Ministerul Transporturilor a aprobat transformarea Aeroportului Tuzla în punct de trecere a frontierei. Mănescu: „Nu văd nicio problemă să avem încă un aeroport internaţional în zonă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După episodul CFR Marfă, când contractul de privatizare a companiei nu a fost semnat de Ramona Mănescu, ministru al Transporturilor, prezentă la eveniment, ci de secretarul de stat Cristian Ghibu, situaţia s-a repetat. Săptămâna trecută, Ministerul Transporturilor a aprobat, prin ordin de ministru, un proiect controversat. Nici de această dată, Ramona Mănescu nu a vrut să-şi pună semnătura pe document, ci i-a delegat sarcina subalternului său.

Ordinul, publicat în Monitorul Oficial la 10 septembrie, prevede aprobarea certificării ca aeroport deschis traficului aerian internaţional a Aeroportului Tuzla. Ceea ce implică deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat şi a unui birou vamal de frontier pe Aeroportul Tuzla. „Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data aprobării deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla“, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial. 

Faptul că ordinul emis de ministrul Transporturilor nu este semnat de Ramona Mănescu, cea care ocupă această funcţie, ci de un secrtar de stat ridică semne de întrebare. Asta după ce contractul de privatizare a CFR Marfă a fost semnat tot de un secretar de stat, deşi ministrul Mănescu a asistat la eveniment. Astfel, ordinul privind transformarea Aeroportului Tuzla a fost semnat de Nicuşor Marian Buică, secretar de stat în Ministerul Transporturilor din luna martie a acestui an, când l-a înlocuit în funcţie pe Valentin Preda, care a fost ridicat de DNA pentru presupuse fapte de corupţie. Anterior, Nicuşor Buică, membru al Organizaţiei PSD Olt, a fost şef de cabinet al lui Emil Moţ, secretar de stat în Ministerul Mediului.   

Întrebată de „Adevărul“ de ce ordinul respectiv nu a fost semnat de ea, ci de un secretar de stat, Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a răspuns: „A semnat domnul Buică pentru că el are atribuţii în zona aero. Ştiam de semnarea acestui ordin şi mi se pare absolut totul în regulă“. 

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind transformarea Aeroportului Tuzla în punct de trecere a frontierei, iniţiat din noiembrie 2012, Minsiterul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, structurile teritoriale ale Ministerului Finanţelor şi a altor autorităţi publice cu atribuţii la trecerea frontierei asigură, prin redistribuire, personal necesar pentru efectuarea controlului pentru trecerea frontierei.  

În plus, cheltuielile privind personalul punctului de trecere a frontierei şi al biroului vamal, precum şi asigurarea mijloacelor de transport necesare în vederea bunei desfăşurări a activităţii se asigură din bugetul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Finanţelor. 

În nota de fundamentare a Hotărârii se arată că, în ceea ce priveşte impactul economic, funcţiile care vor încadra noul punct de trecere a frontierei de pe Aeroportul Tuzla, precum şi echipamentele necesare vor fi relocate de la alte puncte şi că înfiinţarea acestui punct nu va implica suplimentarea bugetului existent.  

De cealaltă parte, spaţiile, dotările şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control la punctual de trecere se vor asigura, cu titlu gratuit, de către administratorul Aeroportului Tuzla, adică un administrator privat – Regional Air Services SRL, dar vom reveni asupra companiei şi asupra acţionarului acesteia. 

Potrivit Ministerului Transporturilor, pe aeroportul Tuzla se pot efectua toate tipurile de operaţiuni de aviaţie civilă prevăzute de Codul aerian civil: aviaţie generală, lucru aerian, transport aerian public.

În iunie 2013, Ministerul Transporturilor a supus proiectul de Hotărâre dezbaterii publice. Însă nu a primit aviz din partea Ministerului Afacerilor Interne care l-a retrimis nesemnat Ministerului Transporturilor, potrivit HotNews.ro. 

Aşadar, statul vrea să deschidă un punct de trecere a frontierei de stat şi a unui birou vamal pe Aeroportul Tuzla, care va fi administrat privat, şi va acoperi din bugetul de stat cheltuielile cu personalul şi cu echipamentul specializat. 

Intenţia Guvernului ridică semne de întrebare în condiţiile în care la aproximativ 25 de kilometric distanţă se află Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa. Acesta are 276 de angajaţi şi a terminat anul 2012 cu o pierdere de 1,39 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 15,2 mililioane de lei şi datorii totale de 2 milioane de lei, potrivit datelor de pe portalul Finanţelor. 

