Europarlamentarul Siegrified Mureşan: România a pierdut 200.000 de locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata scăzută a absorbţiei fondurilor europene alocate României pentru 2007 – 2013 (doar 59% la finele anului 2015) a condus la pierderea a 200.000 de potenţiale locuri de muncă, comparativ cu situaţia în care ar fi fost absorbite în proporţie de 100%, consideră eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Deputatul european, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, spune că principalul angajator din România sunt fondurile europene. În 2015, numărul de locuri de muncă create în urma investiţiilor realizate din fonduri europene a ajuns la 304.000, arată statistica realizată de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

Europarlamentul român spune, citând datele publicate de MFE, că tot datorită investiţiilor realizate din fonduri europene, salariul mediu net al angajaţilor din România a crescut cu 25,4%, faţă de situaţia în care nu ar fi fost absorbite aceste fonduri. Aceasta înseamnă un spor de 430 de lei lunar datorat fondurilor nerambursabile primite de la UE.

În continuare, Mureşan calculează că diferenţa până la aproape 100% grad de absorbţie al acestor fonduri ar fi suplimentat numărul de locuri de muncă din economia naţională cu încă 200.000. Din această cauză, România a pierdut şansa să-şi sporească numărul de salariaţi, contrbuabili la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, aflate în deficit cronic.

„De aceea, pentru cadrul financiar multianual 2014 - 2020, Guvernul trebuie să aibă în minte următorul calcul simplu: orice procent din fondurile europene neabsorbit în această perioadă înseamnă câteva mii de locuri de muncă necreate în economia României”, încheie deputatul european Siegfried Mureşan.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite