Gabriel Dumitraşcu: Există o cale extraordinară de atac prin care se poate scoate Hidroelectrica din insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica a intrat pentru a doua oară în insolvenţă în doi ani
Hidroelectrica a intrat pentru a doua oară în insolvenţă în doi ani

Ministerul Economiei ar putea utiliza o cale extraordinară de atac pentru a scoate Hidroelectrica din insolvenţă, după decizia de marţi a Curţii de Apel, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie.

„Nu exclud varianta unei căi extraordinare de atac pentru că, după discuţii cu avocaţi, se pare că avem şi o cale extraordinară de atac“, a afirmat Dumitraşcu la un forum energetic, fără să dea alte detalii.

Curtea de Apel Bucureşti a casat marţi, pe motive de procedură, hotărârea iniţială a Tribunalului Bucureşti prin care Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă.

Dosarul reorganizării judiciare a Hidroelectrica va fi trimis judecătorului sindic, pentru rejudecarea cazului, iar fostul administrator judiciar, Euro Insol, este repus în funcţie cu efect imediat.

Totodată, Curtea de Apel a casat şi a trimis judecătorului sindic pentru rejudecare alte două dosare, primul introdus de Hidroelectrica împotriva unei hotărâri a judecătorului sindic prin care s-a admis o creanţă a Termolectrica, iar al doilea, introdus de Elsid Titu împotriva unei hotărâri a judecătorului sindic prin care nu s-a admis o creanţă în cuantum de aproximativ 13 milioane lei, ca urmare a aplicării clauzei de forţă majoră în 2011.

Mai puteţi citi:

Niţă nu renunţă la companiile integrate cu un mix energetic. Activele cu alt scop decât producţia de electricitate ar putea fi scoase din Hidroelectrica

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, nu renunţă la ideea realizării unor companii integrate, care să funcţioneze pe baza unui mix de resurse şi care să devină, ulterior, actori regionali.

Consiliul Concurenţei va analiza tarifele stabilite de ANRE la energie, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea s-au plâns că acestea sunt sub costuriSituaţie fără precedent în România: Consiliul Concurenţei va demara o analiză a modului în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a fixat tarifele pentru energia livrată populaţiei şi instituţiilor publice, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei de stat, au depus plângeri în care argumentează că preţul fixat este sub costuri, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din domeniu.

Hidroelectrica va fuziona cu UCM Reşiţa, singurul producător de turbine hidraulice din România. Compania este vitală pentru reparaţii şi mentenanţăHidroelectrica va fuziona cu producătorul de echipamente UCM Reşiţa, aflat în portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a declarat, pentru „Adevărul“, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite