Dacia, probleme şi în Germania, după Franţa. Înmatriculările au scăzut cu 3,4% în primele patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au scăzut cu 3,4% în primele patru luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 15.162 unităţi, într-o piaţă în urcare cu 6,4%, la 1,049 milioane vehicule, potrivit datelor publicate de către Biroul german de înmatriculări auto.

Cota de piaţă a Dacia în Germania era de 1,4% la finalul lunii aprilie, similară cu cea din martie.

În luna aprilie, vânzările Dacia pe piaţa germană au crescut cu 5,1%, la 4.510 autoturisme, cota de piaţă fiind de 1,5%. 

La nivelul pieţei germane a avut loc o creştere de 6,3% în luna aprilie, la 291.395 de autoturisme înmatriculate.

Cele mai mari creşteri ale vânzărilor de autoturisme noi în primele patru luni au fost înregistrate de mărcile Jeep, de 87,7%, la 4.569 unităţi, Mitsubishi, de 70,1%, la 10.889 unităţi, şi Smart, de 49,4% , la 12.835 unităţi.

Înmatriculările de maşini noi ale mărcii Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au scăzut cu 0,8% în primele patru luni, la 34.729 autoturisme, conferind mărcii o cotă de piaţă de 3,3%. În aprilie, vânzările mărcii Renault au crescut cu 17,9%, la 11.822 autoturisme, cota de piaţă fiind de 4,1%.

Vânzările liderului de piaţă Volkswagen au crescut cu 10,8% în primele patru luni, la 231.719 autoturisme, cota de piaţă a mărcii fiind de 22,1%. În aprilie, livrările VW au avansat cu 3,5%, la 62.661 autoturisme.

Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa. Vânzările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,5% anul trecut comparativ cu 2013, la 48.907 unităţi.

Recul în Hexagon

În Franţa, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au scăzut cu 9,8% în primele patru luni ale acestui an, la 35.766 unităţi, înregistrând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 5,6%, la 648.087 de unităţi.

Dacia este cel mai mare exportator al României.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/dacia" target="_blank">View the story "dacia" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite