Exploatarea de aur de la Rovina, contestată din nou de organizaţiile care militează pentru protecţia mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exploatarea de aur de la Rovina, din judeţul Hunedoara, generează noi dispute, după ce Mining Watch, o organizaţie care militează pentru protecţia mediului, a acuzat compania canadiană Carpathian Gold, care va derula proiectul, că aurul este „furat“ din România cu promisiuni mincinoase şi companii offshore.

Investiţia se va realiza prin Samax România, o firmă înregistrată în Baia Mare, ce vizează exploatarea a 116 tone de aur şi 426 tone de cupru la Rovina. Cu acest scop, Samax a iniţiat o serie de prezentări în comunitatea locală pentru a-i convinge pe săteni de beneficiile mineritului. Echipa Mining Watch România a participat în data de 18 octombrie 2015 la o astfel de întâlnire publică, potrivit unui comunicat al acesteia.

Întâlnirea a avut loc în comuna Bucuresci, unde câteva zeci de oameni au venit să asculte pledoaria pentru minerit a reprezentantului Samax, directorul Alexandru Nicolici.

„Pe ecran apare dintr-o dată o hartă unde se vede perimetrul minier Rovina. Pentru ei totul e aur şi cupru. La fel şi pentru Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care şi-a dat acordul de principiu pentru exploatare. Cei din sală se pregătesc de o poveste cu locuri de muncă într-o zonă unde majoritatea tinerilor îşi caută un viitor mai bun în străinătate. Părinţii şi bunicii din sală speră însă să îşi revadă copiii acasă, muncind la cel mai mare proiect minier din Apuseni. În această versiune a hărţii dispar pădurile, livezile şi fâneţele“, potrivit Mining Watch.

Exploatarea de aur de la Rovina. America Latină vs România

„Acum, ţări precum El Salvador, Guatemala, Honduras sunt devastate de minerit. Peru, unul dintre cei mai mari exportatori de aur din lume, este printre cele mai sărace ţări. Aurul nu a reprezentat niciodată bogăţie pentru localnici, ci doar profit pentru corporaţii sau imperiile de odinioară.

Ceea ce prezintă Alexandru Nicolici (vezi video mai jos) este exact începutul catastrofei, aşa cum se petrece ea de multe secole în ţările bogate în resurse minerale. O companie minieră porneşte cu un proiect de mici dimensiuni, acaparând în timp noi şi noi terenuri. În câţiva ani, pe suprafeţe uriaşe nu mai rămâne nimic, se pierde urma oricărei forme de viaţă“, mai arată Mining Watch.

Carpathian Gold vede Rovina drept o mină bogată, cu rezerve impresionante de cupru, mai arată organizaţia. „Sunt 22,4 tone de cupru comparat cu 6,1 tone de aur de extras pe an. Dar adevărata bogăţiei a Rovinei stă în aurul său. Valoarea metalelor, calculată la preţul pieţei, este dublă pentru aur faţă de cupru, adică aproximativ 237 milioane de $/an pentru aur faţă de aproximativ 110 milioane de $/an pentru cupru“, potrivit Mining Watch.

Exploatarea de aur de la Rovina. Preţul unciei şi rentabilitatea

Mining Watch spune că directorul Nicolici ar fi afirmat că singurul element sensibil este preţul aurului, care nu ar trebui să scadă sub o mie de dolari pe uncie, în caz contrar proiectul devenind marginal şi neinteresând investitorii.

„Nicolici uită să spună că rentabilitatea pentru proiectul Rovina este calculată la un preţ mediu al aurului de 1350$/ uncie. Din 2012 preţul aurului a scăzut continuu, ajungând la o medie de 1265$/ uncie în 2014. Scăderea a continuat şi pe parcursul anului 2015, coborând la 1070$/ uncie în data de 17 noiembrie. Piaţa globală preconizează o scădere suplimentară, cu posibilitatea ajungerii sub 1000$/ uncie până în 2017“, potrivit Mining Watch.

Exploatarea de aur de la Rovina. Există sau nu firme offshore pe traseu?

Potrivit lui Nicolici, Samax nu e deţinută de vreun offshore prin vreun paradis fiscal. Numai că Mining Watch acuză că firma din România este deţinută de mai multe firme din Insulele Virgine şi Barbados. „Documentele de înregistrare obţinute de la Registrul Comerţului din România şi Insulele Virgine arată că, de fapt, există 3 companii offshore între Samax România SRL şi Carpathian Gold Canada. Două dintre acestea, Carpathian Gold LTD şi Samax România LTD sunt înregistrate în Insulele Virgine, iar Ore Leave Capital LTD este înregistrată în Barbados. Aceste companii LTD, «cu răspundere limitată», beneficiază de scutiri de taxe, iar în cazul în care declară faliment sau are loc un accident minier, Carpathian Gold va fi exonerată de orice responsabilitate. Şirul companiilor deţinute şi deţinătoare în cazul proiectului Rovina ajunge la cinci“, potrivit Mining Watch.

Organizaţia acuză că societatea canadiană care deţine proiectul Rovina, Carpathian Gold, are probleme cu banii. Mining Watch afirmă că societatea are „ un ofiţer de restructurare, numit de banca australiană Macquarie, pentru incapacitatea companiei de a restitui un împrumut de 207 milioane de dolari, necesar unui proiect în Brazilia“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite