IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, vrea să cumpere acţiuni la Teamnet, compania care a realizat softul de localizare pentru seriviul 112
0IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, doreşte să cumpere un pachet de acţiuni în valoare de 5 milioane de euro la Teamnet, o companie de soluţii IT care a fost controlată până în anul 2012 de către deputatul PSD Sebastian Ghiţă şi care a realizat softul pentru numărul de urgenţă 112, scrie Ziarul Financiar, care citează un raport al instituţiei internaţionale.
Pe lângă acţiuni, IFC ar oferi companiei şi un împrumut de 10 milioane de euro. Investiţia a fost aprobată de boardul IFC în data de 26 decembrie 2013, dar nu a fost încă semnată, mai scrie sursa citată.
Contactaţi de publicaţia respectivă pentru a oferi detalii, reprezentanţii Teamnet nu au răspuns întrebărilor legate de tranzacţii.
Grupul Teamnet este format din patru companii specializate în integrarea de soluţii IT&C, tehnologie medicală, automatizare de sisteme şi cloud.
Ghiţă a anunţat în luna august a anului 2012 că şi-a vândut acţiunile la Teamnet. În prezent, aceasta este controlată de către Bogdan Padiu.
Teamnet a furnizat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) - operatorul serviciului 112 - soluţia software care permite localizarea pe hartă a apelurilor de urgenţă.
Localizarea apelurilor de urgenţă este în centrul scandalului privind accidentul din Munţii Apuseni, după ce pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, ofiţer-student în anul V la Medicină Militară, au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite. Autorităţile nu au reuşit localizarea acestora decât după mai multe ore, deşi aceştia au sunat de mai multe ori la numerul unic de urgenţă.
Mai puteţi citi:
STS spune că televiziunile au dezinformat telespectatorii în cazul accidentului aviatic din Apuseni
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu faptul că televiziunile au dezinformat telespectatorii în cazul accidentului aviatic din Apuseni, oamenii fiind încurajaţi să nu mai apeleze la serviciul 112 în situaţii de urgenţă.
Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă a trimis o scrisoare prin care sprijină activitatea 112 din România, considerând sistemul românesc "de referinţă în Europa". " De vină este legislaţia şi modul în care 112 este reglementat, care trebuie să se schimbe"
Război-fulger în Parlament. Ţinta: şeful STS, Marcel Opriş
USL a găsit o breşă în Legea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi va putea transfera Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în subordinea Ministerului de Interne, prin lege, fără a mai cere avizul CSAT. Numai Curtea Constituţională mai poate opri mutarea.
La două săptămâni de la tragedia aviatică din Apuseni, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a făcut publice "coordonatele" transmise de unul dintre supravieţuitorii accidentului, doctorul Radu Zamfir, susţinând că reprezentau de fapt „ ora afişată pe telefonul mobil”. Medicul Sorin Ianceu a declarat luni seară că el a furnizat operatorului 112 poziţia avionului, numind localităţile din jur şi pe ce drum se poate ajunge la avionul prăbuşit.
Procuror: în cazul accidentului aviatic există suspiciune de „conduită culpabilă” a unor miniştri
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat marţi, la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni există suspiciuni de „conduită culpabilă” în cazul mai multor persoane.
Reprezentanţi ai moţilor din comuna Horea care au participat la operaţiunea de căutare a avionului prăbuşit în Apuseni au fost primiţi, vineri, de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. Moţii au solicitat fonduri financiare pentru refacerea drumului distrus de utilajele care au recuperat epava aparatului de zbor.
Unde a greşit Ramona Mănescu în cazul tragediei aviatice din Apuseni
Ministrul Transporturilor a ignorat Hotărârea de Guvern care o plasează pe Ramona Mănescu în fruntea listei celor obligaţi să se ocupe de accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Apărarea ei a fost un Ordin de ministru, normă inferioară unei HG.