Cu toate că Tuzla, localitatea în care e situat aerodromul, se află la câţiva kilometri (care, în zbor, înseamnă cel mult un minut) faţă de aeroportul internaţional de stat, Kogălniceanu, iniţiatorii invocă „apropierea de ţărmul Mării Negre“ ca avantaj faţă de aeroportul public.

„Prin poziţia sa geografică, Aeroportul Tuzla asigură operarea în condiţii optime (încărcătură maximă şi consum minim de combustibil) a aeronavelor angajate în operaţiunile aeriene deasupra Mării Negre. Executarea unor astfel de zboruri de pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, situat la distanţă mai mare faţă de ţărm, creşte destul de mult costurile (încărcătură mai mică şi consum mai mare de combustibil), fiind necesară totodată penalizarea aeronavelor la încărcătura comercială, pentru a se asigura operarea în siguranţă a acestora“, argumentează iniţiatorii.

Nu văd nicio problemă să avem încă un aeroport în zonă, ceea ce a semnat domnul Buică mi se pare întrutotul corect, a declarat Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor. 

Întrebată cum justifică decizia de a deschide un aeroport internaţional la Tuzla în condiţiile în care în imediata apropiere se află cel de la Constanţa, companie aflată pe pierdere, ministrul Mănescu a răspuns: „Aeroportul din Constanţa nu este pe pierdere, este unul cu destinaţie strategică pentru că face legătura cu Statele Unite ale Americii. Nu văd nicio problemă să avem încă un aeroport în zonă, ceea ce a semnat domnul Buică mi se pare întrutotul corect“.   

Ministerul Transporturilor arată că nu există nicio legatură între natura acţionariatului şi decizia de deschidere a unui punct de frontieră. Administratorul Aeroportului Tuzla este compana Regional Air Services, care este deţinută de Dorin Ivaşcu. 

Firma care administrează aeroportul, Regional Air Services, susţine că absenţa unui punct de trecere a frontierei de stat şi a unui birou vamal pentru traficul internaţional de călători şi mărfuri pe Aeroportul Tuzla scade interesul operatorilor aerieni din turism şi a proprietarilor de aeronave medii şi mici faţă de zona de sud a litoralului şi impune tranzitarea pasagerilor pe alt aeroport, potrivit HotNews.ro. 

Publicaţia „Kamikaze“ scria în urmă cu o lună că „Aeroportul Tuzla este deţinut de firma Regional Air Services, care îi aparţine lui Dorin Ivaşcu, pe care sursele noastre l-au indicat drept fost ofiţer DIE. Nici nu putea fi altceva, având în vedere parcursul lui profesional. Ivaşcu şi-a început cariera în 1972, ca simplu ghid BTT, abia mai apoi absolvind o facultate, la ASE. Imediat după terminarea facultăţii, în 1978, devine economist la TAROM. (...) Neoficial, s-a ocupat şi de cu totul altceva. Cu acest altceva se pare că s-a ocupat Ivaşcu şi după 1989, dar în privat. A creat prima firmă privată de handling (serviciul de încărcare a aeronavelor) din România, LAR-Romanian Air Lines. Întâmplător sau nu, firma LAR a fostului ofiţer DIE Dorin Ivaşcu a fost implicată în transportul aeronautic îndeobşte cunoscut drept afacerea «Ţigareta 2»“. 

În articolul „Ponta ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla“, semnat de jurnaliştii de la „Kamikaze“, se mai arată că prin apariţia acestui aeroport privat dotat cu punct de frontieră pe cheltuiala statului s-ar putea ca România să nu prindă intrarea în spaţiul Schengen nici în toamna aceasta. „România poate intra în Schengen cu spaţiul aerian fie în septembrie, fie în martie (oricare an). E chestiune de fus orar. În septembrie 2013 ar fi următorul termen. Dar e foarte probabil să-l ratăm din cauza punctului vamal de la Tuzla“, potrivit „Kamikaze“.

Publicaţia mai notează că în nota de fundamentare se specifică: „Este necesară notificarea Comisiei Europene“. Ulterior, în hotărârea de guvern, acest detaliu a fost făcut dispărut. Asta înseamnă că nu se va mai cere acceptul Comisiei Europene.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite