Beckers, Cosmote: „Este puţin nostim că ANCOM vrea să subvenţioneze Germania cu tarife de interconectare joase“
0Propunerea autorităţii de reglementare de reducere a tarifelor de interconectare de la 1 ianuarie este, din punct de vedere macroeconomic, una "puţin nostimă", în condiţiile în care va subvenţiona operatorii telecom din Germania, a declarat şeful Cosmote România şi Romtelecom, Nikolai Beckers.
„ANCOM a propus anumite reduceri la tarifele de interconectare care, în general, sunt în aceeaşi linie cu ceea ce vine de la Bruxelles şi Comisia Europeană. În câteva ţări, reglementatorii şi-au pus întrebări şi au pus sub semnul întrebării înţelepciunea acestor prevederi care vin de la Bruxelles. În Olanda, spre exemplu, instanţa a pus tarifele de interconectare mai sus decât propunerea reglementatorului. Eu sunt străin în această ţară, dar (...) dacă analizez din punct de vedere macroeconomic această propunere, mi se pare puţin nostim faptul că România vrea să subvenţioneze operatorii din Germania, Poate că ar trebui să fie invers“, a spus Beckers, potrivit Mediafax.
El a adăugat cã propunerea ANCOM va afecta întreaga piaţa locală a telecomunicaţiilor, nu numai companiile din grupul Cosmote. „În plus, vrem să oferim servicii de calitate, şi cred că şi ceilalţi operatori localui au acelaşi obiectiv, care însã nu poate fi susţinută în lipsa investiţiilor, mai ales în domeniul 4G, unde nu vrem să fim prezenţi doar la nivelul Capitalei. Cu tarife de interconecatre joase nu poţi să susţii un astfel de efort investiţional şi să furnizezi servicii de calitate. Sper să se ajungă la un compromis rezonabil“, a arătat şeful Cosmote România.
Tarifele de interconectare sau de terminare a apelurilor sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.
La finele lunii august, autoritatea de reglementare (ANCOM) a anunţat că va propune reducerea tarifelor maxime de interconectare la telefonie începând cu l ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,86 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile şi de la 0,67 eurocenţi la 0,15 eurocenţi/minut pentru cele fixe.
Tarifele maxime vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România, identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile din România, respectiv 51 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile.
La fel ca până acum, tarifele de terminare nu sunt diferenţiate în funcţie de tehnologia utilizată (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar în care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, reţele naţionale sau internaţionale).