INTERVIU Rucsandra Hurezeanu, femeie de afaceri: „Am fost şcolăriţa din banca întâi, cu mâna sus“

Rucsandra Hurezeanu a fost un elev activ la ore. FOTO: Eduard Enea

Rucsandra Hurezeanu (41 de ani) povesteşte cum, în anii copilăriei, deşi aspira să devină o mare sportivă, a prins repede drag de învăţătură, astfel că nu i-a fost greu să devină un elev-model.

În 2005, Rucsandra Hurezeanu inova piaţa cosmeticelor din România printr-un proiect ambiţios: înfiinţa prima companie românească de dermato-cosmetice dedicate pielii sensibile, numită Ivatherm. Un lanţ de produse cu ingrediente româneşti şi fabricate în Franţa avea să „se bată“ la rafturile farmaciilor cu marii jucători mondiali – Vichy, Avène, La Roche-Posay – şi nu rămânea neobservat. În câţiva ani, Ivatherm a devenit una dintre principalele cinci companii de dermato-cosmetice din ţară. După absolvirea Facultăţii de Medicină, după mai mulţi ani în care a lucrat în domeniul farmaceutic, Rucsandra Hurezeanu se aşeza în linie dreaptă cu femeile-antreprenor ale României.

În cercurile restrânse, cartea de vizită a Rucsandrei Hurezeanu este însă mai vastă: este soţia jurnalistului Emil Hurezeanu, „Audrey Hepburn a României“ sau „mama dermato-cosmeticelor româneşti“. Se mai poate spune, dincolo de aceste „etichete“, că este o femeie rafinată deşi, în copilărie, era „băieţoasă“, că-i plăceau sporturile, pe care avea voie să le practice numai când lua note mari la şcoală, şi că fratele ei îi era cel mai bun prieten, chiar dacă el îi rupea toate păpuşile. Din poveştile tatălui, medic neurolog, despre pacienţii săi, Rucsandra Hurezeanu a prins microbul pentru medicină, iar de la mama sa a moştenit pasiunea pentru cosmetice, pe care a transformat-o, ani mai târziu, în businessul Ivatherm.

„Weekend Adevărul“: Ce amintiri vă leagă de anii copilăriei petrecuţi în Târgu-Mureş?
Rucsandra Hurezeanu: Am crescut în Târgu-Mureş pe cel mai frumos bulevard din oraş, care se numea, pe atunci, Bulevardul 1 Mai, după care, o vreme, s-a numit Bulevardul Mareşal Ion Antonescu. Foarte ciudat mi se părea acest lucru! Aveam cetatea oraşului în faţa casei noastre şi petreceam toate după-amiezile împreună cu fratele meu mai mic pe lângă zidurile cetăţii, alergam, ne urcam în copaci după corcoduşe. Eram nişte mici exploratori. Ţin minte că primăvara aveam picioarele pline de vânătăi. Iar vara, în vacanţe, ne mutam la bunici, la ţară.

Eraţi apropiată de fratele dumneavoastră?
Da, fratele meu a fost cel mai bun prieten al meu din copilărie. De altfel, şi acum suntem apropiaţi. Făceam totul împreună. Dar ne şi certam foarte tare. Până pe la 14 ani a fost cu lupte! De aceea, eram şi mai băieţoasă când eram mică. Nici nu prea aveam păpuşi, pentru că pe toate le strica el. Nicio săptămână nu-mi rezistau păpuşile. Avea grijă să le rupă braţele, hainele, dar îl iertam.

Bunicul, primul antreprenor al familiei

Unde mergeaţi la ţară, la bunici?
Ei au locuit lângă Câmpulung Muscel, într-o comună care, din fericire, nu a suferit colectivizarea. Bunicii aveau pământ mult şi o gospodărie cu multe animale. De altfel, bunicul a fost primul antreprenor al familiei, ca să zic aşa – a fost cel care a avut primul camion în sat! Îmi  plăcea să merg şi la unchii mei, în comuna Stâlpeni, judeţul Argeş. Ei erau ingineri agronomi şi ne puneau, pe mine şi pe verişorii mei, să aşezăm fructele culese pentru export în lădiţe, cu codiţa orientată în dreapta, neapărat! Aveam parte de tot felul de activităţi şi experienţe de care copiii mei nu mai au parte acum: răvăşitul oilor, pomana porcului, beam lapte proaspăt muls de la vacă.

De fiecare dată când luam câte un 8 la şcoală, părinţii mă ameninţau că nu mă mai lasă la sport!

Rucsandra, „medic“ de la opt ani

În 1984, familia Rucsandrei prefera garoafele FOTO: Arhivă personală

Într-o familie cu tatăl neurolog şi mama farmacist, nu vă tenta să vă puneţi în postura lor şi să-i „imitaţi“?
Sigur că mă mai prosteam, dar eram mai degrabă curioasă să văd ce făceau, îmi plăcea să-i observ. Tată mă lua des cu el la clinică şi îmi aduc aminte că-l admiram pentru că purta acel halat alb, impecabil, avea biroul foarte frumos, astistente drăguţe pe lânga el. Avea mare satisfacţie în munca lui. Eu şi fratele meu am crescut cu poveştile lui despre oamenii pe care îi salva de la moarte sau îi ajuta să plece acasă pe picioare. Deci, inevitabil, am trăit într-un mediu care mă făcea să visez la „medicul“ Rucsandra, încă de la 7-8 ani.

Până la „medicul“ Rucsandra Hurezeanu, cum era în şcoala generală? Ce materii vă plăceau?
Mie îmi plăcea sportul! Învăţam repede orice sport. Am făcut atletism, înot, dar,  mai întâi de toate, balet, ca toate fetiţele din preajma mea. N-am făcut însă sport de performanţă, fiindcă părinţii mei mereu au considerat că şcoala e mai importantă decât sportul. Şi, pentru că mie îmi plăcea foarte mult să merg la alergat, să înot, exista tot timpul o negociere între noi. De fiecare dată când luam câte un 8 la şcoală, părinţii mă ameninţau că nu mă mai lasă la sport!

Eraţi, deci, uşor constrânsă să fiţi un elev eminent.
Ca toţi copiii în clasele primare, învăţam bine, e adevărat. Am fost genul acela de  şcolăriţă din banca întâi, cu mâna sus. Şi atitudinea asta s-a păstrat şi azi, aşa mai râde soţul meu de mine. În orice caz, părinţii mei mereu au „stat cu ochii“ pe mine şi pe fratele meu, însă nu erau extrem de exigenţi. Aveam să înţeleg mai târziu că atunci când nu ieşeam la joacă pentru că mama mă pusese să citesc o carte, era în folosul meu. Şi, cu timpul, am prins drag de cărţi.

Cartea preferată a copilăriei

Spuneţi-ne o lectură îndrăgită din copilărie.
Cred că, dacă ar fi să le recomand copiilor mei o carte, aş alege „Cireşarii“. Mi-a plăcut foarte mult. Apoi, am trecut la romanele pe care le citeau fetele în adolescenţă – „Pe aripile vântului“, „De veghe în lanul de secară“, Dostoievski, Monon Lescaux. Acum, citesc mai mult biografii, cărţi de business, psihologie, spiritualitate.

Atunci când îmi era greu să învăţ pentru facultate, mă gândeam că ar fi fost mult mai bine dacă alegeam sportul!  

Aţi urmat liceul la o clasă cu profil de chimie-biologie.
Iniţial, am urmat Colegiul National ,Alexandru Papiu Ilarian“ din oraş, la o clasă cu profil de matematică-fizică. Apoi, pentru că mă hotărâsem să urmez Facultatea de Medicină, m-am transferat la făcut la Colegiul Naţional „Unirea“, care avea clase de chimie-biologie.

Ani de liceu, cu olimpiade la biologie

Mergeaţi la olimpiade?
Da, am mers la olimpiadele de biologie, în toţi anii de liceu, până la faza naţională. În clasa a IX-a am obţinut locul III, la faza naţională.

Vă hotărâserăţi să deveniţi medic. Cât de mult v-au influenţat părinţii în această decizie?
Cumva, decizia de a urma Medicina a venit firesc, fiind singura facultate din oraş, o opţiune foarte bună în acele vremuri şi având în jurul meu multe modele în acest sens. Prietenii părinţilor mei erau şi ei medici, influenţele veneau de peste tot.  Mă mai gândeam uneori, cu umor, atunci când îmi era greu să învăţ, că ar fi fost mult mai bine dacă alegeam sportul! (râde)

Cel mai mare pas înainte al Rucsandrei Hurezeanu

Orele de curs de la facultate au început imediat după căderea regimului comunist. Ce schimbări majore aţi resimţit după ’89?
Am trăit momente de bucurie, libertate, euforie împărtăşită cu toţi cei din jurul nostru. O stare plină de speranţe şi aşteptări noi. Era o vibraţie nouă care ne aducea libertate, oportunităţi noi de schimbare în tot ceea ce făceam. Am regretat că bunicii mei nu apucaseră vremurile acestea şi avuseseră de suferit în anii comunismului. Bunicul, considerat chiabur, a lucrat la  Canalul Dunăre-Marea Neagră, la fel ca şi fraţii lui. Mama îmi povestea că atunci când a intrat la facultate, a trebuit să-şi declare tatăl mort, pentru că „avea origini nesănătoase“. Fratele bunicii mele a fost Constantin Vişoianu, care a fost Ministru de Externe până în 1945, când a plecat din ţară la timp. Libertatea a venit prea târziu pentru ei, mi-ar fi plăcut să ne bucuram împreuna de ea.

După ce am absolvit Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, ar fi trebuit să-mi dau rezidenţiatul, însă nu mi s-a părut aşa interesant.

Job în vânzări, în loc de rezidenţiat

Aţi făcut facultatea, şi imediat apoi aţi lucrat în vânzări. Cum de nu aţi profesat ca medic?
Da, după ce am absolvit Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca ar fi trebuit să-mi dau rezidenţiatul, să intru stagiar la un spital, însă nu mi s-a părut aşa interesant. Eram atrasă de businessul mamei mele pe care şi-l crease după Revoluţie, o fabrică de produse farmaceutice Pharmatech, distribuţie de medicamente, farmacii.

Asta v-a determinat să urmaţi un master în marketing farmaceutic la École Superieure de Commerce de Paris, în Franţa. Era anul 1998.
Într-adevăr. Şcoala de business din Franţa a fost cel mai mare pas înainte pe care l-am făcut. A contat enorm anul acela în dezvoltarea mea ulterioară ca antreprenor. Iar şcoala propriu-zisă era foarte atractivă prin programa ei, strategie de business, marketing, branding, erau cursuri foarte interesante. Totul avea aplicaţie practică, învăţam din  studii de caz, profesorii noştri erau oameni de business din industria farmaceutică, iar examenele noastre nu constau niciodată în învăţarea unei teorii pe care trebuia să o reproduci la examen, ci  studii de caz. O şcoală în care am învăţat aproape tot ce ştiu. Iar după masterat am şi lucrat în industria farmaceutică în Franţa.

Ce aţi lucrat?
Am făcut  un stagiu la a patra companie farmaceutică franceză, Servier, ca „Product Manager“ (n.r. – manager de produs).

Nu v-aţi gândit să mai rămâneţi în Franţa după master?
Mi-ar fi plăcut foarte mult, atunci, la momentul acela. Dar acum mă gândesc că nu aş fi reuşit să construiesc acolo ce am reuşit aici. Pe de altă parte, am fost mirată şi, totodată, încurajată de prieteni din Franţa  care şi-au creat propriul business şi lansau produse acolo, în Franţa, în inima cosmeticelor. Mi se părea un curaj nebunesc! M-am gândit că, dacă ei aveau încredere să lanseze un brand nou în Franţa, mie îmi va fi mult mai uşor în România, pe o piaţă imatură, unde nu există atâtea bariere la intrare.

„La noi în familie, femeile sunt antreprenoare, iar bărbaţii au alte meserii“
  
   Rucsandra şi Emil Hurezeanu FOTO: Arhivă personală

Cum v-aţi hotărât să înfiinţaţi o companie de  dermato-cosmetice?
Când am revenit în ţară, am lucrat timp de şase ani în compania farmaceutică Sandoz, ca director de marketing. Acolo am luat contact cu distribuitorii, m-am familiarizat cu piaţa de cosmetice, aşa că, după un timp de muncit în corporaţie, am simţit nevoia unei provocări mai mari. Cu sprijinul mamei mele, am decis să înfiinţez prima companie de dermato-cosmetice din ţară, Ivatherm. Pentru că şi mama mea este femeie de afaceri, nu mi s-a părut niciodată că fac ceva deosebit. La noi în familie, femeile sunt antreprenoare, iar bărbaţii au alte meserii: medici, arhitecti, ziaristi... Iar pasiunea mea pentru cosmetice vine încă din copilărie, când mama mea, farmacistă fiind, îşi pregătea singură cremele în farmacie.

Cum aşa?
Păi, amesteca tot felul de ingrediente, extrase din plante, vitamine, uleiuri şi îşi făcea propria cremă. Mi se părea facinant! Iar mama nu folosea decât cremele făcute de ea! Le făcea şi pentru  prietene sau surori.

Le mai face şi acum?
Nu, acum foloseşte produsele mele! Cu greu, pentru că nu avea mare încredere că va trece de la cremele ei la ale mele.

Dacă modelul „Ivatherm“ ar fi preluat de alte industrii, am mânca mai degrabă salam făcut aici cu reţete franţuzeşti, spre exemplu.

Brand românesc, „made in France“

„Ivatherm“ e un brand românesc, cu produse ce conţin apă termală Herculane, dar care sunt fabricate în Franţa. Are eticheta „Made în France“ (n.r. – fabricat în Franţa) un avantaj major?

Da, cu siguranţă. Atât în Europa de Est cât şi în Asia. Pentru că Franţa are un renume în industria cosmeticelor. Bineînţeles că, fiind şi ţara cu cea mai dezvoltată industrie de cosmetice, acolo se găsesc şi cei mai buni cercetători, iar fabricaţia produselor se face la cel mai înalt nivel.  „Ivatherm“ este  un model pentru industria românească, pentru că îmbină resursele noastre naturale cu experienţa şi tehnologia ţărilor avansate. Cred că dacă acest model ar fi preluat de alte industrii, am mânca mai degrabă salam făcut aici cu reţete franţuzeşti, spre exemplu.

Cum se raportează românii la aceste cosmetice?
România este încă o piaţă mică pentru produsele dermato-cosmetice, dar va creşte. Produsele noastre se comercializează exclusiv în farmacii. Noi am început să exportăm şi în alte ţări – unele sunt mult mai în urmă ca noi, din acest punct de vedere. De şapte ani, de când am înfiinţat „Ivatherm“, cererea de astfel de produse, care tratează pielea sensibilă, a crescut mult. Recent, într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, era scris că, în viitor, 50% din populaţie va avea alergii şi, mare parte din ele, cu repercusiuni cutanate. Deci, piaţa acestor produse este în creştere, inclusiv la noi.

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“