

Philips consideră că echipamentele medicale rare, cum ar fi ventilatoarele medicale, ar trebui puse la

dispoziţie în întreaga lume, folosind o abordare corectă şi etică pentru a aloca resursele, în funcţie de

cerinţele acute ale pacienţilor în baza datelor disponibile, precum statisticile COVID-19 pe ţară/regiune şi

capacitatea de îngrijire critică disponibilă. Philips poate împărţi comenzile în loturi pentru a fi livrate în

etape, astfel încât compania să poată deservi simultan mai multe ţări/regiuni care au nevoie. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite