Fondul Proprietatea a realizat un profit de 682 milioane de lei în 2013, în creştere faţă de 567 milioane în 2012
0Fondul Proprietatea (FP) a raportat un profit de 682,2 milioane lei în 2013, cu 115,2 milioane lei mai mult decât profitul net de 567 milioane lei înregistrat în 2012, potrivit unui comunicat al trimis pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Activul net al Fondului la data de 31 decembrie 2013 era de 15,013 miliarde lei, în creştere faţă de 14,979 miliarde lei la data de 31 decembrie 2012, iar valoarea netă pe acţiune era de 1,2436 lei, faţă de 1,1371 lei la finele lui 2012.
Fondul Proprietatea precizează că managerul fondului va face o recomandare privind distribuirea de dividende la adunarea generală din data de 28 aprilie.
La finele anului trecut, Fondul Proprietatea avea 8.159 de acţionari, dintre care acţionarii instituţionali străini controlau 53,44%, personale private din România deţin 20,16%, acţionarii instituţionali din România au 8,46%, iar persoane fizice din străinătate consemnau 5,54%. Ministerul Finanţelor Publice mai controlează 0,02% din titlurile fondului.
Fondul Proprietatea a fost lansat în decembrie 2005, fiind creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. FP deţine o serie de participaţii minoritare la crema companiilor energetice din România: Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia sau distribuţiile de gaze naturale ori energie electrică.
Acţiunile FP au listate la BVB în ianuarie 2011, valoarea nominală a unei acţiuni fiind de 1 leu. De la listare, Fondul a devenit cea mai tranzacţionată acţiune de pe BVB.
Mai puteţi citi:
Nicolae Vlad Neacşu, reprezentul Fondului Proprietatea în Consiliul de Administraţie al Transgaz, a demisionat după ce Fondul a ieşit în decembrie din acţionariatul companiei, iar pe locul rămas vacant a fost numit administrator provizoriu Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Publice.
Situaţie fără precedent în România: Consiliul Concurenţei va demara o analiză a modului în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a fixat tarifele pentru energia livrată populaţiei şi instituţiilor publice, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei de stat, au depus plângeri în care argumentează că preţul fixat este sub costuri, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din domeniu.
Greg Konieczny: Fondul Proprietatea este prea mare în prezent. În trei ani, va fi redus
Fondul Proprietatea (FP) este, în prezent prea mare pentru a putea fi administrat eficient raportat la mărimea pieţei româneşti, spune managerul FP, Greg Konieczny, într-un interviu acordat wall-street.ro.
Trei ani au trecut de când Fondul Proprietatea s-a listat pe Bursa de Valori Bucureşti. În tot acest timp, americanii de la Franklin Templeton, compania care administrează FP, au devenit o sperietoare pentru companiile de stat româneşti, cu manageri numiţi politic şi în general obişnuiţi să nu fie deranjaţi de nimeni.
Fondul Proprietatea a angajat Citigroup Global Markets, Raiffeisen Capital & Investment şi Wood & Company pentru a analiza opţiunile de a ceda o parte sau toată participaţia deţinută la Transgaz, reprezentând 14,99% din acţiuni, pachet evaluat pe Bursă la 335,98 milioane lei (75,16 milioane euro), scrie Mediafax.