Papa Francisc şi averea lumii acesteia

Capitalismul, în forma sa actuală, este strâmb, spune Papa Francisc, desemnat personalitatea anului de revista Time. De ce riscă Suveranul Pontif să fie etichetat drept marxist?

Pe 13 martie 2013, când a devenit al 266-lea papă, Jorge Mario Bergoglio a refuzat maşina de protocol şi a venit la ceremonia de învestire cu autobuzul, mijloc de transport pe care îl preferă încă de pe vremea când era Arhiepiscop de Buenos Aires. Odată ajuns papă, a ales să locuiască într-un apartament obişnuit în locul reşedinţei oficiale. A declarat că îşi găteşte singur, nu ezită să-şi care bagajele şi apare în public încălţat cu nişte pantofi negri obişnuiţi, în contrast cu eleganţii pantofi roşii ai predecesorului său.

Tot constrastant a fost şi momentul când, în iulie, a venit la reşedinţa de vară papală într-un Ford Focus de 16.000 de dolari, spre deosebire de Papa Benedict care obişnuia să călătorească cu un Renault construit pe comandă, cu BMW X5 sau Mercedes. ”Mă doare când văd un preot sau o călugăriţă cu o maşină de ultimă generaţie. Chiar nu poţi să faci asta. Maşina este uitilă pentru a face o mulţime de lucruri, dar, vă rog, alegeţi una mai modestă. Dacă vă plac cele moderne, gândiţi-vă un pic la câţi copii mor de foame”, era forma prin care invita personalul Bisericii Catolice la mai multă modestie.

Pentru că trebuia să poarte un nume 

Un papă care a luat numele Sfântului Francisc, protectorul săracilor şi care face parte din ordinul iezuit (apărut ca o formă de contracarare a Reformei, tot prin moderaţie) nu ar putea fi, în acelaşi timp, un admirator al Wall Street-ului. Primul său text, Evangelii Gaudium (Bucuria Evangheliei), publicat în noiembrie, critică aspru lipsa de echitate pe care o creează sistemul economic actual. Tema nu este nouă, dar enunţatată de Papa însuşi capătă dimensiuni noi. Pe scurt, în viziunea sa, capitalismul ”scăpat din frâie” i-a îmbogăţit pe câţiva, dar a uitat de cei săraci. ”Beneficiile unei minorităţi cresc exponenţial. La fel şi prăpastia ce desparte majoritatea oamenilor de prosperitatea de care se bucură cei câţiva fericiţi”, scrie Suveranul Pontif. De asemenea, respinge teoria potrivit căreia ”creşterea economică, încurajată de o piaţă liberă, va reuşi să creeze un sistem echitabil”.

Afirmaţiile, deşi biografia sa le anticipa într-o oarecare măsură, au făcut valuri. Poate la fel de înalte ca formularea  ”cine sunt eu să judec?” cu care Papa a răspuns, în iulie, unui reporter care îl întreba despre statutul preoţilor homosexuali din Biserica Catolică. Un realizator de radio american l-a catalogat pe Papa Francisc drept marxist. Replica, venită prin intermediul ziarului italian La Stampa, aminteşte de tonul celor cinci cuvinte rostite în vară: ”ideologia marxistă este greşită. Dar am cunoscut de-a lungul vieţii mulţi marxişti care sunt oameni de treabă, deci nu mă simt ofensat.”  

Dincolo de ideologie,  are oare dreptate Papa Francisc atunci când îşi exprimă neîncrederea în eficienţa capitalismului actual pentru că ar încuraja dezechilibrele sociale?

Jurnaliştii de la The Atlantic îl contrazic, printr-un apel la statistică. Inegalităţile sociale sunt un fenomen în regres, întrucât 2,6 miliarde de oameni din China şi India sunt mai bogaţi azi decât erau ieri. Economiile Chinei şi Indiei cresc mai repede decât economiile occidentale şi, astfel, prăpastia creată din secolul 19 (după industrializarea accelerată a Vestului) între cele două lumi este tot mai mică.

Dezechilibrele au scăzut după ce guvernele din China şi India au renunţat la ideea de a crea egalitate socială prin planificare centralizată, permiţându-le cetăţenilor să acumuleze mai multă avere individuală. ”Cu alte cuvinte, permiţând mai multă inegalitate acasă, au scăzut inegalitatea globală”, spun cei de la The Atlantic.

Grafic de Daniela Donciu 

Săracii, al căror protector Papa Francisc este şi cu numele, şi cu fapta, sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai puţini. Potrivit unor cercetători de la Brookings Instititution, un think tank american, ”ascensiunea economiilor emergente a condus la o scădere dramatică a sărăciei globale.” Între 2005 şi 2010, numărul săracilor a scăzut cu o jumătate de miliard de la peste 1,3 miliarde la sub 900 de milioane, ceea ce reprezintă o premieră istorică. În aceeaşi logică, 4,9 miliarde de oameni trăiesc în ţări unde PIB-ul a crescut de peste cinci ori în ultimii 50 de ani. Vorbim de ţări precum India, cu o economie de aproape zece ori mai mare decât în 1960, Indonezia (de 13 ori mai mare), China (de 17 ori) sau Thailanda (de 22 de ori). În jur de 5,1 miliarde de oameni locuiesc în ţări în care veniturile au crescut de peste două ori faţă de 1960, conform unui studiu al Center for Global Development, un alt think tank american.

Cei 8,4% aleşi 

Alte stastistici justifică criticile liderului de la Vatican papale care, de-a lungul ultimelor nouă luni, nu s-a ferit să facă gesturi radicale atunci când a întâlnit excese în comportamentul unor înalţi prelaţi: l-a suspendat pe episcopul de Limburg (Germania) după ce acesta a aprobat renovarea reşedinţei sale cu 42,5 milioane de dolari, cheltuilei care includeau şi achiziţia unei căzi în valoare de 20.000 de dolari.   

Un raport publicat de banca elveţiană Credit Suisse Bank  arată că doar 8,4% din cinci miliarde de adulţi deţin 83,4% din averea globală (proprietăţi sau active financiare, precum acţiuni sau lichidităţi). La fel, doar 32 de milioane de oameni deţin averi de 98 de trilioane de dolari, ceea ce reprezintă 41% din bogăţia lumii. Potrivit Credit Suisse Bank, 98.700 de oameni foarte bogaţi au deţineri de 50 de milioane de dolari fiecare şi dintre aceştia 33.900 de persoane (majoritatea americani) au active de 100 de milioane de dolari fiecare.  Salturile de avere de la o generaţie la alta sunt, în marea majoritate a cazurilor, un mit, inclusiv în America (apropo de ”American dream”) unde două treimi din populaţie nu reuşeşte să crească averea moştenită de la părinţi.   

Ca în orice situaţie, cu cifre poate fi demonstrată atât teza, cât şi antiteza. Până la urmă, ceea ce contează este poziţionarea, iar aici lecturile de tinereţe s-ar putea să joace un rol. Înainte să intre la seminar, Jorge Bergoglio, recunoaşte, potrivit Time, că a citit şi apreciat publicaţii ale Partidului Comunist, fără să se înroleze politic însă. Tânărul de pe atunci ieşea astfel din tradiţia catolică strictă a familiei: părinţii săi refuzau să întâlnească socialişti sau atei. Preocupările de atunci ale viitorului Papă pot fi puse pe seama peronismului, curentul politic ce domina Argentina anilor '40 – un amestec ciudat de socialism şi capitalism. Acest amalgam ideologic a marcat Argentina şi atunci, şi acum.

A-l asocia însă pe Papa Francisc cu o anumită ideologie este, evident, o exagerare, în condiţiile în care venirea sa la Vatican a însemnat o relaxare doctrinară. Acest moment a marcat o ruptură faţă de predecesorii săi – Ioan Paul al II-lea şi teologul tradiţionalist Benedict al XVI-lea – papi mult mai conservatori în privinţa unor teme sensibile precum homosexualitatea.  

Umbre din trecut 

Papa Francisc are grijă să-l menţină aliat pe predecesorul său direct, Benedict al XVI-lea – de 600 de ani nu s-a mai întâmplat ca Vaticanul să găzduiască doi papi în viaţă - pentru a-i linişti pe cei care se tem că ar putea deveni prea relaxat. La rândul său, Benedict a citat cu generozitate din Evangelii Gaudium. Fostul papă este privit ca un continuator al lui Ioan Paul al II-lea – căderea comunsimului este, în mare măsură, opera sa -, foarte apreciat de catolicii cu vederi de dreapta.

Invitaţia la moderaţie şi echitate adresată lumii de omul care, în tinereţe, a avut ocupaţii cât se poate de lumeşti (printre altele a fost şi bodyguard într-un club) era obligatorie pentru chiar credibilitatea Vaticanului. Francisc este atât lider al Bisericii Catolice, cât şi conducător al oraşului-stat Vatican, asupra căruia au planat bănuieli privind acţiuni ilegale de spălare de bani. La scurt timp, după ce a fost ales, a desemnat un aduitor independent să investigheze Banca Vaticanului despre care inclusiv oficiali americani au declarat, în cercuri neoficiale, că este coruptă, potrivit Time. În octombrie, banca a publicat un raport financiar anual, ceea ce reprezintă o premieră în istoria sa de 125 de ani.

Invers spus, lipsa de credibilitate, care a afectat Vaticanul în ultimii ani (e vorba nu doar de neregulile financiare, ci şi de scandalurile legate de abuzurile unor preoţi catolici pedofili) nu putea fi înlăturată decât de un lider cu charismă care invită la moderaţie. Iar Francisc a devenit superstar la 75 de ani (fanii săi vin şi din afara universului de 1,2 miliarde de catolici) printr-un comportament de antisuperstar.