Fan Curier va prelua coletele din 300 de benzinării OMV Petrom
0
Producătorul de petrol, gaze şi electricitate OMV Petrom a încheiat un acord cu compania de curierat FAN Curier pentru predarea şi colectarea coletelor în circa 300 de benzinării. Clienţii pot preda coletele pentru Fan Curier în benzinăriile OMV sau petrom, iar plata se face prin sms.
"Serviciul de preluare a coletelor FAN Courier a fost lansat recent în circa 300 de staţii Petrom", potrivit datelor OMV Petrom citate de Mediafax.
Parteneriatul a fost implementat în urmă cu un an în benzinăriile sub marca OMV. OMV Petrom are în România o reţea de 545 staţii de distribuţie a carburanţilor, din care aproape operate sub brandul Petrom şi circa 150 sub brandul OMV.
"Clienţii pot preda coletele pentru FAN Courier într-una din staţiile OMV sau Petrom. (...) Plata se face prin SMS, clienţii primind automat şi un număr AWB pentru monitorizare", potrivit OMV Petrom.
FAN Courier a fost înfiinţată în 1998 şi este deţinută Felix Pătrăşcanu şi fraţii Adrian şi Neculai Mihai. OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.